Sari la conținut
News Alert

Regele Carol I, pasionat de lucrări publice

Ca si astăzi, bugetul României era grevat de nenumărate urgenţe. Din lipsă de bani, lucrările ample de infrastructură, adică liniile ferate şi şoselele moderne, au început abia după 1866. Venirea lui Carol a impus însă mai multă disciplină în cheltuirea banilor publici şi o mai clară listă de priorităţi. Despre prinţul german se şoptea chiar că este cam zgârcit, lucru valabil şi pentru cheltuielile familiei, dar mai ales pentru finanțele publice. Totuși, oricâte economii bugetare ar fi facut regele, impunătoarele clădiri publice construite în vremea lui Carol I nu ar fi putut fi ridicate fără participarea donatorilor privaţi. Ateneul Român a fost construit, în primul rând, graţie unei generoase donaţii particulare.

Marele boier şi om de cultură Scarlat Rosetti a lăsat prin testament 200 de mii de lei, în aur, pentru acest proiect. Dar ceea ce a făcut regele Carol a fost să dea un exemplu pentru strângerea întregii sume necesare, adică mai mult de dublu. Donaţiile s-au făcut prin organizarea unei loterii.

Prof. Nicolae Noica, expert în istoria lucrărilor publice: „Am găsit toate persoanele care au cumpărat bilete, toate rezultatele, lozul cel mai mare era 75000 de lei aur, el n-a fost câştigat, au fost câştigate lozuri de 20.000 şi 25.000. Iar regele Carol era printre primii care, din banii săi proprii, a cumpărat 10.000 de bilete iniţial. Şi după ce a avut loc această loterie, banii de aici, împreună cu banii de la Scarlat Rosetti, au fost folosiţi pentru Ateneul Român. S-a încredinţat lucrarea unui arhitect francez, Albert Galeron, care participase şi la construcţia Palatului BNR.”

Construcția s-a făcut în 18 luni, iar Ateneul Roman a fost inaugurat în februarie 1888. Detaliile arhitecturale sunt şi astăzi apreciate de profesioniști. Foaia de zinc ce înveleşte acoperişul este cea originală, iar cupola a fost proiectată după cele mai severe rigori antiseismice.

Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „Astăzi, Ateneul Român, inaugurat în 1888, este cunoscut în primul rând ca sală de concerte. Puţini ştiu că rolul său principal a fost acela de sală de conferinţe, de popularizare a culturii şi ştiinţei. Cine priveşte cu atenţie fresca şi medalioanele care împodobesc cupola va observa că edificiul valorizează agricultura, industria, matematica, astronomia, nu numai artele şi ştiinţele umaniste. Personalităţile evocate sunt mari cărturari relevanţi pentru proiectul naţional românesc: Gheorghe Asachi, Dimitrie Cantemir, Gheorghe Şincai, Costache Negruzzi, dar şi pentru spiritualitatea ortodoxă precum Paisie.”

Ateneul Român a fost însă în mai multe rânduri victimă. Bombardat în 1944, el şi-a regăsit cu greu strălucirea. În primul rând, se pare că în vremea Mareşalului Antonescu, chipurile a doi dintre Regii României, Carol al II lea şi Mihai au dispărut de pe marea frescă a lui Costin Petrescu. În locul lor a apărut un grup de ţărani. Dar asta nu a fost tot. În vremea lui Stalin, fresca a dispărut cu totul de sub privirile publicului, acoperită de o pânză roșie.

Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii George Enescu: „A fost o soluţie salvatoare pentru că ar fi putut să demoleze fresca. Şi se pare că au fost câţiva mai luminaţi printre care şi patriarhul de atunci. Patriarhul Iustinian? Patriarhul Iustinian Marina, da. Lucru care a salvat fresca ce a fost restaurată ulterior. Extrem de expresivă, opera capitală pentru autor Costin Petrescu şi foarte reprezentativă şi necesară pentru România. ”

Plăcile memoriale de la inaugurarea din 1888 au fost distruse însă cu sălbăticie:

Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii George Enescu: „Când s-a inaugurat clădirea s-au pus cele două plăci. Le-am descoperit fragmentate, sparte, tăiate. Deci cineva cu rea intenţie a putut să taie porţiuni din aceste plăci. Una este dedicată lui Exarhu, care este considerat principalul ctitor al construcţiei şi alta este legată de evenimentele de la inaugurare. Încerc să refacem plăcile. Un prim text l-am recuperat, dar din al doilea lipsesc nume, cuvinte, aștept să descopere cineva textul scris într-o carte sau într-o arhivă.”

O altă bijuterie arhitecturală, Biblioteca Tehnica de la Iași, a trecut şi ea prin mari necazuri. Afectată de război, clădirea a fost refăcută, însă tablourile regelui Carol şi al reginei Elisabeta au dispărut.

Neculai Seghedin, prorector Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași: „Trebuie să vă mai spun că în Iaşi circula o legendă. Se spunea că sub portretele lui Gheorghe Asachi şi Petru Poni se află de fapt tablourile familiei regale, sunt acolo! Noi am verificat acum câţiva ani, ne-am convins că nu este aşa şi am luat decizia să refacem aspectul. Tablourile lui Carol şi Elisabeta au dispărut în împrejurări necunoscute, nimeni nu mai putea să ne furnizeze mărturii în acest sens.”

Chipurile fondatorilor bibliotecii, Carol si Elisabeta, au fost reaşezate la locul lor la cea mai recentă restaurare.

Neculai Seghedin, prorector Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași: „Există două artefacte în Aulă şi în Sala Paşilor Pierduţi. Sunt două plăci comemorative, o placă dedicată momentului inaugurării şantierului, din momentul în care s-a amplasat piatra de temeliei şi cealaltă dedicată reginei Elisabeta, la finalizarea lucrărilor. Ceea ce este interesant este că nu ştim cine sunt cei care au luat aceste decizii de a se conserva astfel de artefacte. Sunt acei anonimi cărora le datorăm foarte mult, care şi-au asumat nişte riscuri în vremurile acelea pentru ca să se păstreze nişte mărturii legate de oameni care au produs mutaţii fundamentale în istoria României. ”

Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „Obsesia lui Carol pentru infrastructură, linii ferate, poduri, porturi, clădiri publice a dus şi la o preocupare constantă pentru învăţământul tehnic. După proclamarea Regatului, după 1881, statul român a dorit să îşi instruiască singur inginerii, arhitecţii, medicii, profesorii de care avea nevoie. Un exemplu, în 1897, regele Carol I inaugurează Biblioteca Universităţii Tehnice, astăzi, de la Iaşi. În prezent, biblioteca adăposteşte un milion de volume, iar în diverse clasamente internaţionale figurează printre cele mai frumoase biblioteci din lume.”

Regele Carol a avut un cuvânt important de spus şi în ceea ce priveşte construţia clădirii Teatrului Naţional din Iaşi. Ieşenii, supăraţi oricum din cauza mutării centrului de greutate la București, îşi pierduseră vechiul teatru într-un incendiu.

Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „Dacă Ateneul de la Bucureşti a fost ridicat în 18 luni, construcţia Teatrului Naţional de la Iaşi, începută în 1894, a fost finalizată în 2 ani. Renovarea sa recentă, de secol XXI a durat mai mult de dublu. În stil rococo, teatrul, care adăposteşte şi Opera ieşeană, a fost construit după planurile arhitecţilor vienezi Ferdinand Fellner şi Herman Helmer.”

Teatrul Naţional de Iași este astăzi mai mult decât un spaţiu dedicat artelor spectacolului. Sub cupola aurită a sălii s-au petrecut momente dramatice, s-au deplâns înfrângeri şi s-au celebrat victorii.

Cristian Hadji-Culea, director: „Aici au văzut lumina rampei, în 1904, piesele reginei Elisabeta, în prezenţa întregii Case Regale, aici la 1917 s-a adunat parlamentul României, aici a stat guvenul României, aici cânta Enescu răniţilor, aici, pe scena asta, s-a votat revenirea Basarabiei în cadrul României, este o sală unde fiecare centimetru este încărcat de istorie. Aici a fost Parlamentul în 1917-18 - da, aici s-a votat şi legea agrară.”

Carol I, oamenii care au decis să îl aducă în ţară în 1866 şi profesioniştii de care s-a înconjurat în atmosfera sobră de la Cotroceni sau de la Peleș au vrut să construiască o Românie trainică. Au gândit proiectul, s-au certat pe marginea lui, s-au împăcat din nou, dar mai ales au muncit. Şi cert este că au lucrat atât de serios încât România Coroanei de Oţel a supravieţuit inclusiv dictaturii comuniste. Nu e clar dacă şi tranziţiei.