Sari la conținut

Bani tăiați de la drumuri. Transporturile rămân fără 1,6 miliarde de lei

Pentru Guvern, proiectele de infrastructură nu au fost o prioritate nici de această dată. La rectificare s-au tăiat 1,6 miliarde de lei de la Transporturi, cea mai mare sumă pe care a pierdut-o un minister.

Grosul banilor fusese iniţial alocat pentru autostrăzi.

De la lucrările pentru Sebeş-Turda s-au tăiat 230 de milioane de lei, pe motiv că au fost probleme cu autorizaţiile, iar exproprierile nu s-au putut realiza la timp.

Acolo unde au interes băieţii au ajuns până la Babele şi aici unde avem un interes naţional nu se poate”, spune Ion Lixandru, președintele Uniunii Transportatorilor.

Proiectul autostrăzii Lugoj-Deva a pierdut 120 de milioane de lei. Explicaţia oficială: firma de construcţii nu a gestionat bine banii. Premierul admite că şi birocraţia a avut un rol important.

De-aia modificăm legea achiziţiilor publice, e atât de întortocheată şi contestaţiile atât de multe, încât ne dau banii înapoi”, a explicat Victor Ponta.

Din bugetul autostrăzii Orăştie-Sibiu s-au tăiat 70 de milioane de lei, în timp ce Timişoara-Lugoj a pierdut aproape 30 de milioane de lei. În ambele cazuri, firma de construcţii a oprit lucrările.

Este un dezastru, pe fondurile europene pentru transport pierdem 40, 50%, 2 miliarde de euro”, spune Cătălin Drulă, directorul Asociației Pro Infrastructură.

Bani au pierdut şi variantele ocolitoare din Târgu Jiu şi Constanţa. Motivul invocat - mobilizarea slabă a constructorului.

Nu este vorba de bani pentru acum, cu care puteau să facă ceva cu ei acum şi îi luăm noi. E vorba de bani pe care nu au cum să îi cheltuie”, a precizat premierul.

Bugetele pentru reabilitările unor drumuri naţionale au fost şi ele diminuate considerabil: minus 160 de milioane de lei la Deva - Oradea, minus 36 de milioane la Craiova - Calafat, în timp ce reparaţia drumului Filiaşi-Petroşani a rămas fără 27 de milioane.

Mai multe proiecte ce ar fi trebuit să înceapă în 2015 au fost amânate pentru anii următori, din cauza birocraţiei. Un exemplu, autostrada Câmpia Turzii-Ogra, de la care s-au tăiat 160 de milioane de lei.

Drumurile ar putea fi reabilitate sau construite cu banii strânşi de stat, spun transportatorii, care cer explicaţii Guvernului pentru sumele încasate de Compania de Drumuri.

Nimeni nu spune care sunt fondurile proprii ale companiei, unde se duc banii din Rovinietă, unde se duc banii din podurile de la Feteşti şi de la Giurgiu, unde sunt banii pentru autorizaţiile speciale, unde sunt banii de la cântare, pentru închirierile din uzina de parcări adiacente drumurilor, unde sunt aceşti bani, nu a prezentat compania niciodata resursele!”, arată Ion Lixandru, președintele Uniunii Transportatorilor.

La sumele strânse de CNADNR se adaugă opt miliarde de euro fonduri europene pentru Transporturi, pe care România le poate folosi până în 2020. Bani suficienţi, teoretic, pentru planurile Guvernului de a construi 946 de kilometri de autostradă în următorii 5 ani.

Rectificare bugetară. Ministerul Transporturilor

- 1,6 miliarde de lei

Autostrada Sebeş-Turda

-229 mil. lei

Necesitatea revizuirii acordului de mediu

Probleme în obţinerea autorizaţiilor de construire

Întârzieri în procedura de exproprieri suplimentare

Întârzieri din cauza modificărilor soluţiilor tehnice în etapa de proiectare

Autostrada Lugoj-Deva

-120 mil. lei

Gestionarea defectuoasă a banilor de către antreprenori

Întârzierea obţinerii autorizaţiei de construire

Modificări cerute prin acordul de mediu

Întârzieri în expropriere

Costuri suplimentare impuse la nodul rutier Dobra

Parcare inclusă în arie protejată

Întârzieri înregistrate în relocarea reţelelor de curent electric

Construcţia autostrăzii Timişoara-Lugoj

-27 mil. lei

Antreprenorul a suspendat lucrările

Slaba gestionare a fondurilor de către antreprenor

Orăştie-Sibiu (varianta de ocolire Sebeş)

-69 mil. lei

Antreprenorul a suspendat execuţia lucrărilor

Întârzieri în procedura de exproprieri

Varianta de ocolire Târgu-Jiu

-52 mil. lei

Probleme legate de exproprieri

Varianta de ocolire a municipiului Constanţa

-18.8 mil. lei

Nemobilizarea antreprenorului în vederea reluării lucrărilor suspendate în anul 2012.

Reabilitare DN 76 Deva-Oradea

 -157 mil. lei

Întârzieri în emiterea unor soluţii tehnice de către proiectant

Au fost reziliate contractele Ioneşti-Vârfurile şi Beiuş-Oradea

Lipsa proiectului de semnalizare, marcaje şi amenajarea intersecţiilor

Obţinerea cu întarziere a autorizaţiilor

Slaba mobilizare a antreprenorilor

Reabilitare DN 56 Craiova-Calafat

-36 mil. lei

Blocaje financiare ale antreprenorului

Întârzieri din partea antreprenorilor în emiterea situaţiilor de lucrări

Reabilitare DN5 Bucureşti - Adunaţii Copăceni

-30 mil. lei

Slaba mobilizare a antreprenorului

Reabilitare DN 66 Filiaşi-Petroşani

-27 mil. lei

Problemele legate de preluarea şi evacuarea apelor pluviale de pe platforma drumului

Descărcarea arheologică pe zonele cu vestigii

Proiectul de semnalizare şi marcaje a fost înaintat cu întârziere de către proiectant

Construcţia autostrăzii Câmpia Turzii-Ogra

-158 mil. lei

Exproprierea cu întârziere a terenurilor

Necesitatea actualizării acordului de mediu pentru întregul sector Ogra-Borş.