Sari la conținut
News Alert

ROMÂNIA DIN FARFURIE. Covrigul e gustos, nu şi sănătos

Piaţa Unirii. Una dintre cele mai aglomerate zone din Bucureşti. Sute de oameni trec pe aici în fiecare clipă. De-a lungul a 50 de metri, două covrigării, două patiserii şi un fast-food îşi dispută clienţii.

Oameni pe fugă, unii flămânzi, alţii doar pofticioşi. În spatele tejghelei se munceşte la foc continuu, pentru că cererea este uriaşă.

Făină, drojdie, sare şi apă. Se frământă bine, până se face aluatul, după care mai multe mâini dibace modelează coca în formă de covrig. Apoi covrigii sunt fierţi câteva minute în apă cu zahăr, rostogoliţi prin mac, sare sau susan şi puşi în cuptorul electric. La final, sunt rumeni şi buni de mâncat. Sunt cumpăraţi cu miile în fiecare zi, dimineaţa, la prânz şi seara.

Un meniu nu tocmai sănătos, atrag atenţia medicii. Valoarea nutritivă a covrigilor este zero. Adică organismul nu-şi poate extrage necesarul de vitamine şi fibre de care are nevoie, în ciuda faptului că un covrig mâncat pe fugă oferă senzaţia de saţietate.

„Ai mâncat un convrig, peste o oră poţi foarte liniştit să mănânci o masă, fără niciun fel de problemă. De fapt este un aport caloric inutil din cauza faptului că nu ai ştiut să îţi gestionezi timpul, că ţi-a fost lene să îţi faci sandvişul aseară”, spune dr. Simona Tivadar, medic primar - diabet şi boli de nutriţie.

Excesul e cel care dăunează sănătăţii, iar pancreasul va fi afectat dacă obişnuim că mâncăm mulţi covrigi. La fel şi intestinul gros şi asta din cauza ingredientelor nu tocmai sănătoase.

„În pâinea albă, adică pâine fără niciun fel de fibre, avem ulei, avem margarină în aceste produse”, spune nutriționistul Lygia Alexandrescu.

De aceea, doctorii recomandă moderaţie de fiecare dată când vrem să mâncăm covrigi sau pateuri.

„Totul este să nu manânci zilnic și în cantități mari. La convirgi, pe lângă faptul că au un aport de calorii destul de important, mai exista și altceva - au un aport de sare deosebit. 150 de grame de covrigi pote să aduca până la 3.000 mii de miligrame de cloruri de sodiu pe zi. Ingestia mare de sodiu este legată foarte mult de apariția hipertensiunii aretiale”, spune prof. dr. Alexandru Oproiu, medic gastroenterolog.

Pe lângă sare se adaugă acum şi alte ingrediente. Aşa se vând covrigii cu crenvurşti, cu şuncă şi caşcaval, cu dulceaţă sau ciocolată care cresc exponenţial numărul de calorii din acest produs popular şi care a ajuns să ţină loc de mic dejun, prânz şi cină.    

La Digi24 vă arătăm, în această săptămâna, „România din Farfurie”. Vorbim cu specialişti şi vedem cît de sănătoase sunt alimentele pe care le mâncăm zilnic şi ce pericole se ascund în bucatele tradiţionale. De la medici aflăm şi de ce un român din trei este supraponderal şi ce trebuie să ştim atunci când ne alegem o dietă. Mergem şi în magazine şi vedem de ce este nevoie să ne uităm cu atenţie la etichete. Acolo descoperim şi că de fapt ajungem să mâncăm mai mult din import, în timp ce produsele noastre stau pe rafturile străinilor. Ne uităm cum au trecut românii în 25 de ani de la cumpărături pe cartelă la abundenţa din hipermaketuri. Digi24 vă arată aşadar că gusturile se discută, iar sănătatea trebuie să intre în meniul zilnic.