RAPORT DE ȚARĂ. Constanța. Unul din zece locuitori este turc, tătar, aromân, grec sau armean

Data publicării:
1032013 20constanta-52331

Reședinţa judeţului este la Constanţa, cel mai vechi oraș atestat pe teritoriul țării noastre, cu numele latinesc Tomis. Zidurile vechii cetăţi se regăsesc încă în zona peninsulară a oraşului. Presărat de vestigii, oraşul încărcat de istorie este un mozaic cultural şi etnic unic în România.

Unul din zece constănţeni este turc, tătar, aromân, grec sau armean.

Cristinel Dragomir, vicepreşedintele CJ Constanţa, a fost rugat să descrie județul în trei cuvinte. „În primul rând soare, pentru că suntem la mare, în al doilea rând dinamică, pentru că județul Constanţa este într-o dinamică extraordinară şi aici se întâmplă foarte multe, şi în al treilea rând, dezvoltare ar fi, pentru că este ceea ce îmi doresc eu pentru judeţul Constanţa - să fie o dezvoltare cât mai rapidă”.

Votează-ți județul în secțiunea specială „Raport de țară”

Atuul economic

Constanţa a devenit în secolul al XIX-lea principalul port al ţării. Prin portul fluvial trec zilnic aproximativ 200 de nave, iar cel maritim are o capacitate de operare de 100 de milioane de tone anual.

Constanţa este într-o continuă expansiune; după București și Cluj Napoca, aici este a treia zonă metropolitană a țării. De altfel, potențialul său economic şi cultural a fost pentru mulți constănțeni un argument puternic să rămână acolo unde s-au născut și să facă ceva care să conteze pentru orașul lor de suflet.

Este un oraş în care am învăţat valorile morale pe care trebuie să le avem în societate, este oraşul în care am reuşit să fac ceva pentru societate împreună cu voluntarii mei”, spune Carmen Lungu, director la Crucea Roșie Constanța.

Industria este un alt centru de greutate al judeţului. Din Mangalia, cel de-al doilea port maritim al ţării au plecat peste 130 de nave construite pe șantierul naval şi pentru alte 300 de ambarcațiuni s-au făcut lucrări complexe de reparații.

Iar când spui Cernavodă, spui centrala nuclear-electrică. Centrala Nuclear-Electrică de la Cernavodă produce aproximativ 18% din consumul total de energie electrică al ţării.

Cazinoul așteaptă o nouă viață

Dacă ar fi să rezumăm la un singur cuvânt specificul judeţului de la malul mării, acesta este cu siguranță „turismul".

Dacă vii în Constanţa, nu ai cum să te plictiseşti: ai litoralul, ai foarte multe locuri de vizitat, istoria este la fiecare pas.

În afara staţiunilor care atrag sute de mii de turiști vară de vară, de peste 130 de ani Cazinoul este emblema Constanţei. Ponosit de trecerea timpului, interiorul Cazinoului păstrează totuşi mărturii ale luxului de la începutul secolului XX. În următorii doi ani, va intra într-un amplu proiect de restaurare.

Comori nebănuite

Ce se știe mai puțin despre județul Constanța este că ascunde comori nebănuite. Povestea neobişnuită a uneia dintre ele începe într-un sătuc dobrogean uitat de lume, la Topalu.

Este o colecţie impresionantă de artă interbelică, în care Tonitza are 18 lucrări, Pallady 12 de primă mărime, Pătraşcu şi aşa mai departe. Este un muzeu surprinzător, într-un loc în care nu te-ai fi aşteptat la o asemenea colecţie, explică Doina Păuleanu, director Muzeul de Artă Constanţa.

Valoarea totală a acestor opere se ridică la nu mai puțin de zece milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri