PREMIILE OSCAR 2015. Cine va câștiga Oscarul pentru cel mai bun actor

Data publicării:
cel-mai-bun-actor-oscar

Bradley Cooper este la a treia nominalizare la Premiile Academiei Americane de film pentru al treilea an la rând. Actorul de 40 de ani a debutat în „Sex and the City”, dar notorietatea i-a adus-o comedia „The Hangover”. Rolurile din ultimii ani l-au dezvăluit ca actor versatil, capabil de interpretări dramatice. În „American Sniper”, Cooper a primit rolul pentru care e nominalizat anul acesta: Chris Kyle, cel mai eficient lunetist din istoria armatei americane.

Pe Steve Carell îl știm din comedii. Anul acesta şochează printr-un rol întunecat. În „Foxcatcher”, Carell joaca rolul lui John Du Pont, un moştenitor bogat, care suferă de o formă de schizofrenie şi care ajunge să-şi ucidă prietenul de-o viaţă.

În „The Imitation Game”, Benedict Cumberbatch este Alan Turing. Matematicianul genial britanic a contribuit fundamental la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce a descoperit secretul maşinii Enigma. Este primul rol mare pentru Benedict Cumberbatch, care a facut parte şi din distribuția filmului „12 ani de sclavie”, câștigătorul de anul trecut al Oscarului pentru cel mai bun film.

L-am văzut în musicalul „Mizerabilii”, iar acum face un rol magistral. Vorbim despre Eddie Redmayne, actorul principal din „The Theory of Everything”, povestea vieții omului de ştiinţă Stephen Hawking. Pentru acest rol, Redmayne a fost deja recompensat cu un premiu la Globurile de Aur și cu un premiu BAFTA. Ambele, la categoria cel mai bun actor într-un rol principal.

Încheiem lista cu Michael Keaton, în filmul „Birdman”. În mod ironic, Michael Keaton, celebru pentru rolul din „Batman”, peliculă iconică a anilor 90, este acum un actor din filme cu supereroi care vrea să demonstreze că poate face şi artă, nu numai comerţ. Pentru prestația lui, Keaton a câștigat deja un prim trofeu important: Globul de Aur pentru cel mai bun rol principal masculin într-o comedie.

Digi 24 și DigiFilm difuzează în exclusivitate pentru România Gala Premiilor Oscar. Aflăm împreună cine sunt marii câștigători în noaptea dintre 22 și 23 februarie, începând cu ora 2.00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri