Cristiano Ronaldo, primul jucător din istorie care marchează la patru ediții diferite ale Campionatului European

Data publicării:
GettyImages-542134688

 

Foto: Gulliver/Getty Images

Portugalia, care nu a fost eliminată niciodată până acum în faza grupelor, în șase participări la turneul final european, s-a calificat în optimi de pe poziția a treia, urmând să întâlnească reprezentativa Croației, sâmbătă la Lens.

Cu un total de opt goluri înscrise la patru ediții ale EURO (2004, 2008, 2012 și 2016), Cristiano Ronaldo s-a apropiat la o singură reușită de recordul francezului Michel Platini, care a marcat 9 goluri la o singură ediție a Campionatului European, cea din 1984, organizată tot în Franța și câștigată de gazde.

Atacantul lui Real Madrid a disputat cu această ocazie al 129-lea meci în tricoul selecționatei Portugaliei și al 17-lea la Campionatului European (un alt record), ajungând la un total de 60 de goluri marcate, după "dubla" cu ungurii. El este golgheterul absolut al naționalei lusitane și jucătorul cu cele mai multe selecții, devansându-l pe fostul internațional Luis Figo (127) chiar la turneul din Franța.

A fost un meci puțin cam nebun, însă cu multe goluri. Eu personal sunt fericit. Am crezut, în trei rânduri, că vom fi eliminați, însă am reușit să revenim”, a declarat la final Cristiano Ronaldo, desemnat omul meciului.

Ungaria, echipă calificată la EURO 2016 la baraj, după ce s-a clasat pe poziția a treia în grupa preliminară din care a făcut parte și România, a condus de trei ori selecționata Portugaliei, care a reușit să egaleze de fiecare dată și să rămână neînvinsă în fața maghiarilor (7 victorii și 4 egaluri).

"Ronaldo este un învingător și un golgheter adevărat, care se hrănește cu goluri. Acum este și mai încrezător în el, iar acest lucru îmi dă mai multe speranțe înaintea meciului cu Croația", a subliniat selecționerul portughez Fernando Santos.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri