Sari la conținut

Plătim curentul de trei ori mai mult decât prețul de producție. Cum împovărează statul consumatorii, dar protejează marile companii

Consumatorii casnici achită nota de plată pentru sistemul energetic, adus în pragul blocajului prin deciziile luate în ultimii 25 de ani.

Lipsa unei strategii guvernamentale a transformat sistemul construit în comunism într-un mamut ineficient.

Factura se triplează din centrală până la consumator. Totuşi, putem produce energie electrică pentru încă două ţări de mărimea României. Stăm cu centralele închise, pentru că reţelele nu permit exportul în cantităţi mari. Pentru investiţiile şi taxele girate de ultimele guverne plătim fiecare dintre noi.

Sunt zile când nu putem lucra, venim de pomană la serviciu pentru că depindem de acest computer. După o întrerupere de curent, acest televizor s-o ars şi n-am mai avut ce face cu el”, se plânge Vasile Stoica, un proprietar din Iași.

Fiecare român petrece anual, în medie, 11 ore în beznă. Penele de curent sunt de zece ori mai lungi decât în ţările vestice. Autorităţile ridică din umeri. Companiile de distribuţie a energiei promit investiţii.

Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE: Vorbesc de 200 întreruperi pe an, în medie, din care 98% sunt neplanificate şi se datorează liniilor de joasă tensiune, a izolaţiilor”.

Fănică Săcăleanu, primarul comunei Scânteia: „În ultimii 15 ani cel puţin, de când sunt primar, reţelele nu au fost modernizate, sunt aceleaşi. Ori au dat răspunsuri evazive, ori au spus că au în vedere aceste investiţii, dar nu au specificat perioada şi anii când vor fi făcute”.

În România, reţeaua de distribuţie a fost vândută. Italienii, cehii şi germanii au cumpărat distribuţia pentru trei sferturi din ţară. În Transilvania, a rămas compania de stat Electrica.

Remus Borza, administrator Hidroelectrica: „România e campioană în a-şi vinde resursele!”

Contractele de privatizare, semnate în anii 2005-2007, prevedeau ca investitorii să întreţină transformatoarele, cablurile de joasă tensiune şi staţiile de transformare. Statul român a acceptat ca toate investiţiile pe care aceste companii le fac să fie recuperate din facturi. Adică, Autoritatea de Reglementare să le aprobe creşterea preţurilor pentru populaţie. Şi acest lucru s-a întâmplat fără greş.

Remus Vulpescu: „Au tarifele aprobate în baza unor planuri de investiţii pe care nu şi le realizează în mod corect. Mă întreb când a controlat ANRE vreodată realitatea investiţiilor în teren, nu scriptic doar”.

Cristian Pârvan, secretar general Asociaţia Oamenilor de Afaceri: „Pierderile energetice datorită vechimii sistemelor şi lipsei de investiţii în sistemele de transmitere a energiei de la înaltă tensiune la joasă tensiune duc la pierderi anuale de 4 miliarde de euro”.

Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei: „Sunt mize foarte mari...foarte mari. Gândiţi-vă că o companie ca Electrica are în conturi 600 de milioane de euro acum. (...) Tentaţiile sunt foarte mari pentru că vorbim de foarte mulţi bani”.

Martin Zmelik conduce compania care aduce electricitatea celor 1,4 milioane de clienţi din Oltenia. Spune că anual se fac investiţii în reţea de până la 200 de milioane de euro.

Martin Zmelik, director general CEZ România: „Pentru îmbunătăţirea reţelei de distribuţie am făcut investiţii de acest gen” (Arată către un monitor uriaș din spatele lui).

Factura la energie, un puzzle de taxe

Factura la energie electrică este un puzzle de taxe, tarife şi costuri. Preţul final este stabilit printr-o formulă complicată.

60% din factură este un preţ fix, stabilit de stat, iar 40% este energie cumpărată de pe bursă de către companii. În vara lui 2015, procentele ajung să fie egale - 50%. Singurii producători care vând energie către populaţie în componenta reglementată sunt reactoarele nucleare şi hidrocentralele. Preţurile cu care vând aceste companii sunt fixate tot de stat, la 120 și 158 de lei pentru fiecare megawatt. Pe bursă vând şi alţi producători: termocentralele, turbinele eoliene, câmpurile fotovoltaice sau centralele pe gaz. Preţul mediu pe bursă este de 170 de lei pentru fiecare megawatt. Companiile de distribuţie cumpără energie din ambele surse, îi adaugă taxe şi o livrează populaţiei.

Remus Vulpescu: „Da, energia în sine costă doar o treime din factura dvs de acasă”.

Laurenţiu Ciurel, director general Complexul Energetic Oltenia: „Factura este făcută de aşa natură încât este destul de complicat să îţi dai seama ce plăteşti”.

Dacă de pe poarta hidrocentralei energia electrică iese cu un preţ de 120 de lei pe megawatt, la noi acasă ajunge cu aproape 400 de lei. Tarifele puse de transportator, furnizori, distribuitori, TVA-ul şi accizele încasate de stat, precum și diferitele taxe duc la această evoluţie. Astfel, taxa de cogenerare, certificatele verzi, taxa pe stâlp, diferite tarife percepute între companiile statului umflă facturile. De fapt, statul se angajează să susţină aceste companii, majoritatea ineficiente, prin birurile luate de la consumatori.

Remus Borza, administrator Hidroelectrica, recunoaște: „Factura pe care o plăteşte populaţia, cetăţeanul de rând, este exagerat de mare”.

Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE: „Partea cea mai mare se datorează operatorilor de distribuţie.

În acest moment putem să vorbim de 50% (ponderea lor în prețul final – n.r.)”.

Martin Zmelik, director general CEZ România: „În acest moment, componenta cea mai mare şi care poate fi modificată, sunt taxele (...) TVA-ul de exemplu”.

Remus Borza, administrator Hidroelectrica: „Nu neapărat TVA-ul ar fi o problemă, cât tarifele recunoscute distribuitorilor şi transportatorului de energie”.

Cu alte cuvinte, reprezentanţii statului şi investitorii dau vina unii pe alţii pentru tarifele majorate an de an.

În Ungaria, o ţară nici pe departe atât de bogată în resurse precum România, guvernul a reuşit în ultimii ani să crească nivelul de trai al populaţiei scăzând preţurile utilităţilor. Deşi Ungaria importă 13% din necesarul de energie electrică, iar noi avem energie şi nu o folosim, tot nu plătim mai puţin decât vecinii de la vest.

Curentul e cam pe la 4500 de forinţi pe luna (64 lei)”, spune Alexandrul Peter, care locuiește în Ungaria. 

Energie verde, încurajată din buzunarul cetățenilor

Una din cele mai controversate taxe din factura la energie este taxa pe cogenerare. Iată drumul acesteia:

Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE: „Fiecare consumator (...) plăteşte 18 lei la megawatt, asta înseamnă 3-4% din preţul energiei electrice. Se aplică până în 2023 şi beneficiarii sunt centralele care produc energie electrică şi termică. Cel mai mare beneficiar este Elcenul!”

Cum şefii Elcen spun că statul nu mai varsă în conturi banii încasaţi pe această taxă, ne putem întreba de ce o plătim în continuare.

Gabriel Ignat, director general Elcen București: „(Reporter: Noi plătim în continuare taxa aia!) Corect! Dar eu vă spun că faptic, ca şi flux financiar, noi nu mai încasăm! Această schemă, ca orice ajutor de stat, nu se dă pentru a face profit, ci se dă pentru a nu face pierderi, pentru a menţine activitatea unei astfel de societăţi”.

Cătălin Bălan, reporter Digi24: „Imaginile pe care le vedeţi în acest moment sunt luate de la o înălţime de 100 de metri, adică din vârful acestei turbine eoliene. O instalaţie de acest tip, poate produce energie electrică pentru o comună cu 300 de locuinţe”.

Energia verde a fost încurajată de stat tot pe buzunarul cetăţenilor. Toate aceste investiţii sunt finanţate, de fapt, de către consumatori.

Cătălin Bălan, reporter Digi24: „Din păcate, de aici, din Dobrogea, nu vine doar energia electrică produsă de vânt, ci şi acea taxă pe certificate verzi pe care tot noi, consumatorii, o plătim”.

Remus Borza, administrator Hidroelectrica: „Beneficiile care le avem de pe urma acestor regenerabile sunt incomparabil mai mici decât efortul pe care statul român, populaţia României, timp de 15 ani, trebuie să-l susţină. Factura pe regenerabile anul trecut a depăşit 500 de milioane de euro. Înmulţiţi vreo 15 ani şi vedeţi vreo 7,5 miliarde de euro”.

Statul girează pierderi și contracte păguboase

Lanţul slăbiciunilor pleacă de la producătorii de energie. Companiile de stat care produc electricitate au contracte păguboase şi pierderi de milioane de euro. Cercul vicios al intereselor din companiile de stat ţine preţul energiei ridicat.

Remus Vulpescu: „Cam orice tranzacţie în aceste companii de stat este asociată unui grup de interese”.

Remus Borza, administrator Hidroelectrica: „E o chestiune de management. E o vorbă în popor...peştele de la cap se împute”.

Complexul energetic Oltenia este una din companiile-mamut ale statului, cu 19.000 de salariaţi şi sute de supape prin care se scurg banii. Paradoxal, România importă cărbune pentru termocentralele din Valea Jiului, deşi avem rezerve care ne ajung pentru 30 de ani, iar compania stă cu peste 2 milioane de tone de cărbune în depozite.

Laurenţiu Ciurel, director general CE Oltenia: „Este anormal ca la o companie să se deprecieze cărbunele în depozit şi să se autoaprindă milioane de tone, pierzându-se din calitate şi din bani, iar la 60 de kilometri mai departe, la altă companie, să se importe cărbune”.

Gheorghe Bărbăcior, şef de echipă CE Oltenia: „Utilajele sunt utilajele altei firme care încheie contract cu noi. Nu ştiu de ce complexul nu a binevoit să îşi cumpere el utilajele fără să mai plătim la alţii. Uitaţi-vă şi prin staţiile electrice (...) Aceste celule sunt vechi, de peste 35 de ani. Trebuie luate, modernizate”.

Remus Borza, administrator Hidroelectrica: „Dacă ne uităm la bunurile directorilor companiilor de stat...au o situaţie mai mult decât bună: vile, merţane, bani în conturi. De unde? Nu dintr-un salariu de 500-800 de euro la o companie de stat!”.

În timp ce termocentralele produc cea mai scumpă energie şi sunt la un pas de insolvenţă, cu pierderi de sute de milioane de lei, în Dobrogea găsim altă situaţie greu de explicat.

Cătălin Bălan, reporter Digi24: „Ne aflăm la centrala atomică de la Cernavodă, probabil cel mai bine păzit obiectiv strategic din România”. 

Suntem singura ţară europeană care deţine tot ciclul nuclear: de la mina de uraniu natural, până la apa grea necesară reactoarelor. Totuși, fără nicio justificare economică, preţul energiei nucleare creşte de la un an la altul. Acum a ajuns la 158 de lei megawattul.

Daniela Lulache, director general Nuclearelectrica: „Anul trecut fiind 144 virgulă ceva...e important, dacă ţinem cont de faptul că cu un an înainte a fost 130 şi 120 şi...şi aşa mai departe”.

Țara contrastelor. Mii de familii trăiesc în beznă

Cu alte cuvinte, companiile cer, statul aprobă, consumatorii plătesc. Ca să mute atenţia de pe aceste tarife, guvernanţii aştern pe hârtie proiecte fanteziste. Avem capacitatea de a produce 20.000 de megawaţi de energie şi consumăm doar 7.000 de megawați zilnic, dar autorităţile vorbesc de noi centrale, aşa cum sunt reactoarele 3 şi 4.

Remus Borza, administrator Hidroelectrica: „România nu mai are nevoie de capacităţi noi de producţie. De anul trecut suntem în excendent de producţie”.

Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei: „Dacă s-ar face un campionat european de anunţat investiţii în domeniul energetic, noi şi bulgarii ne-am lupta cu siguranţă la medalii, dar stăm foarte prost în a le finaliza”.

În schimb, 100.000 de familii din satele României, care trăiesc fără electricitate  visează la proiecte mai realiste.

Am şi eu un televizor, nu avem curent electric, dar îl ţinem şi noi acolea, de decor măcar”, spune o femeie dintr-un sat ieșean.

Pentru aceşti oameni, factura pentru lumină arată şi ea diferit...

Pe zi eu consum șase lumânări şi 100 de grame de ulei pentru candelă şi mă costă la 3 lei pe zi”, explică femeia.

Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei: „Într-o Românie a anului 2015 nu este de acceptat să existe chiar şi o localitate sau un sătuc care să nu fie electrificat”.

Departe de civilizaţie nu sunt doar oamenii care trăiesc în casele de chirpici, ci şi aceia care şi-au construit de mai bine de cinci ani vile la marginea oraşelor. Ei aşteaptă şi acum ca invenţia lui Edison să ajungă în casa lor.

În vară, prețul energiei electrice ar putea crește iar, cu două procente. Motivul este că statul a scutit de la plata certificatelor verzi marile combinate şi fabrici. Costurile vor fi transferate tot consumatorilor casnici.

Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE: „Vor fi ajustări datorită ajutorului pe care îl primeşte energia regenerabilă”.

Singura şansă este schimbarea furnizorului. Acesta ar putea livra energia cu preţuri mai mici. Modificarea se poate face în 21 de zile, iar contractele se încheie pentru un an, la Bursa de Mărfuri. Deocamdată doar instituţiile de stat sau firmele au apelat la schimbarea furnizorului. Clienţii casnici trebuie să devină interesanţi pentru companii: să consume mult şi să se unească în asociaţii pentru a putea obţine preţuri mai mici.

Citiți și:  

Mii de români reclamă anual electrocasnicele arse din cauza variațiilor de tensiune