Sari la conținut

Tensiunile dintre Rusia și NATO de la sfârşitul Războiului Rece până în prezent

 EXTINDEREA NATO CĂTRE EST (1999 și 2004)

Membră din 1994 a Parteneriatului pentru pace al NATO, Moscova respinge orice extindere a Alianţei, dar se resemnează cu Actul fondator semnat cu NATO la 27 mai 1997, la Paris, reamintește Mediafax.

NATO integrează, la 12 martie 1999, trei foste membre ale Pactului de la Varşovia (Ungaria, Cehia, Polonia). Moscova avertizează cu privire la admiterea fostelor republici sovietice. Dar NATO primeşte între membrii săi, la 29 martie 2004, cele trei state baltice (Estonia, Lituania, Letonia), precum şi Bulgaria, România, Slovacia şi Slovenia, apoi pregăteşte bazele, în aprilie 2008, unei eventuale aderări a Ucrainei şi Georgiei.

RĂZBOIUL DIN KOSOVO (1998-1999)

La 6 octombrie 1998, Moscova, care îi susţine pe sârbi, ameninţă cu o "revenire la Războiul Rece", dacă NATO intervine în Kosovo. La 26 martie 1999, la două zile după primele bombardamente ale NATO în fosta Iugoslavie, preşedintele Boris Elţîn cere reprezentantului NATO să părăsească Moscova şi suspendă cooperarea militară. La 15 decembrie 2000, NATO şi Rusia decid revenirea la Moscova a reprezentantului Alianţei.

Tensiunea renaşte odată cu independenţa Kosovo, proclamată la 17 februarie 2008, pe care Rusia nu o recunoaşte, denunţând un "precedent" cauzat de ingerinţele internaţionale.

FORŢELE CONVENŢIONALE (2007)

La 12 decembrie 2007, Rusia îşi suspendă participarea la Tratatul privind Forţele Convenţionale în Europa din 1990, care limita armamentul clasic. Moscova invocă refuzul aliaţilor de a ratifica o nouă versiune a tratatului, motivat de faptul că trupele ruse nu au părăsit Georgia şi regiunea moldoveană Transnistria.

CONFLICTUL RUSO-GEORGIAN (2008)

La 19 august 2008, după războiul ruso-georgian, NATO somează Rusia să se retragă din Georgia şi suspendă Consiliul NATO-Rusia creat în 2002 (până în iunie 2009). Moscova îşi suspendă atunci cooperarea militară cu NATO, acuzând-o în septembrie chiar că a provocat conflictul. În mai 2009, NATO menţine manevre militare prevăzute în Georgia, iar Moscova adoptă o "strategie naţională de securitate" care califică Alianţa şi Washingtonul ca ameninţări principale.

SPIONAJ (2009)

La sfârşitul lui aprilie 2009, NATO îl expulzează pe Vasili Cijov, fiul ambasadorului Rusiei la Uniunea Europeană, angajat de misiunea rusă la NATO şi principal consilier politic al acestei misiuni, după cazul Hermann Simm.

Funcţionar eston de rang înalt, Simm fusese condamnat în februarie, în ţara sa, că a livrat între 1995 şi 2008 peste 2.000 de documente secrete Moscovei, dintre care câteva sute erau extrem de sensibile pentru NATO.

Rusia expulzează doi diplomaţi canadieni de la Biroul de informaţii al NATO din Moscova şi îşi anulează participarea la un Consiliu Rusia-NATO, care trebuia să marcheze sfârşitul tensiunilor privind Georgia.

SCUTUL ANTIRACHETĂ (DIN 2010)

Moscova este îngrijorată de proiectul scutului antirachetă lansat în 2010 de NATO. Bazat pe o tehnologie americană, acesta urmează să fie instalat progresiv până în 2020 şi prevede în special rachete de interceptare în România şi Polonia, având ca scop oficial apărarea în faţa Iranului. Moscova cere să fie asociată sau să aibă garanţii pentru capacitatea sa de disuasiune, apoi trimite rachete în Kaliningrad în decembrie 2013.

LIBIA (2011)

Rusia se abţine la votul ONU privind Libia în martie 2011, ceea ce permite folosirea forţei care va conduce la înlăturarea regimului lui Muammar Kadhafi. Dar ea critică raidurile aeriene ale NATO, acuzând Alianţa că depăşeşte mandatul dat de ONU.

UCRAINA (2014)

Criza ucraineană este considerată cea mai gravă pentru relaţiile NATO-Rusia de la destrămarea URSS. După alipirea Crimeei la Rusia la 18 martie, NATO suspendă la 1 aprilie cooperarea civilă şi militară cu Moscova, care evocă "instincte" din perioada Războiului Rece.

La 29 august, Ucraina îşi anunţă intenţia de a relansa procesul de aderare la NATO, acceptat de aliaţi în 2008, dar întrerupt în 2010 de fostul regim prorus.