LATERAL. Românul care schimbă definiția muncii la patron

Sergiu Voicu Data actualizării: Data publicării:
ciprian cu sergiu

Mare parte din potenţialul României, din capacitatea de dezvoltare rapidă se pierde ca urmare a migraţiei creierelor. Tinerii talentaţi aleg să-şi caute un viitor mai bun peste graniţă şi să părăsească ţara din cauza incertitudinilor, a corupţiei şi a lipsei de perspectivă. Unii însă aleg să se întoarcă şi să pună în practică aici ce au învăţat în străinătate si astfel să schimbe societatea. Mentalitate de Silicon Valley implantată în inima Transilvaniei. A fost ambiţia şi acum reuşita unui tânăr care a lucrat pentru giganţi din IT, dar care a decis să revină în România şi să dezvolte start up-ul „Lateral”. Este proiectul antreprenorului Ciprian Morar, care nu şi-a propus să schimbe lumea, dar vrea, totuşi, să modifice mentalitatea din România. 

Fiecare companie are o poveste şi în spatele fiecărei companii este un om care are o istorie, interesantă şi de data aceasta, spune Sergiu Voicu, jurnalist Digi24, realizator al campaniei „România Fast Forward”.

- Salut, Ciprian, care este povestea ta? Cum ai ajuns în lumea aceasta a tehnologiei, un domeniu care în anii tăi de început, aproape nu exista!

- Povestea mea a început de la 14 ani, când am fost nevoit să lucrez, spunen Ciprian Morar, antreprenor.

- Nevoit, de ce ?

- Aveam nevoie de bani. Am crescut destul de sărac, îmi amintesc episoadele când mâncam pâine cu unt şi cu muştar, pentru că nu aveam suficiente resurse acasă. Şi am fost nevoit să încep de undeva.

- Rădăcinile? De unde a pornit pasiunea ta pentru tehnologie?

- Tatăl meu, care conducea un atelier de electronică, şi practic am desfăcut orice radio și televizor din casă. Și profesorul meu de matematică cu care am făcut experimente de emiţătoare ca să bruiem meciurile vecinilor.

- Primii bani cum i-ai făcut?

- Tot aşa, la 14 ani, am creat nişte coperte de cărţi religioase. Designul lor. Bani pe care îi puneam din nou în circuit ca să îmi continui şcoala.  Mama m-a sustinut foarte mult în domeniul ăsta şi datorită ei am schimbat şcoala. Doar pentru că la o altă şcoală era un calculator şi mergeam acolo şi mă închideam în cameră cu singurul calculator din zona aia din Târgu Mureş. Îmi amintesc că venea poliţia la noi să îi ajutăm să înţeleagă cum falsifica lumea banii. La nivelul ăsta de detaliu am ajuns, cunoaşteam tehnologiile de tipărit, de prepress. Aveam note mici la toate materiile care nu erau informatică, engleză, geografie, unde nu aveam pasiune.

Iar pasiunea pentru informatică şi design avea să îi definească viaţa.

Mircea Drăgoi este brand designer în compania „Lateral”

- Tu colaborezi cu Ciprian de foarte mult timp, cum aţi ajuns să vă cunoaşteţi?

- Sunt un privilegiat, un norocos al „Lateralului”, își începe Mircea Drăgoi povestea. Îl ştiu pe Ciprian de 20 de ani. M-a rugat să îl învăţ Photoshop. I-am dat o şansă. Am colaborat foarte bine, după care el a dispărut un pic, s-a dus în Anglia.

Restricţiile din perioada comunistă l-au făcut pe Ciprian să viseze la străinătate. A trimis sute de scrisori la școli din toată lumea, până a câştigat o bursă de studii la Londra.

- Ai avut o mare încercare chiar înaintea momentului de a pleca la Londra la studii.

- Am fost jefuit în Gara de Nord, la modul că am ajuns într-un spital, povestește Ciprian. Am fost drogat, cineva mi-a pus ceva în suc şi familia mea a fost sunată la 2 noaptea că bună dimineața, v-am trezit fiul între şine.

Nu a renunţat la visul său. În 1999 a plecat la studii la unul dintre cele mai prestigioase colegii de design din Londra.

- Cei de la Microsoft te-au agăţat, te-au luat către ei. Cum a fost povestea asta?

- La început am crezut că este o glumă. Eram pe un feribot în Scoţia ca student. Șase interviuri mai târziu am aflat că pe contractul meu era sigla Microsoft, povestește Ciprian.

Devenea atunci al 11-lea angajat al Expedia, companie care urma sa devina unul dintre cele mai mari site-uri de călătorii din lume.

- Am ajuns de la a vinde câteva zboruri pe zi, la o companie de miliarde de dolari. M-am preocupat să învăț, nu am vrut să am doar un job, explică Ciprian.

Şeful lui a văzut potenţial uriaş şi l-a împins pe Ciprian să intre în mediul antreprenorial: „De ce nu încerci şi tu ceva, eşti foarte tânăr. Hai, încearcă să creezi tu! Eu îţi scriu un cec în alb, îmi spui ce sumă vrei şi începe şi tu ceva”.

Aşa a pus bazele primei sale companii, pe care câţiva ani mai târziu, în 2007, a vândut-o.

„A fost o mare greşeală modul în care am vândut-o şi am pierdut milioane de dolari din acea vânzare”, spune acum Ciprian Morar.

A fost o lecţie. A revenit în România să încerce să o ia de la capăt cu noi proiecte.

„Cu 30 de mii de dolari am început Lateral. Într-o casă, o cameră micuţă. Nici pavaj nu avea. Era pământ pe jos. Efectiv acasă la mine. În curtea casei părinteşti”, povestește Ciprian Morar.

E un start up dezvoltat pe mai multe nişe, de la design până la soft-uri şi aplicaţii online.

- În cât timp aţi crescut?

- Foarte repede, poate prea repede. Şi acum încercăm să punem puţină frână, spune Mircea Drăgoi, brand designer în compania „Lateral”.

- Cum merge financiar firma?

- Financiar merge foarte bine firma, spune Andi Condurache, directorul financiar din „Lateral”. De doi ani de când conduc departamentul financiar, am observat o creştere anuală a cifrei de afacere în jur de 30%.

- Noi mişcăm afaceri, care sunt de zeci de milioane de dolari în America. Avem lanţuri hoteliere, furnizori de turism cărora noi le furnizăm tehnologia, spune Mircea Drăgoi, brand designer.

- Avem clienţi în domeniul „uber for trash”, în domeniul medical, educaţional, spune Nicoleta Florian, director de resurse umane.

Unul dintre cele mai mari proiecte ale voastre este unul de management al gunoaielor. Ce ați reușit să faceți în acest proiect?

„Oricine deține un camion și vrea să se înscrie și să colecteze gunoiul poate să folosească aplicația pe care am construit-o noi și să își optimizeze ruta. Să detectăm inclusiv când s-a colectat gunoiul”, explică Cristina Ilinca, director de țară.

„O echipă inimoasă de ardeleni poate să facă lucrul ăsta”, spune Mircea Drăgoi.

„Noi suntem oamenii din spatele tehnologiei. Motoraşul. Tot ce înseamnă aplicațiile mobile, sistemele de contabilitate, relaţiile cu furnizorii”, explică Ciprian Morar.

- Ce dezvoltaţi voi acum pe picioarele voastre, nu pentru alţi clienţi, ci pentru voi, să vindeţi mai departe?

- Avem platforme de turism, pe care să le utilizăm aşa cum ştim, noi, părinţii noştri, spune Mircea Drăgoi.

Travel by color, unde turiştii pot să descopere locuri noi prin prisma culorii predominante găsite în fotografiile acelor locuri. Alegem o culoare, iar sistemul caută acele destinaţii unde este predominantă acea culoare”, explică Gabriel Lăcătuș, programator.

„Lateral” lucrează în proporţie de 99% cu parteneri din afara României, acesta este şi motivul pentru care si-au extins numărul de birouri, dar şi de angajaţi.

- Ați avut hopuri, să stați aici, noaptea, să rezolvați lucrurile?

- De obicei de acasă. Eu am păţit că m-am dus la culcare înainte de 2:00 şi după 10 minute a sunat telefonul. A fost destul de naşpa, povestește unul dintre oamenii din echipă.

Au ajuns la 150 de programatori şi designeri şi au sedii în Târgu Mureș, Cluj si Oradea, iar în afară în New York şi San Francisco. Urmează deschiderea unui birou şi în Japonia. Iar planurile sunt şi de diversificare a activităţii.

Beatrice Cord, director de strategie Lateral, detaliază următoarele ținte:  „De a crea parteneriate strategice cu organizaţii internaţionale, cu antreprenori şi corporaţii foarte inovative. Prin care nu doar să creăm noi tehnologii sau să inventăm următorul robot cu cetăţenie, dar să ajutăm oamenii”.

 

Sergiu Voicu, jurnalist Digi24:  Ce mi se pare mie foarte interesant este că voi nu aveţi oameni de vânzări. Cum reuşiţi să vă vindeţi produsele neavând echipă de vânzări?

Ciprian Morar, antreprenor: „Asta într-adevăr mi se pare şi mie o realizare mare, e mărturia faptului că ceea ce facem facem bine şi din nou e rolul oamenilor care produc serviciile sau produsele şi totul merge doar din recomandări”.

- Vă aduceţi clienţii străini în România, de ce faceţi asta ?

- Pentru că suntem mândri de ce avem în România, spune Cristina Ilinca, director de țară în cadrul „Lateral”.

- Să înţeleagă un pic contextul şi să vadă unde merge de fapt banul lui, explică Ciprian Morar.

- Voi, angajaţii, sunteţi şi acţionarii companiei, nu prea auzi de un astfel de mecanism în România. Cum funcţionează?

- Cumva momentul în care ai parte din companie şi modul în care tu te implici să dezvolţi orice echipă, orice proiect, este mult mai eficient, spune Nicoleta Florian, director de resurse umane.

 - Chiar plec de multe ori încercând să las compania să funcţioneze şi să se dezvolte, spune Ciprian Morar.

- Adică pleci şi îi laşi?

- Complet liberi, nu am acces la internet, nu răspund la telefon, confirmă antreprenorul.

- Iniţial a fost un sentiment de panică, mărturisește Mircea Drăgoi, brand designer.  Chiar este recomandată o pauză de comunicare. Ne-a învăţat să fim mai responsabili.

- Uneşte echipa, o face să gândească outside of the box. O face să se implice mai mult, explică Nicoleta Florian, directorul de resurse umane. În momentul în care vin lucrurile de sus în jos şi foarte clar, lucrurile sunt foarte simple.

- Ce înseamnă libertatea oamenilor, libertatea pe care le-o dai oamenilor?

- Le dau libertate, pentru că dacă oamenii sunt successful la rândul lor, şi eu voi fi odată cu ei, explică Ciprian Morar.

- Sunteţi o echipă ce călătoreşte foarte mult.

- Este în ADN-ul nostru, pentru că îţi lărgeşte orizonturile foarte mult, spune Mircea Drăgoi.

Iar tonul călătoriilor îl dă chiar Ciprian. Antreprenorul care a învăţat că a umbla prin lume îţi dă o altă viziune despre viaţă , dar şi despre afaceri. Acea viziune „laterală” pe care o vrea şi de la angajaţii lui.

- De multe ori nu călătorești singur, îți iei o bună parte din angajați cu tine pentru a le arăta lumea și vrei să îi înveți ceva din experiențele astea.

- Încerc să fac ce mi-ar plăcea să îmi facă și mie angajatorul, să mă plimbe prin lume și să îmi deschidă orizonturi, spune Ciprian Morar.

- Uite nişte hipopotami! Aici e o altă chestie drăguţă: Ciprian pe unde mai călătoreşte ne mai aduce câte o chestie care pe noi ne încântă şi ne deschide apetitul pentru creativitate, spune Mircea Drăgoi.

- Formaţi echipe de colegi pe care îi lăsaţi să gestioneze întreaga afacere, îi faceţi antreprenori pentru o perioadă.

- Da!

- De ce aţi decis să faceţi asta ?

- Cumva prin astfel de proiecte încerci să educi cât mai multe persoane de zona asta să gândească un business, explică Nicoleta Florian.

„Este o companie care sprijină antreprenoriatul. Avem o grămadă de iniţiative interne, în care oamenii îşi pot face start-up-ul lor, produsul lor. Avem programe de cercetare. Dacă le ceri oamenilor să producă calitate trebuie să le arăţi cum să producă, nu la tablă. Trebuie să o simţi, să o trăieşti”, spune Ciprian Morar.

- Aveţi foarte multe femei in conducere?

- Nu este întâmplător, este un focus, spune Cristina Ilinca, directorul de țară. Am învăţat că nu există limite şi „Lateral” nu este o companie de IT clasică.

- Ai făcut greșeli în afaceri?

- Tot timpul. Dar asta e partea interesantă, pentru că încerc să construiesc un business învățând, spune Ciprian Morar.

Lateral şi-a propus chiar să întoarcă o parte din profit şi din activitatea companiei către educaţie.

„Degeaba vrei să faci reforme în infrastructură sau sănătate, totul începe de la educație, dacă ai educație poți să ai alegeri mai bune, poți să creezi mai bine, să lucrezi mai bine. Avem o fundaţie care sprijină proiecte în educaţie şi derulăm tot felul de programe alternative de educaţie, după programul de şcoală, care se numeşte Upschool, prin care încercăm să învăţăm nişte tineri făcând proiecte adevărate, mari”, explică Ciprian Morar.

„Nu-i doar o poveste că încercăm să privim din toate unghiurile o problemă”, dă asigurări Cristina Ilinca, director de țară.

Am ajuns la un punct în care nu mă mai motivează nimic material”, mărturisește Ciprian Morar.

Sergiu Voicu, jurnalist Digi24: Pare foarte greu să crezi că există un om care el consideră despre el că a ajuns la nivelul maxim, financiar nu mai are nevoie de nimic...

Ciprian Morar, antreprenor:  „Nu contează dacă mai adaugi câteva zerouri, ce va schimba? Până la urmă tot într-un pat dormi sau tot același tip de mâncare mănânci. Nu mai contează lucrurile astea atât de mult și e sănătos să te mulțumești și să apreciezi fiecare lucru pe care îl ai și să îți dai seama că valoarea lucrurilor materiale dispare. E o chestie ca un drog, de moment,  după... Orice telefon ai, după două săptămâni te-ai obișnuit cu el și nu mai are valoare!”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri