Sari la conținut

Domnul Ştefănescu - cât de avantajoasă este refinanţarea creditului

În 2006, Dl. Ştefănescu a luat de la bancă 36.800 de euro, pe 28 de ani, cu o dobândă fixă de 5,95%.

A dus un avans consistent, de 20 de mii de euro. Banca i-a calculat atunci o rată de 225 de euro. În cei 10 ani trecuţi până acum, datoria către bancă i-a scăzut cu puţin peste 6.000 de euro: el a plătit mai mult comisioane şi dobânzi. 

Dl Ştefănescu se gândeşte să îşi refinanţeze creditul, în lei, cu o dobândă mai mică. Mai are de returnat 30.444 de euro.

Va trece din nou prin toate etapele acordării unui credit. Va depune un nou dosar cu veniturile actuale, iar banca îi va analiza situaţia financiară.

Apoi îi va fi reevaluată locuinţa. Pentru a obţine refinanţarea, valoarea casei trebuie să fie cu 17% mai mare decât suma totală datorată băncii.

Noul dosar îl va costa 1.000 de euro. Cu toate acestea, în lei, rata i s-ar reduce cu 17%, adică 39 de euro pe lună.

Va face o economie de aproape 7.700 de euro atunci când va termina de plătit. Există şi riscuri. La creditul în lei, dobânda va fi variabilă, şi nu fixă, ca la creditul în euro luat în 2006. Asta înseamnă că va depinde de evoluţia indicatorilor de pe piaţa bancară. Partea bună e că va scăpa de riscul valutar.