Federico Fellini, un vizionar de Oscar

Data publicării:
de oscar federico fellini

 

La Strada a fost primul câştigător la categoria cel mai bun film străin. Protagoniştii sunt Anthonny Quinn şi Giulietta Masina, soţia lui Fellini. Cei doi au format un cuplu timp de 50 de ani.

Le notte di Cabiria i-a adus lui Fellini al doilea Oscar. În film o regăsim pe Giulietta Masina.

Otto e mezzo, opt şi jumătate, este considerat un clasic. Filmat în alb şi negru, Otto e mezzo a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film străin şi cele mai bune costume, în anul 1964.

La dolce vita a primit premiul pentru cele mai bune costume la gala din anul 1962, dar astăzi este privit drept o carte de vizită pentru cinematografia europeană.

Federico Fellini a primit următorul premiu în anul 1975, când Amarcord a fost desemnat cel mai bun film străin la gala premiilor Oscar.

Pe 6 martie 1993, Academia Americana i-a oferit lui Federico Fellini un Oscar onorific, ca „recunoaștere pentru realizarile cinematografice care au încântat publicul din toată lumea”.

Regizorul italian s-a stins din viață câteva luni mai târziu. Ceremonia funerară a avut loc la studioul 5 al Cinecitta. 70.000 de oameni au participat. La cererea soției sale, trompetistul Mauro Maur a interpretat Improvisso dell Angelo, ce apare pe coloana sonoră a primului său film câștigător al unui premiu Oscar, La Strada. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri