Sari la conținut

ROMÂNIA FURATĂ | Culisele scandalului Lukoil

Şase persoane au fost puse sub învinuire şi conturile holdingului olandez Lukoil din România, Marea Britanie şi Olanda au fost blocate încă de săptămâna trecută. Între timp, conducerea de la Moscova a recţionat la nivel înalt. Vagit Alekperov, magnatul rus care deţine concernul Lukoil, i-a transmis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis prin care îi cere să asigure transparenţa anchetei. Despre toate acestea, dar şi despre culisele acestui scandal care tinde să devină internaţional aflăm dintr-un material marca România furată.

Iulie 2015. La 10 luni de la descinderile Parchetului Curţii de Apel Ploieşti de la rafinăria Lukoil, procurorii pun sechestru asigurător de aproape două miliarde de euro. Ținta? Conturile din străinătate ale gigantului rus. Motivul? Conducerea rafinăriei ar fi scos ilegal din ţară profitul şi ar fi decapitalizat astfel uzina de prelucrare a ţiţeiului. Ultimul şi cel mai de răsunet episod de până acum din dosarul Lukoil are loc la 17 ani de la cumpărarea rafinăriei de către investitorii ruși.

Istoria Petrotel

Petrotel este una dintre cele mai vechi rafinării din România. Înfiinţată în 1904 ca societate mixtă româno-americană, a fost folosită de nemţi în anii 1941-1944 şi bombardată de aliaţi la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Rafinaria a fost reconstruită şi retehnologizată în mai multe etape, în perioada comunistă. În 1983, noua instalatie de piroliză, de la rafinăria numită atunci Combinatul Petrochimic Teleajen, a explodat şi a ucis 27 de oameni. Alţi 39 au fost răniţi.

„Apocalipsă, infern...cam asta e titlul pe care îl găsesc acum cel mai reprezentativ bazat pe amploarea evenimentului cu consecințe deosebit de grave, pierderi de vieți omenești, distrugeri materiale imense”, spune Andrei Banu, fostul şef al Secţiei Judiciare din cadrul Poliţiei Ploieşti.

Comuniştii muşamalizează tragedia. Instalaţiile sunt refăcute. Producţia e reluată la scurt timp după explozia de la piroliză.

Andrei Banu: „A fost acest accident, ulterior, la doi ani de zile, s-a repetat la altă secție, la dezasfaltare, tot cu număr mare de morți...au mai fost și în țară câteva accidente tehnice de amploare mult mai mică”

În total, în anii '80 în România existau zece rafinării. Cinci mari - Petromidia, Petrobrazi, Arpechim Piteşti, Teleajen şi Rafo Oneşti, şi cinci mici: Astra Ploieşti, Vega Ploieşti, Steaua Română Câmpina, Rafinăria Dărmăneşti şi Petrolsub Surplacu de Barcău.

La finalul epocii comuniste, capacitatea naţională de rafinare ajunsese la 34 de milioane de tone pe an. România obţinea din petrol de la carburanţi până la mase plastice şi cauciuc sintetic

În România, importanța pe care industria petro-chimică a avut-o și a putut să o aibă putea să dea României un loc mult mai important în tot ceea ce înseamnă piața mondială și efectele s-ar fi văzut și în gradul de dezvoltare al României”, spune profesorul de economie Mircea Coșea.

După momentul '89 industria petro-chimică este reorganizată.

Combinatul Teleajen este rebotezat Petrotel şi inclus în Compania Română de Petrol, proprietate a statului. Ca şi celelalte rafinării de stat, începe să acumuleze datorii. În 1993, Agenția pentru Dezvoltare Internaţională a Statelor Unite întocmeşte un raport cu privire la restructurarea sectorului petrochimic românesc.

Plan de restructurare pentru sectorul petrochimic. Cum ajunge Petrotel la ruși

„Petrotel are secţii pentru producţia de lubrifianţi care merg pe pierdere, însă potentialul de profit pe aceasta direcţie este ridicat chiar şi cu componenta de rafinare închisă", se spunea într-un document al U.S. Agency for International Development.

„Nu fusese gândită o strategie de dezvoltare a sectorului petrolier la vremea respectivă, ci se analiza caz cu caz. Asta e o problemă care trebuia lămurită între Ministerul Economiei și Industriei la acea dată cu Fondul Proprietății de Stat și eventual Ministerul Privatizării”, explică Valentin Ionescu, fost ministru al Privatizării între 1997-1998.

În 1998, Petrotel ajunge in portofoliul Lukoil, dupa ce grupul de firme din Rusia cumpără de la FPS 51 la sută din acţiunile rafinăriei.

Valentin Ionescu: „A avut loc atunci şi o vizită oficială în România şi a preşedintelui Consiliul de Administraţie LUKOIL şi asta a fost tot şi în contextul respectiv s -a hotărât şi privatizarea rafinăriei. Privatizarea Petrotelului a venit şi a fost gândită mai curând politic. (Reporter: Ce capital politic ar fi putut genera o privatizare ad-hoc a unei rafinării?) Nu vă pot eu răspunde la această întrebare. Haideţi să reformulăm... n-are importanță asta. Altceva!”

Cătălin Harnagea, fost director al Serviciului de Informaţii Externe: „Ceea ce ni s-a cerut nouă a fost o verificare pe acel moment a unor posibili investitori care ar fi vrut să vină să investească sau să cumpere, să intre într-un proces de privatizare. Lukoil era o companie mare cum este şi acum o companie, interesele erau să cumpere...probabil că erau şi alţi competitori...”

Tranzacţia a avut loc într-un context geopolitic care presupunea cumpărarea grupului Lukoil de către americanii de la ConocoPhilips. La vremea respectivă, imaginea Lukoil în România era celebrul personal al serialului Dallas, JR Ewing.

„De multe ori, noi am privatizat aceste companii neștiind către cine le-am privatizat...și în realitate le-am privatizat cu companii care au în spate state mai degrabă decât operatori privați”, spune Cristian Păun, profesor de finanțe internaționale.

Statul român a primit pentru acţiunile Petrotel 16 milioane de dolari (16.797.549). Lukoil Europe Limited Anglia, o subsidiară a companiei-mamă din Rusia, devine acţionar majoritar al rafinăriei de la Ploieşti. Afacerea cu americanii cade, iar Petrotel rămâne în proprietatea statului rus. Prin contractul de vânzare- cumparare, ruşii se angajaseră să investească 200 de milioane de dolari în modernizare şi ecologizare. Suma ar fi urmat să fie cheltuită între 1999 și 2008.

La un an după cumpărarea rafinariei Petrotel, în 1999, Lukoil îşi măreşte portofoliul. Cumpără rafinariile din Odessa - Ucraina şi Neftochim - Burgas din Bulgaria, combinatul petrochimic de la Saratov şi compania petroliera "KomiTEK", ambele din Federaţia Rusă.

În 2000 grupul rus înregistrează un record în materie de achiziţii. Compania de distribuţie a carburanţilor Getty Petroleum Marketing Inc., cu aproape 1300 de staţii de distribuţie în 13 state din Statele Unite, este cumpărată de concernul LUKOIL.

La data intrării Lukoil pe piaţa din România, în februarie 1998, Petrotel avea o datorie de aproape 54 milioane de dolari (53,84 milioande de dolari) către fosta Bancorex. La scurt timp după perfectarea contractului, Guvernul Radu Vasile dă o ordonanţă de urgenţă prin care plata datoriei este amânată cu 25 de ani.

„Sistemul de rafinării datora băncii un miliard de dolari...în momentul în care s-a trecut la privatizarea parțială, datoriile astea au fost fie șterse, fie trecute pe leul ăla pe litru sau centul pe litru”, precizează Răzvan Temeșan, fost director general Bancorex.

În 2002, Guvernul Năstase şterge, tot prin ordonanţă de urgenţă, toate datoriile rafinăriei. Restanţele către Bancorex, preluate de AVAB, dispar.

Facilități fără precedent și...disponibilizări

Eu am avut obiecţii cu privire la facilităţile acordate investitorului rus de care nu mai beneficiase niciun investitor şi nici ulterior nu a mai beficiat niciun investitor străin, s-au acordat foarte multe facilităţi în condiţiile în care această privatizare a survenit în câteva zile.. nu s-a făcut nicio analiză prealabilă”, spune Valentin Ionescu, fost ministru al privatizării.

Tot datorită Guvernului Năstase, prin ordonanţa 92 din 2002, Grupul Lukoil primeşte peste două milioane de euro sub formă de scutire la plată a unor majorări pentru neplata accizelor (2.188.895 euro) şi pentru neplata TVA (106.914 euro).

În decembrie acelaşi an, rafinaria declară un capital social de peste 67 de milioane de dolari (67 342 547).

În 2002, peste două mii de salariaţi sunt disponibilizaţi. Instalaţiile rafinăriei sunt pentru 18 luni. Potrivit unor documente din contabilitatea rafinăriei, la finalul anului 2002, datoriile către societăţile din Grupul Lukoil ajung la peste 27 de milioane de dolari (27.451.118).

După retehnologizarea şi ecologizarea din 2002, care ar fi trebuit să însemne salvarea, începe declinul societăţii. An de an, Petrotel Lukoil, devenită cea mai modernă rafinărie a grupului Lukoil, a raportat statului pierderi, începând din 2004, anul redeschiderii.

După modernizare şi reluarea producţiei rafinăriei, compania LITASCO devine principalul partener de afaceri al PETROTEL-LUKOIL - S.A.

Este aceeaşi societate care, potrivit procurorilor, ar fi furnizat rafinăriei materie primă la suprapreţ şi ar fi participat astfel la circuitul spălării banilor. Potrivit Ministerului de Finanţe, în ultimii patru ani, Petrotel Lukoil a raportat pierderi de sute de milioane de euro. Doar pentru 2014, bilanţul contabil arată un minus de aproape 70 de milioane de euro (68.807.061).

În iulie 2015 procurorii, pun sechestru pe aproape două miliarde de euro din conturile grupului Lukoil.

Dosarul Lukoil

Anchetatorii susţin că, între 2008 şi 2014, S.C.Petrotel Lukoil S.A. a făcut plăți externe de peste 15 miliarde de euro (15.586.346.461 euro). În acelaşi timp, a avut încasări din străinătate de peste 11 miliarde (11.277.752.032euro).

Ar exista o diferenţă, de peste 4 miliarde de euro (4.308.594.429euro), care ar reprezenta un prim semn că firma ar fi încercat să transfere profitul în străinătate.

Doar către societatea mamă - LUKOIL EUROPE HOLDINGS BV Olanda - spun anchetatorii, PETROTEL LUKOIL SA Ploiești ar fi făcut mai multe plăţi, în valoare de aproape două miliarde de euro ( 1.526.293.530,93 dolari SUA și 552.977.284,35 euro ) . Banii ar fi reprezentat restituirea unor credite primite de rafinăria ploieşteană de la compania-mamă.

Gheorghe Zaman, directorul Institutului de Economie Naţională, este categoric: „Așteptam să se acumuleze o astfel de cifră? Eu cred că aici trebuie să ne uitam și la instituțiile competente din România, astfel încât să nu ne mai trezim în al 12-lea ceas sau chiar mai târziu cu acumularea unor astfel de nereguli”.

Pentru investiţii, consorţiul cu sediul în Olanda LUKOIL EUROPE HOLDINGS BV ar fi trimis câtre România peste 30 de milioane de euro (32.476.926 euro) şi peste 300 de milioane de dolari (304.186.078,78 dolari SUA). Procurorii spun ca aceste cifre ar fi trebuit să se regăsească în activul societaţii. Acesta, însă, s-ar ridica la puţin peste 48 de milioane de euro (48.522.486 euro), cu 257 de milioane (257.995.952 euro) mai puţin decât cel declarat.

Şi în cazul majorarilor de capital, situaţia este aceeaşi. Firma mamă ar fi virat în conturile socitetaţii de la Ploieşti peste 480 de milioane de euro (480.176.734,90 euro) pentru majorarea capitalului. Cu toate acestea, în raportările contabile, capitalul social este de peste patru ori mai mic (105.881.929,76 euro).

Anchetatorii spun că investiţiile şi majorările de capital de la rafinaria ploieşteană ar fi fost nereale. În decurs de 24 sau 48 de ore de la transferul sumelor iniţiale, banii ar fi fost împarțiți în mai multe tranșe și trimiși înapoi în conturile firmei mamă, cu justificarea „returnare împrumut”.

Procurorii susţin că şi contractele comerciale încheiate în interiorul grupului Lukoil ar fi fost în defavoarea rafinăriei ploieştene.

Peste 83 la sută (83,62%) din valoarea pierderii totale cumulate în perioada 2011-2014 s-ar fi datorat acestor tipuri de înţelegeri.

De exemplu, din relaţia comercială cu o societate cu sediul în Elveţia, care este intermediarul grupului Lukoil, rafinăria din Ploieşti ar fi acumulat pierderi de 92 milioane de euro (92.562.400 de euro).

Anchetatorii susţin că, prin intermediul LITASCO SA, Petrotel ar fi cumpărat ţiţei cu preţuri mai mari decât cele ale pieţei, după ce petrolul ar fi fost tranzacţionat prin mai multe firme din grup. Mai mult, rafinăria ar fi exportat, către aceleaşi firme din grup, benzină, motorină şi uleiuri sub preţul de producţie. Tot prin Litasco SA.

Scopul ingineriilor financiare ar fi fost, afirmă procurorii, transferarea profitului către alte societăţi din cadrul grupului. În acest fel, Petrotel Lukoil nu ar mai fi făcut profit şi nu ar mai fi avut de plătit statului taxe şi impozite.

Cristian Păun, profesor de finanţe internaţionale: „Constatările pe care le fac procurorii în materie de evaziune, spălare de bani încă mai au loc de fundamentare economică ceva mai bună, adică trebuie să devenim puţin mai specialişti în a citi bilanţuri, în a citi operaţiuni financiar-contabile la nivelul unor companii şi a le da interpretarea corectă. Să nu uităm că aceste companii sunt companii angrenate într-un mecanism de tip multinaţional... face parte şi această companie ca şi multe altele din România dintr-un angrenaj care funcţionează la nivel global şi care presupune o companie mamă, filiale în foarte multe ţări...multe operaţiuni între compania mamă şi aceste filiale”.

Şi activitatea de vânzare a motorinei şi benzinei la pompă ar fi mers în pierdere. Petrotel Lukoil face livrări de produse petroliere pe piaţa internă din România în proporţie de peste 95%, prin intermediul S.C.Lukoil Romania S.RL. Distribuitorul ar fi înregistrat pierderi de peste 87 de milioane de euro (87.995.410 euro). O treime din acestea (23.358.570 euro) ar reprezenta pierderile din dobânzi, care au apărut în urma împrumuturilor acordate de asociatul unic al societatii, același Lukoil Europe Holdings B.V. -Olanda.

Cristian Păun, profesor de finanţe internaţionale: „La asemenea sume este imposibil ca o companie privată să nu opereze mână în mână sau în cârdăşie cu factorul politic”.

Ancheta în dosarul Lukoil a început anul trecut

Procurorii au descoperit un prejudiciu de peste 230 de milioane de euro din spălare de bani şi evaziune din relaţiile comerciale cu firme din Republica Moldova.

Investigatorii susţineau că, pentru a-şi echilibra balanţa de plăţi, Petrotel Lukoil SA făcea activităţi fictive de import-export prin Dana 15 din Portul Constanţa.

Procurorii spun că, oficial, benzina şi motorina plecau, intracomunitar, spre SC IMD TRADE LLP Londra. În acte. De fapt, produsele ajungeau, prin intermediul unor firme-suveică (VERO NADINA SRL NISPORENI, PARSTAR PETROL SRL Cimiolia, BAaA PETROL SRL Chioinau, ENERGO PETROL SRL Bardar, SC LUKOIL MOLDOVA SRL şi altele), în Republica Moldova, făăr plata taxelor vamale.

Mai mult, din datele contabile ar rezulta că rafinăria ar fi procesat mai mult decât îî permitea propria capacitate.

În toamna lui 2014, Parchetul Curţii de Apel Ploieşti a pus sechestru pe clădirile şi terenurile companiei şi pe rezervele de petrol din Portul Constanţa.

Lukoil a reacţionat imediat: rafinăria a început procedurile de oprirea activităţii, oficial pentru revizie.

3.500 de oameni erau în pericol să rămână făcă locurile de muncă, lucru pe care premierul Victor Ponta şi Aambasada Rusiei l-au declarat inacceptabil.

Rusia a reacţionat, în octombrie anul trecut, la anchetarea Lukoil: „În calitate de Ambasador al Federaţiei Ruse (Oleg Malginov, ambasadorul Rusiei în România – n.r.) sunt foarte îngrijorat de evenimentele desfăţurate în jurul rafinariei „Petrotel", care aparţine companiei petroliere ruseşti „Lukoil", precum şi de atmosfera care se creează în legătură cu această situaţie. O preocupare aparte o provoacă faptul că, în cadrul măsurilor de anchetă, s-a dispus ca uzina să oprească producţia, ceea ce a pus în pericol funcţionarea întregului lanţ de producţie al companiei „Lukoil" din România”.

Din justiţie, dosarul Lukoil s-a mutat în lumea politică.

Victor Ponta: „Cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conducta în Rusia sau nu ştiu unde, şi nici rafinăria nu o mutau mâine. Să avem grijă, sunt 3500 de oameni... interese economice.

Procurorul nici nu cred că e interesat că Lukoil are 3500 de angajaţi şi că Oltchim cumpără doar de la Lukoil şi de faptul că au blocat combustibil la Oil Terminal şi la Conpet. Că nu ştie procurorul şi probabil nu e treaba domniei sale”.

Preşedintele de atunci, Traian Băsescu, a taxat imediat reacţia premierului: „Îmi pare o abordare de tip putinian. Dacă vrea legile de la Moscova, se duce acolo, nu în România”.

După câteva săptămâni, instanţa a decis ridicarea unei părţi din sechestru, iar compania şi-a reluat activitatea. La începutul lui 2015, procurorii au pus sechestru pe antrepozitul fiscal al Lukoil. Asta însemna că niciun litru de benzină şi motorină nu pleca din rafinărie fără acordul direct al anchetatorilor.

Thomas Muller, vicepredintele Grupului Lukoil: „Sistemul de rafinare nu a mai fost profitabil în ultimii şapte ani şi evident ca guvernele sunt atente la colectarea de taxe. Când economia e în cădere, îţi îndrepţi atenţia către plătitorii de taxe. Statul poate să susţină că noi nu ne-am platit taxele când, de fapt, am plătit până la ultimul euro şi leu”.

Mai mult, preşedintele grupului Lukoil, Vagit Alekperov i-a transmis presedintelui Klaus Iohannis o scrisoare prin care îi cere să se asigure că ancheta procurorilor va fi una transparentă. Magnatul rus susţine că de activitatea societăţii din Ploieşti depinde asigurarea cu produse petroliere a Uniunii Europene: „Prin prezenta, vă informăm că am transmis o adresă în atenţia autorităţilor Uniunii Europene în scopul desfăşurării unei cercetări cât mai deschise, deoarece funcţionarea societăţii influenţează asigurarea cu produse petroliere a întregii Uniuni Europene. (...) sunt nevoit să mă adresez dumneavoastră cu rugămintea organizării unei întâlniri personale pentru a discuta problemele sensibile ale activităţii curente, precum şi planurile pe termen lung ale Companiei LUKOIL în România”.

Cristian Păun, profesor de finanţe internaţionale: „De multe ori e foarte dificil să dovedeşti reaua intenţie vizavi de preţuri de transfer sau de probleme de tipul acesta, de mutare, de relocare a profiturilor din România în altă parte pentru a evita taxele”.

Valentin Ionescu, fost ministru al Privatizării: „În situaţia în care avem o pagubă de o asemenea valoare există mai multe scenarii...fie partea rusă poate considera că rafinăria prezintă în continuare interes...atât din punct de vedere economic, cât şi geopolitic, fie o va închide. Mai există o a treia posibilitate şi anume ca statul să o recupere din contravaloarea pagubei respective”.

În România, Grupul Lukoil are aproape 3.800 de angajaţi, dintre care trei sferturi la Lukoil România, adică în benzinării. La rafinăria din Ploieşti lucrează, conform bilanţului depus la Ministerul Finanţelor, 400 de oameni. Acestora li se adaugă aproape 600 de persoane, anagjate în firmele-satelit.