Gazde de Oscar

Data publicării:
chris rock-GettyImages-140034566

Cel care a prezentat Oscarurile de cele mai multe ori a fost Bob Hope, un comedian, actor, muzician, dansator şi atlet american. În total, a fost gazda premiilor Academiei de 19 ori, din anul 1939 până în 1977.

Pe locul doi este actorul Billy Crystal, care a prezentat ceremonia de nouă ori. Încă de la prima ediţie pe care a găzduit-o, în 1990, Crystal s-a făcut remarcat prin montajele muzicale care deschid evenimentul şi prin scheciurile sale cu totul aparte.

Johnny Carson, unul dintre cei mai cunoscuți entertaineri americani, a prezentat Oscarurile de cinci ori, iar actriţa Whoopi Goldberg deţine recordul feminin, cu patru invitaţii de a găzdui fastuoasa ceremonie, la egalitate cu Jack Lemmon.

Gazda de anul acesta, Chris Rock, va trece pentru a doua oară prin emoţiile de Oscar - prima dată a prezentat evenimentul în anul 2005.

Mai multe știri despre premiile Oscar puteți citi AICI.


Gala Premiilor Oscar, ajunsă de cea de-a 88 a ediţie, este transmisă în direct de la Los Angeles, în noaptea de 28 spre 29 februarie. 

Sosirea vedetelor pe covorul roşu, predicţiile specialiştilor şi Gala prezentată de Chris Rock sunt transmise în direct, în exclusivitate în România, pe Digi24 şi Digi Film, de la ora 01.20 noaptea şi până în jurul orei 7 dimineaţa, ora României. 

Iubitorii de film se vor bucura de o transmisie live, fără pauze în afara celor de la ceremonia din Los Angeles. Și în acest an, gazdele transmisiei vor fi criticul de film Irina Margareta Nistor și jurnalista Digi24 Oana Zamfir.

Gala premiilor Oscar, transmisă în exclusivitate în România de Digi24 și Digi Film, va putea fi urmărită cu traducere sau sunet original.

Luni, de la ora 23:00, telespectatorii Digi24 sunt invitați să urmărească o ediție specială despre premiile Oscar 2016, la care invitat să comenteze este jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Votează-ți favoriții la Premiile Oscar® 2016 și câștigă unul din cele trei sisteme Home Cinema! Dacă favoriții tăi iau Oscarul acasă, vei intra automat în tragerile la sorți pentru câștigarea premiilor! Te poți înscrie în concurs în perioada 22 februarie, ora 09:00 și până la 28 februarie, ora 23:00, prin una din următoarele medii: http://www.digi-film.ro/contests/oscar-2016 sau  http://www.digi24.ro/concursuri/oscar2016/.

Luni, 29 februarie 2016, toți participanții care au răspuns corect la minimum o întrebare, vor fi incluși în tragerea la sorți pentru 3 sisteme Home Cinema.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri