RAPORT DE ȚARĂ. Cel mai mare parc fotovoltaic din țară se află într-unul dintre cele mai mici orașe din Gorj

Data publicării:
fotovoltaice

Dintr-un orășel cu drumuri nu foarte bune și cu puțini investitori, Târgu Cărbunești a devenit peste noapte un oraș important. Autoritățile s-au trezit la poartă cu unul dinte cei mai mari investitori privați în energia verde din România.

„Să fim sinceri, nu ne așteptam, dar dacă s-a ivit oportunitatea, am stat cu brațele deschise și i-am ajutat cât am putut de mult. Le-am oferit tot rapid, chiar spații de cazare, mâncare muncitorilor, tot ce a fost necesar din partea Primăriei Cărbunești ca să dăm drumul la această investiție”, mărturisește Iuliu Călina viceprimarul din Târgu Cărbunești.

În două luni, documentația la primărie a fost gata, iar contrucția propriu-zisă a parcului a durat opt luni, cu 200 de oameni angajați special pentru proiect. Acum, după finalizarea lucrărilor, 20 de localnici și-au găsit aici un loc de muncă.

Parcul fotovoltaic a început să producă energie în sistemul național de două săptămâni. Este cel mai mare din țară. Se întinde pe o suprafață de 52 de hectare și este construit din 80.000 de panouri fotovoltaice.

Investiția totală se ridică la 35 de milioane de euro și produce pe zi între 30 și 120 de mw, asta înseamnă că energia consumată de orașul Târgu Cărbunești într-un an este produsă de parcul fotovoltaic în trei zile. Panourile solare reușesc să transforme 82% din energia captată de la soare, în energie electrică.

Cel mai mare parc fotovoltaic se află în județul căruia i se spune „inima energetică a sistemului național”. Gorj este cunoscut pentru bogăția de resurse naturale, cărbunele, care este exploatat și transformat în energie electrică. Culmea este că energia pe cărbune din Gorj nu se vinde la fel de bine ca energia regenerabilă, astfel că activitatea minieră are concurență pe piață la doar câțiva kilometri de minele de cărbune.

Parcul fotovoltaic de la Târgu Cărbunești poate asigura energie electrică pentru 10.000 de gospodării.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri