ROMÂNIA CU ÎNCETINITORUL. De ce gazul, cea mai ieftină resursă, arde buzunarele a milioane de români

Data publicării:
conducte gaze - mfax

Peste 1 milion de apartamente din România s-au debranșat de la sistemul centralizat de încălzire. În plus, majoritatea locuințelor construite în ultimii 10 ani au tot metanul drept combustibil. Asta face ca, în prezent, 2,3 milioane de familii din toată țara să stea cu sufletul la gură în așteptarea facturilor la gaze.

„Centrala o închid, ca să pot face economie!”, mărturisește un locuitor din Galați. „În orice caz, e scump! Eu am plătit luna trecută 458 gazul...458 de lei!”, se plânge și un localnic din Făgăraș.

Cum se descurcă românii? „Mai punem o haină în plus, ne învelim mai gros...”

Și cum percep ei lucrurile? „Se scumpește...atâta știe, să scumpească! (...) Te sperii când vezi catastiful ăla. Toți trag și toți fură!”

Guvernul, Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei, companiile care extrag gazul, cele care îl transportă și apoi îl distribuie sunt responsabilii pentru creșterea prețului cu 25% în ultimii cinci ani.

Nu doar prețul îi descurajează pe consumatori.

Dumitru Chisăliţă, expert în domeniul gazelor naturale: „În România, problema cea mai mare este ridicată de presiune (...) pe lângă scăderea presiunii apare şi creşterea cantităţii de impurităţi lichide (...) apă, într-un final, putem să discutăm de apă!”

Bucureștiul are două inele: intră gaz de la Transgaz prin 5 puncte mari (...) Bineînțeles sunt căderi de presiune datorită distanțelor și porozității conductelor”, mai spune Dumitru Chisăliță.

În București sunt 12 stații de reglare a presiunii gazului.

Specialiștii spun că presiunea din conductele magistrale este mică pentru că a scăzut cantitatea gazului transportat, odată cu scăderea consumului industrial. Pe de altă parte, rețeaua de conducte de joasă presiune, care merge la consumatori, este suprasolicitată. La aragaz, la centrală, la orice aparat din interiorul casei este "joasă presiune": 0,025 bari.

Alternative

După ce au renunțat la agentul termic pentru a-și monta centrală de apartament, unii consumatori s-au răzgândit din nou. Cătălin Ionescu are o casă de 210 metri pătrați lângă București, pe care o încălzește electric, de teama facturilor la gaz care vor crește în continuare. Factura este de peste 700 de lei lunar, iar în sistemul de încălzire prin pardoseală şi cu boiler a investit peste 4.000 de euro. Spune ca numai conductele de gaz şi racordurile l-ar fi costat cu 50% mai mult.

Cel mai mic preț la gaze din Europa

În acest moment, românii platesc cel mai mic preț din Europa pentru gaze, însă scumpirile ne-au apropiat de Ungaria. Țara vecină depinde în proporție de 65% de gazul rusesc, Bulgaria - 90%, iar țările vestice cumpără și ele peste 70% din necesarul de consum. Pentru noi, avantajul gazului intern aproape ca a dispărut.

Julia Birta locuieşte împreună cu soţul ei în Ungaria. Au o casă de 100 de metri pătraţi și pentru încălzirea cu gaz plătesc echivalentul a 240 de lei. Adică mai puţin decât pentru un apartament la bloc în România.

În Spania, unde nu există centrale termice, gazele au cea mai mare pondere în factura la întreţinere. Încălzirea în timpul iernii poate să fie foarte ușor 180-200 de euro doar gazul.

„Gazul în România va fi mai ieftin tot timpul, pentru că nu vom avea costurile de transport pe care le au nemții sau francezii, dar nu va fi cu mult mai ieftin (...) în timp ce salariile românilor sunt departe”, recunoștea Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei.

Cinci creșteri de preț într-un an și jumătate. Cum e posibil?

Teama românilor față de încălzirea cu gaz a început în iulie 2013. Atunci a intrat în vigoare cea mai disputată măsură luată de Guvern: scumpirea graduală a acestei resurse.

Cinci creșteri de preț au avut de suportat consumatorii casnici într-un an și jumătate, iar prețul gazului s-a majorat de la 48,4 lei pentru fiecare megawatt-oră la 53,3 lei. Scumpirea este de peste 10% (10,12%) doar pentru gazul brut, adică fără alte tarife și taxe.

Nicolae Havrileț: „De ce trebuie să creştem preţul la gaze naturale, dacă noi avem gazele noastre şi nu ar trebui, pentru că dacă ne referim la costurile de producţie, costurile de producţie sunt recuperate şi la acest preţ mai mic?”. Întrebarea retorică aparţine chiar şefului ANRE, autoritatea care aprobă aceste scumpiri. Răspunsul pe care nu îl oferă niciun oficial este acela că statul şi companiile private vor să aibă încasări cât mai mari de pe urma consumatorilor. În faţă a fost adus motivul că acest calendar de scumpiri a fost cerut de Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Cristian Pârvan, secretar general Asociaţia Oamenilor de Afaceri: „Calendarul a fost oricum o bazaconie, făcut de niște oameni fie incompetenți, fie care nu au avut niciun fel de dragoste de această țară și niciun fel de capacitate de negociere. România nu are nicio obligație să atingă un preț la gaze

În perioada campaniei electorale din noiembrie 2014, calendarul a fost înghețat, însă românii trebuie să suporte în anii următori o scumpire de 123% față de acum, pentru gazul extras din România. Motivul este acela că trebuie să ajungem la prețuri europene. Ceea ce nu se spune este că o piață comună a gazului în Europa, care să justifice prețuri similare între țări, este momentan imposibilă. Adică rețelele naționale de transport nu sunt conectate pentru ca gazul să fie cumpărat și vândut în alte țări.

Cristian Pârvan, secretar general Asociaţia Oamenilor de Afaceri: Astea toate au fost nişte exagerări şi nişte cedări din partea română la un lobby extrem de puternic al companiilor din sectorul energetic!”

Eric Stab, director general GDF Suez România, spune însă că prețul gazului este stabilit pe piața liberă. „Problema pe care o avem astăzi este că piața nu este încă lichidă”, arată oficialul GDF Suez România.

Cu alte cuvinte, guvernanții au rescris legile economiei de piață: au crescut prețurile din stilou, înainte de a liberaliza piața gazelor.

Avem aceiași producători ca acum zece ani - Petrom și Romgaz, la care se adauga importurile din Rusia. Adică nimic nu s-a schimbat pe această piață, cu excepția tarifelor plătite de consumatori. Alarmant este faptul că, în timp ce statul pune scumpirile pe seama cerințelor de la Bruxelles, tot el ignora alte cereri ale Comisiei Europene. De data asta, pentru a-și proteja companiile de stat Transgaz și Romgaz.

„Comisia Europeana a decretat că toate monopolurile naturale pot să aibă marja de profit de până la 7,5%”, explică Mihai Vilt, reprezentant al unui furnizator de gaze naturale.

„Şi eu îmi pun întrebarea: cum se poate depăşi de două ori, de trei ori, de patru ori această valoare?”, spune Dumitru Chisăliță, expert în domeniul gazelor naturale.

Marja de profit a celor două companii de stat este de patru ori mai mare decât plafonul cerut de Comisia Europeană. Acești bani sunt făcuți din prețul gazului, tarifele de înmagazinare și cele de transport. Adică reprezentanții statului pun biruri care facilitează profituri uriașe, iar directorii - numiți pe criterii politice în fruntea acestor companii - transferă câștigurile înapoi Guvernului.

„Și după ce-i propune statului să-i dea 80% sub formă de dividende, dă telefon și întreabă: ați remarcat că vă plătesc mulți bani anul ăsta? Mă mai țineți încă un an, vă rog frumos? Mă sprijină și cutare?”, dezvăluie cu franchețe Remus Vulpescu, fost reprezentant al statului în compania Transgaz.

Odată profiturile transferate la stat, companiile rămân fără bani de investiții și se pornește tăvălugul creșterii de tarife. Companiile cer Autorității de Reglementare majorarea tarifelor. Toate costurile sunt puse în facturile consumatorilor.

„Ei fac nişte cheltuieli, pentru cheltuielile respective, sunt analizate de Autoritate şi dacă considerăm că sunt prudent făcute, le recunoaştem. Cheltuielile cu salariile, anumite dotări cu maşini mai scumpe sau chirii în spaţii de lux (...) le acceptăm la preţul pieţei”, spune Nicolae Havrileț, președintele ANRE.

Averile directorilor de la Transgaz și Romgaz

Directorii Transgaz şi Romgaz nu au vrut să explice în faţa camerei acest mecanism prin care statul îşi rotunjeşte încasările pe seama consumatorilor. Iar refuzul a venit prin purtătorii de cuvânt ai instituţiilor. Pentru că, spun ei, şefilor companiilor cu afaceri de miliarde de lei le este greu să ţină minte cifrele...

Camera ascunsă, discuție reporter-Romgaz: „Așa este ordinul, așa facem. S-ar putea ca reporterul să pună o întrebare care ține de operare și atunci trebuie să îi cheme pe toți directorii, că nu poți să știi și operare, și dezvoltare, și parte economică. Sunt niște cifre pe care cu greu le ții minte”.

Virgil Metea, directorul Romgaz, companie cu aproape 6,500 de angajaţi, are o avere impresionantă. Conform declaraţiei de avere din 2013, el deţine în conturi şi în acţiuni peste 800.000 de euro. Se adaugă un salariu anual de aproape 150.000 de euro, primit de la E.ON Gaz, unul dintre cei doi mari distribuitori de gaze din România, unde a fost director general. Virgil Metea deţine acţiuni la compania de stat Transgaz şi la E.ON. În plus, are terenuri, locuinţe, maşini şi bijuterii de câteva sute de mii de euro. De când a devenit director al Romgaz, din 2013, nu şi-a mai publicat declaraţia de avere.

La Transgaz sunt aproape 5.000 de angajaţi, iar directorul Petru Văduva câştigă anual din salariul de la stat 70.000 de euro. Are un cont într-o bancă din Elveţia de 385.000 de dolari şi investiţii în tablouri şi bijuterii în valoare de 35.000 de euro. 

Autoritățile recunosc că acest calendar de scumpire impus de stat va umfla și mai mult profiturile în domeniu.

Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE: „Faţă de 2013, în 2014 Romgaz a vândut ca şi valoare dublu, dar cantitatea a fost aceeaşi”.

„Aici vorbim de foarte mulți bani pe care statul român îi face fără nicio justificare logică. Pentru că, în mod normal, atunci când obții venituri de aproximativ 1 miliard de euro pe an, ar trebui să poți spune: da, am realizat ceva cu acești bani”, spune Mihai Vilt, reprezentantul unui furnizor de gaze naturale.

Andrei Gerea, ministru al Energiei, care are în subordine aceste companii, refuză și el să explice cum sunt posibile asemenea decizii. În schimb, l-a numit în Consiliul de Administrație al Romgaz pe proprietarul unei firme care este specializată în construcția locurilor de joacă pentru copii.

Remus Vulpescu, fost reprezentant al statului în compania Transgaz: „Dacă vii ministru doar ca să pui directori generali, să schimbi directorii generali puşi de cei dinaintea ta şi să te preocupe doar încheierea unor contracte indirecte de către companiile din subordine este greşit!”

Românii s-au „dedulcit” cu căldura

Pe de alt parte, francezii care distribuie gaze în jumătatea sudică a ţării spun că valoarea facturilor depinde de consumatori și nu de aceste jocuri de culise.

Eric Stab, director general GDF: „Temperatura medie a unei case din România, pe timpul iernii, este de 23 de grade. În Europa, temperatura medie este de 21 de grade. Aceste două grade mai puțin reprezintă aproximativ 15% în costurile finale la consumatorii casnici. Dacă românii vor reduce puțin temperatura acasă, pot economisi bani”.

Mihai Vilt, furnizor de gaze naturale: „Astăzi gazul se platește așa: avem 53,3 lei prețul gazului care este un cost reglementat, la care se adaugă distribuție și transport”.

Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE: „Distribuţia are un procent de 30%, 10-12% are transportatorul Transgaz”.

Dumitru Chisăliţă, expert în domeniul gazelor naturale: „Depășește cu mult ponderea pe care o regăsim în oricare țară din UE!”

Gazul de la ruși, bucuria intermediarilor

De la gura sondei până la consumatorul final prețul se dublează și din cauza gazului rusesc. În acest moment, doar consumatorii casnici mai sunt obligați să plăteasca gazul importat de la Răsărit.

În apropierea Capitalei, se află cel mai mare depozit subteran de gaze din România. La 2 km sub pamânt se află stocată o cantitate de 1,3 miliarde de metri cubi de gaze, adică mai mult decât metanul importat anul trecut din Rusia.

Aceste importuri sunt o altă găselniță a statului pe baza căreia s-au făcut averi impresionante. De-a lungul timpului, Rusia ne-a vândut gaze mai scumpe decât țărilor vecine. Statul aproba cât gaz trebuia importat și la ce preț. Specialiștii spun că procentele gazelor de import erau crescute artificial și favorizau afacerile intermediarilor.

Dumitru Chisăliţă, expert în domeniul gazelor naturale: „Între 1 miliard şi 3 miliarde de dolari au fost plătiţi în plus de România către firmele care au exportat gaze naturale în România. Într-un anumit an am avut o cerere de import de 7% şi în aceeaşi lună august, doi-trei ani mai târziu, am avut o cerere de 38%. Mă face să cred că acest procent era unul subiectiv”.

Contractele cu Gazprom par desprinse din filmele absurde. Cifrele despre câte gaze intră în România sunt ţinute secrete de către Transgaz.

Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, recunoaște: „Nu este normal să existe secretomanie în legătură cu livrările din Federația Rusă. Nu publicăm nici cantitățile care tranzitează, nici tarifele de tranzit. Înseamnă o încălcare a legislației UE și pentru asta suntem în proces la Curtea Europeană de Justiție”.

În plus, conductele prin care importam gaze nu sunt proprietatea României.

Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE, explică la hartă: „Avem interconexiunea cu gazele care vin din Federația Rusă la Isaccea. Trei conducte care tranzitează partea de sud-est a României ies la Negru Vodă, alimentează Bulgaria, Grecia și Turcia”.

Mihai Vilt, reprezentant furnizor de gaze naturale: „Această conductă este deținută de Bulgargaz, întreaga magistrală de la Isaccea până la Negru Vodă. Toate stațiunile de pe litoral, acestea nefiind conectate în sistemul nostru de transport, sunt conectate în sistemul bulgar de transport, ei trebuie sa se alimenteze cu gaze strict din import”.

Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei: „E ca și cum prin oraş ar circula un autobuz în care oamenii nu se pot urca pentru că locurile sunt rezervate...şi el este gol”.

Situaţiile inexplicabile s-au ţinut lanţ de a lungul anilor. Guvernul făcea în 2012 un cadou companiei Petrom şi scutea centrala de la Brazi de obligaţia de a cumpăra şi gaze din Rusia. Asta, în ciuda faptului că Petrom ardea anual la Brazi 1 miliard de metri cubi de metan din producţia internă. Energia electrică obținută o vindea apoi pe bursă. Banii se întorceau în companie, iar resursele de gaz scădeau.

Acum, România mai are resurse dovedite de 100 miliarde de metri cubi, care ne mai ajung pentru zece ani, dacă nu vom descoperi altele.

Concluzia...

Schema finală a gazului plătit de consumatori arată o anomalie. Preţul acestei resurse este mai mic decât costurile adăugate de companii şi stat. 98% din gazul care ajunge în casele noastre este produs în ţară. Două procente vin din Rusia, cu un preţ de trei ori mai mare decât al celui românesc. Asta înseamnă că doar gazul ne costă 55 de lei megawattul. La care se adaugă costurile de distribuţie, transport, înmagazinare şi TVA-ul. Toate acestea însumează 64 de lei pentru fiecare megawatt. Jumătate din bani îi ardem când aprindem focul. Restul se se transformă într-un scrum magic doar pentru unii.

Notă. În România, preţul gazelor naturale pentru consumatorii casnici este reglementat de ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei). Aceasta stabileşte periodic preţurile maxime (fără TVA și fără acciză) în lei/MWhValoarea TVA este de 24%. Un tabel cu preţul reglementat pentru un metru cub gaz natural începând cu 1 ianuarie 2015, precum și schema pentru transformarea din MWh în metri cubi găsiți AICI

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri