Săpunaru: Suntem fericiţi că s-a încheiat egal

Data publicării:
romania elvetia 4

Foto: www.uefa.com/uefaeuro

Eu am spus dinainte că va fi mai greu cu Elveția decât cu Franța. Echipa Elveției este mai omogenă, are un alt stil de joc și joacă un fotbal frumos. Ne-a fost mai greu, ei ne-au dominat tot meciul, iar acum suntem fericiți cu acest egal. Dar atâta timp cât păstrăm șanse de calificare, suntem mulțumiți”, a declarat Săpunaru, citat de Agerpres.

Fundaşul naţionalei spune că el şi colegii săi vor să câștige ultimul meci din Grupa A, cu Albania, pentru a obține calificarea în optimile de finală ale EURO 2016.

„După acel gol primit (de la Elveţia – n.r.) am căzut și nu a fost bine. Dacă nu înscriau așa de repede cred că puteam spera și la o victorie. Dar elvețienii au marcat repede (minutul 57 – n.r.) și după aceea am intrat noi într-o degringoladă, dar până la urmă ne-am revenit. Încercăm să câștigăm cu Albania, să jucăm până în ultimul minut și să ne calificăm mai departe pentru țară", a mai spus Cristian Săpunaru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri