Sarkozy, ținta ironiilor din cauza meciului Franța-România

Data publicării:
sarkozy suporter

A fost o victorie pe muchie de cuțit, în ultimul minut al partidei. Prima victorie a Franței la campionatul european pe care îl găzduiește a venit cu greu, în meciul contra României. Președintele actual, François Hollande, nu l-ar fi ratat pentru nimic în lume.

Vineri seara, se citea usurarea pe fețele din tribuna prezidențială de pe Stade de France, scrie Journal du Dimanche. Ușurare, dar mai ales amuzament, adaugă publicația și explică: oficialii îl văzuseră pe Nicolas Sarkoy părăsind meciul chiar înainte de final și și-au dat seama că ratase tocmai victoria. „A fost nevoie să plece el, ca să câștigăm. Cu toții ne-am spus asta și ne-am distrat”, a mărturisit unul dintre cei care îl însoțeau pe președintele Hollande, amuzat de această întorsătură a sorții.

Fostul președinte Sarkozy a vrut să evite înghesuiala de la ieșire și de aceea a plecat puțin mai devreme de la meci, potrivit anturajului său. Înainte de meci, el postase pe contul de Facebook o fotografie cu un fular de suporter și scrisese: „Mândru să susțin pe viață echipa Franței”.

În ceea ce-l privește pe actualul șef al statului, el a fost atât de fericit de deznodământ că dimpotrivă, a mai zăbovit în tribune pentru a comenta meciul. „Golul lui Payet este extraordinar. E bine! Seara a decurs bine, social, pe planul securității și al sportului”, a spus Francois Hollande.

Nicolas Sarkozy (de dreapta) a fost președinte al Franței din 2007 până în 2012, când a pierdut alegerile în fața socialistului Francois Hollande. El intenționează să candideze din nou la alegerile de anul viitor.

Citiți și:

Dacian Cioloș: Oficialii francezi au cam tremurat în tribune

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri