ROMÂNIA CU ÎNCETINITORUL | Ne îngropăm în gunoaie

Data publicării:
groapa de gunoi

Încet, dar sigur, România se îngroapă în gunoaie la propriu. În multe locuri din ţară există gropi ecologice care nu au funcţionat nici măcar o zi. Autorităţile dau vina pe birocraţie, fără să facă însă nimic pentru a mişca lucrurile.

Pojorâta, judeţul Suceava. Pârtiile generoase de schi fac din acest loc o destinaţie perfectă în timpul iernii. La doi paşi de ele găsim un depozit ecologic de gunoi. Rampa face parte dintr-un proiect european de 200 de milioane de lei, care prevede gropi de deşeuri la Pojorîta şi Moara şi închiderea celor vechi. La primul dintre ele, cel din Pojorâta, lucrările începute acum cinci ani au fost frânate de contestaţii în cascadă. Cele mai multe sunt ale localnicilor care s-au trezit vecini cu gunoiul la nici 800 de metri de casele lor.

Este cea mai rău gândită idee pentru că nici un om gospodar nu-și mătură casa să pună gunoiul pe dulap”, spune un localnic.

„În ciuda numeroaselor contestații făcute de localnicii din Valea Putnei care sunt împotriva construcției acestui depozit ecologic aici în vârful Pasului Mestecăniș, groapa de gunoi a fost finalizată în acest an. Nu este deocamdată funcțională”, relatează Andreea Petrescu, reporter Digi24.

Autorităţile nu au reuşit să găsească operator de salubritate. Aceeaşi situaţia şi la depozitul de la Moara, gata cu aproape un an şi jumătate de întârziere.

Sperăm ca în perioada lunii iunie-iulie a anului 2017 să avem operator pe depozitul de la Moara în condițiile în care nu vor apărea alte evenimente nedorite, cum ar fi contestații la licitații”, spune Viorel Seredenciuc, vicepreședintele CJ Suceava.

În acest timp, cu acordul Uniunii Europene şi al Ministerului Mediului, deşeurile strânse din tot judeţul Suceava sunt depozitate la cinci platforme temporare.

Lângă vechea groapă de gunoi ecologizată, aici, la marginea Fălticeniului se ridică un munte de gunoi care creşte de la o zi la alta”, relatează Andreea Petrescu, reporter Digi24.

Din fericire pentru bugetele locale, deşi termenele au fost depăşite şi la Moara, şi la Pojorâta, Uniunea Europeană a acceptat prelungirea contractului de finanţare fără să aplice penalizări.

La Hunedoara, povestea se repetă. Banii europeni şi un proiect modern au fost îngropate de modul de lucru păgubos al românilor.

„Funcțional, dar neoperațional. Așa arată, la aproape un an de zile de la tăierea panglicii, centrul integrat de management al deșeurilor din județul Hunedoara. În mod normal, toate gunoaiele din județ ar trebui să ajungă aici, nu să fie răspândite și depozitate pe platforme provizorii din Deva și Valea Jiului”, relatează Andrada Velciov, reporter Digi24.

Şi în Hunedoara autorităţile s-au împotmolit în licitaţiile pentru desemnarea unui operator. În timp ce investiţia de 94 de milioane de lei stă nefolosită, capacitatea platformei de deşeuri de la Deva este pe punctul să fie depăşită.

Nici nu vreau sa ma gândesc ce înseamnă această oprire. Ar însemna un blocaj pe servicii în tot județul”, spune Sergiu Mody, directorul unei firme de salubritate.

Problema este că la Deva se mai pot depozita deşeuri o lună. Iar noul depozit ecologic ar putea deveni cu adevărat funcţional abia în primăvara viitoare. Şi nimeni nu are o soluţie până atunci.

Altă zonă, acelaşi scenariu. Localitatea Lupac, în Caraş Severin. Aici s-a construit un depozit ecologic pentru deşeurile din întregul judeţ.

Centrul de management integrat al deșeurilor din județul Caraș-Severin deține o stație de sortare a deșeurilor reciclabile, o stație de tratare a gunoaielor menajere și un depozit. Toate ar fi trebuit să fie funcționale încă din octombrie 2015”, relatează Mihaela Creţu, reporter Digi24 Timișoara.

Dar și aici birocraţia a încurcat planurile. Abia astă-vară s-au terminat lucrările de construcţie. Însă până când gunoaiele vor ajunge aici mai sunt multe de făcut.

Este în faza pregătirii testelor de funcționare. Tehnic, în momentul de față se mai fac reglaje, verificări și mici ajustări ale lucrărilor anterior executate”, spune Victor Năidan, managerul proiectului.

Autorităţile respiră uşurate că au găsit vinovatul pentru întârziere. Dar atât. Constructorul nu a vrut să comenteze situaţia. Între timp, gunoaiele sunt transportate la sute de kilometri distanță.

„Gunoaiele de la Reșița ajung, din câte știu eu, la Oradea sau la Horezu”, spune Ioan Popa, primarul Reșiței.

Noul depozit trebuie să fie operaţional până în martie anul viitor. În caz contrar, Consiliul Județean va fi nevoit să returneze Uniunii Europene și Guvernului României 150 de milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri