Sari la conținut

estiVALUL Digi | Peştera Muierilor, un loc plin de mesaje din trecut

Suntem la Baia de Fier, la intrarea în Peştera Muierilor, în Cheile Galbenului, râu care a săpat aceste chei şi care este şi arhitectul peşterii. Cheile Galbenului, care au o lungime de circa un kilometru, ajung la o lăţime de 60 de metri şi la înălţimi de chiar 150 de metri”, spune Constantin Ispas, ghid turistic.

Cea care atrage cei mai mulţi turişti în zonă este Peştera Muierilor, prima din ţară electrificată şi a doua ca număr de vizitatori după Peştera Urşilor. Are şapte kilometri lungime, din care doar 940 de metri pot fi exploraţi de turişti. Punctul de atracţie este Galeria Urşilor.

Ca orice pasionat de escaladă şi alpinism, nu puteam să nu mă opresc, aici, la Peştera Muierii”, spune un turist.

Aceste oase (de urs, n.r.) au fost găsite într-o altă galerie inferioară, împreună cu alte 183 de schelete de urşi, un schelet de hienă de peşteră, lei de peşteră şi, cea mai importantă descoperire, în 1952, un craniu de femeie preistorică şi alte câteva oase care datează de 30.000 de ani. În momentul descoperirii, erau cele mai vechi fosile umane găsite vreodată în Europa”, explică ghidul peşterii, Alexandru Bărculeanu.

Denumirea peşterii nu provine, însă, de la această descoperire. Legenda este cu totul alta. În momentele de răscruce ale istoriei, femeile, copiii şi bătrânii se adăposteau aici.

Baia de Fier se află pe Drumul Naţional 67, la aproape 45 de kilometri de Târgu-Jiu şi la 70 de Râmnicu Vâlcea.

Vizitarea peşterii costă 10 lei pentru adulţi şi cinci lei pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari.

Dacă o zi nu este suficientă ca să descoperiţi frumuseţile locurilor, puteţi campa pe malul Galbenului. Cei care nu vor să renunţe la confort găsesc în zonă numeroase pensiuni. Preţurile pleacă de la 80 de lei şi ajung la 130 de lei pe noapte, pentru camera dublă.

VREMEA

Vremea va fi frumoasă astăzi în toată ţara, cu mult soare şi temperaturi ridicate. Meteorologii anunţă până la 28 de grade pe litoral, în timp ce apa mării va avea în jur de 23 de grade, deci va fi bună de baie. În plus, vântul nu va mai crea probleme.

O zi frumoasă îi aşteaptă şi pe cei aflaţi la munte, unde vremea continuă să se încălzească. Vor fi 23 de grade la Stâna de Vale şi 22 de grade în Poiana Braşov. Ploi slabe, izolate, pot apărea abia seara, prin Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali.

AGENDA ZILEI

Constanţa - 28-30 august, Festivalul Antic Tomis

Craiova - 29 august-6 septembrie, Festivalul Internațional "Craiova Muzicală"

Craiova - 15 august-15 septembrie, Tabăra de Sculptură Craiova


Așteptăm să ne trimiteţi poveștile voastre, însoțite de FOTOGRAFII și FILME, din locurile pe care le-ați vizitat și considerați că merită să fie promovate pe pagina noastră de Facebook, prin aplicaţia DigiVOX  sau direct pe e-mail estival@digi24.ro.