Poveştile credinţei. Preotul Marin Bica, fondatorul unor centre de recuperare pentru copii şi tineri cu nevoi speciale

Data publicării:
preot-1

Povestea părintelui Marin Bica începe în urmă cu mai bine de 20 de ani, când a devenit tată pentru prima oară. Atunci a constatat că, la fel ca fiul său, Justin, cei mai mulţi copii şi adulţi cu nevoi speciale erau etichetaţi drept handicapaţi şi atât. A fost momentul în care părintele Bica a înfiinţat ONG-ul numit „Trebuie!”, care le oferă şansa pe care destinul le-o refuzase.

Părintele evită să spună detaliat ce au însemnat aceşti 20 de ani în care, doar din sponsorizări şi o continuă investiţie de suflet, a pus pe picioare un sistem eficient.

Nu trebuie să ne plângem, cel mai bine e să căutăm să îi aducem cât mai aproape de lumea noastră. Pe lângă Justin, mai sunt încă 249 de copii care beneficiază de serviciile organizației „Trebuie!”. Nimic nu este imposibil dacă ai credința în Dumnezeu și credința în oameni și cu ajutorul oamenilor de bine, uite că am reușit”, spune preotul.

În cele trei centre, de la copiii de şapte ani până la adulţi de 40, sunt asigurate servicii de consiliere familială, logopedie, kinetoterapie şi psihoterapie, terapie ocupaţională şi educaţie. Toate cu specialişti dedicaţi.

Unii dintre copiii şi tinerii recuperaţi graţie organizaţiei „Trebuie!” şi-au depăşit limitele medicale şi au ajuns la şcolile normale. Iar alţii nu mai sunt priviţi acasă ca o povară.

„Am încercat să îi aducem cât mai aproape de normalitate. Am participat în cursul anilor la Special Olympics, jocurile acelea pentru persoanele cu dizabilități, la tenis de masă, la fotbal, la atletism, dansurile tradițional și modern, dar am făcut și tabere. Este o muncă foarte grea să lucrezi cu persoanele cu dizabilități. Dar atunci când ei fac un progres este o mare mândrie”, afirmă Liliana Nedelea, directorul Organizației „Trebuie!”.

În toţi aceşti ani, preotul s-a împărţit între Parohia „Sfânta Treime” din comuna Slătioara şi proiectul său de suflet. Acum figurează ca simplu voluntar al organizaţiei devenite reper pentru copiii şi tinerii cu nevoi speciale din Olt. Însă e la fel de implicat ca acum 10 sau 20 de ani. Iar când îl întrebi despre sine, vorbeşte cu modestie: „Un om ordonat își găsește timp pentru tot și pentru toate. Cu ajutorul lui Dumnezeu facem ceea ce trebuie dacă ne propunem să facem ceea ce trebuie”.

Acel „trebuie” din care, cu multă credinţă, iubire şi stăruinţă, părintele a dospit speranţe şi bucurii pentru sute de oameni necăjiţi şi chinuiţi de neputinţa de a-şi controla destinul. De aceea, de-a lungul anilor, părintelui i s-au alăturat sponsori din ţară şi din Europa, care au înţeles exact sensul eforturilor sale.

În urmă cu 20 de ani, doar trei părinţi au acceptat imediat oferta de a-şi aduce copiii la primul centru al Organizaţiei „Trebuie!”. Astăzi, cele trei centre nu fac faţă solicitărilor. Părintele Bica zâmbeşte aparent împăcat. De fapt, se întreabă ce mai poate face.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri