„Fiul lui Saul”, filmul premiat la Oscar, a avut premiera la Cluj-Napoca 

Data publicării:
levente molnar premiera fiul lui saul

Sute de oameni aşteptau aseară să vadă filmul care i-a impresionat pe americani şi în care joacă şi actorul român Levente Molnar. În film, el este cel mai bun prieten al personajului principal, Saul.

Povestea răscolitoare şi modul în care a fost redată pe ecran i-au tulburat pe spectatori.

„Era aproape ca şi cum ai fi fost în mijlocul acţiunii. Şi sentimentul ăsta de groază, de teroare, sentimentul acela terifiant pe care probabil că sau cu siguranţă l-au simţit cei care au fost acolo nu a avut cum să nu ajungă şi la spectatori”, spune un participant la premiera.

„Pentru mine a depăşit tot ce am aşteptat şi îmi pare bine că am putut vedea chiar în Cluj acest film”, adaugă altă participantă.

În faţa publicului de acasă, actorul Levente Molnar a fost emoţionat.

E o sărbătoare să pot fi în Cluj unde trăiesc de 20 de ani şi să venim cu acest film şi să avem un public atât de bun şi interesat”, afirmă Levente Molnar, actor .

Filmările pentru peliculă au durat 28 de zile şi au avut loc într-o fostă cazarmă de lângă Budapesta. Actorii s-au pregătit cam cinci luni pentru roluri. A fost o experienţă artistică despre care Levente Molnar spune că l-a schimbat ca om.

Trebuie să facem cumva posibil mai multe momente în care suntem atenţi unul la celălalt şi avem grijă unul de celălalt. Cred că asta. Şi dacă asta se poate traduce la un moment dat, sper, că m-a făcut un picuţ cât aia de sub unghie mai bun. Atunci se poate că da, sper că da”, declarăLevente Molnar, actor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri