Sari la conținut

„The Hateful Eight”, mărul discordiei între fanii lui Quentin Tarantino

La începutul anilor '90, un regizor tânăr, ciudăţel şi obscur se făcea remarcat la Festivalul Sundance cu „Reservoir Dogs", un film care avea să-i aducă faimă. Numele său? Quentin Tarantino. 24 de ani şi şapte lungmetraje mai târziu, mulţi dintre fanii declaraţi ai regizorului strâmbă din nas. Susţin că Tarantino s-a întors, dar încărcat de propriile sale clişee şi că nu mai este ce-a fost odată.

Criticii de film Cristi Mărculescu, Irina Trocan, Andrei Mihalcea, actorul Florin Piersic Jr și jurnalistul George Mihalcea au explicat care este stilul lui Tarantino, dar și de ce cel de-al optulea film al regizorului este atât de criticat.

Stilul clasic Tarantino poate fi redus la un cuvânt: violență. Că este vorba de „Pulp Fiction" sau „Reservoir Dogs", că ne gândim la „Kill Bill", „Inglorious Basterds" sau „Django Unchained", primul lucru care se vede cu ochiul liber şi se simte ca un pumn în stomac este violenţa. O violenţă deşteaptă, care te face să râzi în hohote acolo unde n-ai fi crezut vreodată că poţi găsi umor. O violenţă cu litri de sânge, cu urechi tăiate şi multe împușcături.

„În primele lui filme, Tarantino avea nişte subiecte foarte foarte violente. Servite publicului într-un mod extrem de elaborat. Şi prin elaborat înţeleg extrem de inteligent. Reservoir Dogs este violenţă în stare pură servită ca un puzzle super efectiv şi din emoţii, şi din thriller”, a declarat Cristi Mărculescu.

„Pe mine mă interesează şi îmi place foarte mult felul în care a exploatat el violenţa. Am înţeles că acum replica lui asta de ultima oră este: „Mie imi place violenţa. Punct". Ceva de genul asta. Ştii, ca să nu mai dea atâtea explicaţii", a declarat Florin Piersic Jr.

„Dacă ţii minte, din Reservoir Dogs, una dintre secvenţele mele preferate este scena în care Michael Maddsen îl torturează pe poliţist şi îşi pune muzică la radio. Deci este un personaj atât de sinistru, ăla facut de Michael Maddsen, încât nu poate tortura un poliţist decât cu muzică. Şi dă drumul la postul ăla de radio, iar replicile DJ-ului care se aude la radio sunt scrise de Tarantino, ştii? Sunt trecute în scenariu replicile, e fascinant ce a putut să facă acolo!", a precizat jurnalistul George Mihalcea.

„Au ieşit nişte eseuri video, nişte montaje în ani consecutivi, cu numărul de victime din Quentin Tarantino. Unul e un super cut cu toate morţile din filmele lui şi al doilea e ceva mai complex, e o numărătoare, sigur foarte aproximativă, cine moare, unde, când, cu imagini, cu sunete, fără sunete. Mor foarte mulţi oameni, asta e sinteza”, a adăugat criticul de film Irina Trocan.

Inedite au fost considerate şi deciziile lui legate de imaginea şi montajul filmelor. Scenariile sunt non-lineare, cu întoarceri inteligente în trecut şi apoi din nou în prezent, iar editarea video se face fără să ţină cont de racorduri sau sărituri.

„Tarantino e un om care a crescut văzând filme, care a studiat filme văzând filme,și care face film pur și simplu pentru că îi plac filmele, atâta tot. Și eu cred că asta se vede în fiecare cadru din fiecare secvență din fiecare dintre filmele lui", a precizat criticul de film Andrei Crețulescu.

„Poți să observi cu ochiul liber că se filmeaza altfel! Din anii '90 încoace, la Hollywood și oricine face filme, uită-te chiar și în Europa. Europenii au învățat că viteza de filmare, viteza narațiunii pe care Tarantino a ridicat-o la rang de artă, adică să filmezi atât de repede acțiunea și cu decupaje atât de rapide, îl ții pe spectator în priză tot timpul. Toți au învățat de la Tarantino!", a declarat George Mihalcea.

„Pulp Fiction este din nou o poveste foarte, foarte complicată, servită şi mai complicat din cronologie dar până la urmă e fascinantă în orice cronologie ai fi pus-o. După care ne trezim că vin Kill Bill-urile. În care nimic nu mai e serios, totul vine din altă parte, totul este gigantic, totul este entertainment, făcut aşa, probabil cu răutate. Dus până la penultimele consecinţe ale violenţe şi ale cinismului. Ceea ce este foarte frumos, mai ales că în Kill Bill 2 există şi nişte sentimente. Deloc prost amplasate”, a spus Cristi Mărculescu.

Mulţi critici de film sunt de părere că, după cele două „Kill BilL", Quentin Tarantino a început să se ia prea mult în serios.

„Când s-a luat în serios, Tarantino a fost într-un fel spus, pompos şi cumva ignorabil. Tarantino a început să capete impresia că este un regizor important şi că ce face el pe cinema este mai mult decât un cinema pentru nostalgii şi pentru recontextualizări meta de chestii”, a apreciat Cristi Mărculescu.

„La ultimele filme e tot mai des atacat că e autoindulgent, e chestia aia care ţi se întâmplă când începi să te îndrăgosteşti foarte tare de stilul tău. Şi s-ar putea să fie adevărat!”, a adăugat Irina Trocan.

„The Hateful Eight", cel mai recent film semnat de Quentin Tarantino, este o comedie neagră şi o dramă plină de mister pe care unii critici au considerat-o „colosală", „de neuitat", „teribilă" şi „cel mai intim film regizat de Tarantino de la „Reservoir Dogs" încoace". Alţii, însă, sunt de părere că Tarantino n-a devenit mai bun odată cu trecerea timpului şi că apogeul său a fost atins tot prin anii '90.

„Filmul „Cei 8 odioşi" face foarte, foarte puţine lucruri noi. Îţi cere ca vreme de trei ore să îţi pese de un interior de cabană în care nişte oameni vorbesc foarte mult şi de vreo 10-15 minute de mers cu diligenţa prin zăpadă. Practic, vreo oră şi ceva din film nu se întâmplă nimic. E un film cu o oră şi un pic mai lung decât ar fi trebuit. Părerile au fost împarţite şi în ceea ce priveşte formatul 70 mm Ultra Panavision - care nu a mai fost utilizat timp de aproape 50 de ani - în care a fost filmat „The Hateful Eight". În primul rând, 70 mm este un format minunat, mă bucur că lumea aude de el, mă bucur că există o versiune a acestui film în 70, dar nu e necesar. 70-ul este considerat excelent pentru planuri mari, pentru planuri de ansamblu, pentru păduri, oraşe, străzi, pentru ceva cred că prevăzut în detaliu, dar este foarte mare. Ce ne oferă Tarantino în detaliu este un interior de cabană, care nu ştiu cum să zic, dar e un interior de cabană”, a precizat criticul de film Cristi Mărculescu.

De asemenea, au apărut şi discuţii despre incorectitudinea politică, rasismul şi sexismul care apar în „The Hateful Eight". Nu prezenţa lor acolo a deranjat mulţi fani ai lui Tarantino, ci prezenţa lor absolut gratuită, spun ei.

„O mare parte din discuţia despre film a pornit apropo de politicile rasiale şi sensibilităţile rasiale foarte zgândărite din America. Pe care Tarantino da, le-a zgândărit, dar a făcut-o la modul cel mai gratuit. Are un presonaj negru care urăşte albii la 1875. Asta nu ne ajută foarte mult pentru situaţia actuală din America, mi s-ar fi părut că o dovadă de tupeu şi de a pune problema efectiv pe masă ar fi fost să facă filmul ăsta prin anii 2000 cu subiectul. Are tot felul de discursuri despre ura de rasă. Care nici măcar nu mai sunt amuzante de la un punct încolo. Şi nici măcar nu mai au elementul acela concis şi strălucit pe care îl pune de obicei Tarantino în scenarii, cât să fie efective şi eficiente şi utile pentru noii americani”, a spus Cristi Mărculescu.

„Foarte multe lucruri sunt aşa, in jokes, adică e un băiat alb care a petrecut atât de mult timp cu Samuel L. Jackson încât îşi permite să glumească şi el ca şi cum ar face parte din aceeaşi minoritate”, a adăugat Irin Trocan.

Iubit, urât, adorat și detestat în egală măsură. Controversele l-au înconjurat întotdeauna pe Quentin Tarantino, iar lui îi convine această situaţie. Până la urmă, chiar dacă unii critici consideră că nu este mai bun astăzi ca acum două decenii, Tarantino ramane unul dintre puţinii regizori cu nume şi renume. Publicul vrea să vadă „cel mai recent" film al lui Quentin Tarantino, şi nu „cea mai recentă producţie în care joacă Samuel L. Jackson şi Kurt Russel". Aşadar să-i dăm lui Tarantino ce-i al lui Tarantino.

Citiți și: 

"The Big Short", favoritul producătorilor din SUA

The Revenant”, ridiculizat de C.T. Popescu: N-am înțeles nici până acum ce se întâmplă în capul dlui Inarritu

OSCAR 2016|„The Revenant”, explicat de DiCaprio și Inarritu

Spotlight” a primit premiul criticilor de film