Sari la conținut
News Alert

EURO 2016 | Elvețienii se tem de tricolori

Elveţienii aşteaptă cu emoţii meciul cu România, care poate conta decisiv pentru calificarea în optimile Campionatului European. Evoluția tricolorilor din debutul cu Franța i-a pus pe gânduri pe jucătorii lui Petkovic. Portarul care nu a primit gol contra Albaniei, Yan Sommer, i-a lăudat pe tricolori.

Obiectivul nostru este, bineînţeles, acela de a câştiga, dar ştim că România este o echipă cu care este dificil să joci. Are o apărare bună şi sunt foarte compacţi. Am văzut meciul lor cu Franţa, iar Franţa a avut multe probleme. Şi pentru noi va fi un meci foarte dificil, dar vrem să ne impunem”, a spus Yann Sommer.

Elvețienii au urmărit cu atenție și disputele din preliminarii. Sommer a anunțat și care sunt punctele forte ale României.

Yann Sommer: „Am observat că la cornere au fost foarte periculoşi. Au mulţi fotbalişti care sunt puternici la jocul cu capul. Am văzut că apărarea lor este solidă şi că sunt rapizi pe contraatac. Fac asta cu calitate, curaj şi îşi asumă riscuri”.

11 goluri în 10 meciuri a înscris România în grupa de calificare la turneul final.