România de fațadă | Clădiri istorice dărâmate în instanță

Data publicării:
cladiri

Uneori, cel mai mare duşman al clădirilor istorice este instanţa de judecată. Cererile de retrocedare sunt cele care condamnă la dispariţie imobile care altădată erau mândria comunităţilor. Trec ani de zile până când este recunoscut adevăratul proprietar, iar în multe cazuri poate fi prea târziu pentru a mai salva ceva din monumente.

În Muzeul de Artă din Cluj-Napoca se găsesc peste 13.000 de opere de artă, dar oamenii cu greu se încumetă să păşească în el. La exterior tencuiala stă să cadă, iar în interior e chiar mai rău. Deasupra picturilor pereţii sunt brăzdaţi de crăpături, iar parchetul răspunde la fiecare pas. Construit la cererea guvernatorului Transilvaniei, Gheorghe Banffy, în urmă cu peste 200 de ani, palatul care îi poartă numele a ajuns o ruină. Autorităţile judeţene şi moştenitorii familiei Banffy se luptă de ani buni în instanţă, aşa că reabilitarea e o misiune imposibilă.

Tudor Sălăgean, istoric: „Palatul a fost restaurat în anii 1960 - 1970 după preluarea sa de către stat. Apoi au existat inițiative de reluare a lucrărilor de restaurare care au fost începute, dar sistate din cauza situației juridice în care se află în prezent imobilul.”

Deşi Gheorghe Banffy a lăsat clădirea, prin testament, statului, primele cereri de revendicare au apărut în 2005.

Alin Iuga, purtător de cuvânt Consiliul Judeţean Cluj: „Este vorba despre circa două treimi din imobilul care găzduieşte Muzeul de Artă care sunt revendicate de urmaşii fostului proprietar. Revendică în baza dreptului civil în natură o parte a acelui imobil.”

Cândva Palat al Finanţelor, o clădire impozantă din centrul Oradei a ajuns acum adăpost pentru oamenii străzii. Construit la începutul secolului trecut, imobilul este disputat de ani buni de Consiliul Judeţean Bihor şi un ordin al călugărilor catolici. Ocupaţi cu procesele, de clădire nu s-a mai ocupat nimeni. Persoanele fără adăpost care şi-au făcut casă în interiorul palatului au folosit parchetul şi duşumelele de lemn, precum şi o parte din ramele ferestrelor şi uşilor pentru a se încălzi pe timp de iarnă. Astfel ploaia care a intrat înăuntru a avariat pereţii, tavanul precum şi decoraţiunile interioare.

La sfârşitul secolului 19, clădirea a fost închiriată de statul maghiar, care a folosit-o ca Palat al Finanţelor. Potrivit Tratatului de Pace de la Trianon, după primul război mondial clădirea a revenit statului român, iar după a doua conflagraţie mondială a adăpostit cabinetele unei policlinici. În 2002, a fost revendicată.

Iosif Fodor, vicar general al Episcopiei Romano-Catolice de Oradea: „Fostul Palat de Finanţe, proprietatea bisericii a ordinului călugăresc mizericordian a fost retrocedat de comisia de retrocedare din Bucureşti în 2012. Însă această retrocedare a fost contestată de judeţul Bihor, de Consiliul Judeţean.”

Dosarul a trecut prin mai multe instanţe.

Mircea Ursuţa, avocatul Consiliului Judeţean Bihor: „Nu s-a verificat dacă există un act de naţionalizare. Legea spune foarte clar, se restituie bunurile preluate după 6 martie 1945, nu există nici un act nici o hârtie care să ateste o asemenea preluare. În plus potrivit documentelor de la dosar rezultă foarte clar că acest ordin nu avea personalitate juridică.”

În tot acest timp, clădirea a rămas de izbelişte.

Pasztor Sandor, preşedintele CJ Bihor: „Am dispus nişte lucrări pe baza unui hotărâri de Consiliu Judeţean deja existente din 2015 să se tragă nişte plase de acoperire pe faţada şi laturile clădirii.”

O decizie definitivă în cazul fostului Palat al Finanţelor din Oradea, clădire evaluată la 2 milioane de euro, ar putea fi dată la finalul acestui an.

Vechi de aproape 200 de ani, cu o puternică încărcătură istorică, retrocedat, vândut şi abandonat de mai bine de 10 ani. Este scurta poveste a fostului Conservator din Iaşi. Clădirea e în paragină acum, iar autorităţile nu ştiu pe cine să traga la răspundere. De mai bine un deceniu nu se ştie identitatea proprietarului, după ce primul cumpărător a vândut mai departe clădirea.

Virgil Băbîi, directorul Direcţiei de Cultură Iaşi: „Clădirea a fost retrocedată, dar Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi nu a fost niciodată informată. Nici de retrocedare şi nici de vânzarea, înstrăinarea ei conform legii. Nu avem documente în care să ştim cine este actualul proprietar al clădirii.”

Deşi autorităţile nu ştiu cine este proprietarul, un bărbat susţine că a fost angajat să păzească imobilul.

Conservatorul Filarmonico-Dramatic înfiinţat de Gheorghe Asachi în 1860 a avut sediul chiar în această clădire, iar după un deceniu, a fost înfiinţat Conservatorul ieşean.

Sorin Iftimi, istoric: „Mai putem aminti de o familie importantă, cea a prinţului Albert Ghica care a locuit aici după 1900 şi care a fost un candidat la tronul Albaniei.”

Până în 2012 proprietarii erau obligaţi să aducă monumentul la stare iniţială. Articolul de lege a fost însă abrogat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri