Sari la conținut

România furată. Cum s-a prăbuşit Institutul Cantacuzino în plin succes pe piaţa vaccinurilor

2013 a fost ultimul an în care Institutul Cantacuzino a mai produs vaccinuri. Asta, deşi, în ultimii ani, au fost alocaţi bani pentru reluarea producţiei. Cum a ajuns România să fie dependentă de vaccinurile de import, deşi are propriul producător de seruri, aflaţi dintr-un nou material marca "România furată".

În 2009, întreaga lume era sub ameninţarea celei mai virulente pandemii înregistrate din 1918 până atunci.

Margaret Chan, fosta directoare generală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii: „Virusul este nou. Virusul este contagios, se răspândeşte cu uşurinţă de la o persoană la alta şi de la o ţară la alta. Acest virus în particular, A/H1N1, nu a mai circulat până acum la oameni.”

Popular, boala este denumită gripă porcină. Zilnic, la nivel global, erau raportate mii de persoane nou imbolnavite şi zeci de decese.

Alexandru Rafila: „Eram consilier al ministrului Sănătăţii din acea vreme. Ne-am confruntat cu una dintre marile provocară pentru sistemul de sănătate publică - respectiv pandemia de gripă.”

La nivelul întregii ţări, s-au luat o serie de măsuri pentru a ţine sub control răspânirea virusului, printre care închiderea grădiniţelor, şcolilor şi liceelor unde era depistat cel puţin un caz, pentru dezinsecţie. Şcoala generală numărul 99 din Capitală este una dintre unităţile şcolare care şi-a suspendat orele după ce doi elevi au fost diagnosticaţi cu virusul A/H1N1. Se întâmpla în noiembrie 2009, iar Cezar Tudor era director adjunct.

Cezar Tudor, director Şcoala Nr. 99: „Direcţia sanitară publică din Bucureşti s-a autosesizat, a venit în control şi întradevăr s-a confirmat că mediul este propice pentru răspândirea acestui virus A/H1N1. Elevii au rămas la domiciliu izolaţi şi întradevăr (...) şcoala a fost închisă. Părinţii au fost foarte îngrijoraţi pentru acest virus şi întradevăr s-au luat măsuri de securitate să spunem igenico-sanitare, ducând în cele din urmă la eradicarea acestui virus la noi în şcoală.”

Copiii, profesorii şi toţi cei care intrau în şcoală erau puşi să se dezinfecteze pe mâini şi să poarte măşti. În plus, la final de săptămână, se făcea dezinfecţia.

Cezar Tudor, director Şcoala Nr. 99: „Era o psihoză, v-am spus. Şi tuse şi orice simptom de răceală, de răceală minoră întradevăr - nu ştiu cât realizau elevii, dar părinţii, chiar şi profesorilor le mai era frică uneori să intre. Chiar aveam o domnişoară, ţin minte, care era însărcinată, şi a venit la mine şi mi-a spus: domn director eu nu mai intru la ore. Simţeam o stare de nelinişte în sensul că nici autorităţile nu ştiau aşa limpede cum să facă unele proceduri în privinţa, să spunem manifestării, mai ales din partea părinţilor, elevilor.”

Vaccinarea a fost singura măsură de a ţine sub control răspândirea gripei pandemice.

Alexandru Rafila: „A fost o foarte mare presiune în momentul respectiv, pentru că existau doar câţiva producători la nivel global. Preţurile variau undeva între 5 şi 9 euro pentru o doză de vaccin pandemic, iar Institutul Cantacuzino l-a făcut cu un preţ undeva în jur de 1-1,5 euro, (...) deci un preţ bun. Nu eram dependenţi de vaccinul de import. Institutul a reuşit într-un timp suficient de scurt încât să poată să furnizeze începând cu luna decembrie a anului 2009 vaccinul pandemic.”

S-au comandat 5 milioane de doze de vaccin - 4,5 milioane pentru România, restul pentru Moldova.

Mircea Popa, actualul director al Institutului Cantacuzino, vorbeşte despre ce a însemnat că România a avut propriul producător de vaccin într-o perioadă de criză: „România a făcut în 2009 o economie de vreo 16 milioane de euro. Pentru că dacă ar fi cumpărat vaccin produs în altă ţară preţul ar fi fost de circa 21 de milioane de euro, în schimb Institutul Cantacuzino a făcut acest vaccin cu un preţ mult mic”.

Virusul A/H1N1 nu a fost eradicat nici până în ziua de azi, dar Institul Cantacuzino nu le mai face concurenţă marilor producători farmaceutici.

Alexandru Rafila: „În ultimii 12 ani nu a existat niciun fel de interes (...) pentru o politică de resurse urmane care să răspundă atribuţiilor pe care le avea Institutul în acel moment.

Azi, institutul nu mai produce nimic. Adriana Bilic a lucrat mai bine de 20 de ani la Cantacuzino, jumătate în comunism şi jumătate după Revoluţie. Îşi aminteşte de gama variată de produse aflate în portofoliul instituţiei.

Adriana Bilic, fosta şefă a Laboratorului de Condiţionare de Seruri şi Vaccinuri a Institutului Cantacuzino: Asigura necesarul pentru toată ţara de seruri şi vaccinuri şi de produse de diagnostic pentru laboratorele din spitale care făceau analize. Era forumul cel mai important din ţară şi cel mai bine organizat şi cel mai dotat ca să facă lucrul ăsta. Cine să facă?

Reporter: Nu puteam cumpăra din exterior?

Adriana Bilic: A, nu, în niciun caz. Atunci nu se alocau fonduri pentru importul de vaccinuri din exterior. Nu.

Paradoxul face ca, în acelaşi an în care Institutul Cantacuzino reuşea performanţa de a produce vaccin pandemic alături de giganţi din domeniu, să înceapă şi declinul acestuia. În câţiva ani, ajunge să acumuleze datorii de milioane de euro.

Adriana Bilic, fosta şefa Laboratorului de Condiţionare de Seruri şi Vaccinuri a Institutului Cantacuzino: „A intervenit această cerere de a se reorganiza Institutul după reguliele GMP. Şi atunci, neexistând fondurile, că nu poţi să faci o reorganizare de secţie şi o redotare dacă nu ai fonduri. Neexistând aceste fonduri cu care trebuia ajutat Institutul şi scăzând probabil şi producţia, începând importurile, începând concurenţa, atunci fondurile Institutului au fost din ce în ce mai mici şi bineînţeles că nu au putut să se alinieze la aceste cerinţe.”

Alexandru Rafila: „Nu a existat o viziune pe termen măcar mediu, în ceea ce priveşte dezvoltarea Institutului. Institutul a avut monopolul practic al producţiei de vaccinuri în România la începutul anilor '90”.

Un raport al Curţii de Conturi arată cauzele care au adus colapsul financiar

În primul rând, în momentul în care s-a luat decizia ca la Institutul Cantacuzino să se facă vaccinul pandemic, instituţia şi-a canalizat toate forţele în această direcţie, renunţând la celelalte linii de producţie.

Apoi, pentru a scoate pe piaţă serul care avea să stopeze răspândirea gripei pandemice, Institutul a folosit bani din propria visterie. Singuri bani primiţi au fost din fonduri europene şi ăia au acoperit doar preţul materialului biologic. Practic, Institutul a produs un vaccin pentru care nu a primit preţul.

Apogeul este atins în februarie 2010, atunci când Institutul rămâne fără autorizaţie de fabricaţie pentru toate liniile de producţie. Până atunci reuşise să livreze peste 3 milioane de doze de vaccin pandemic.

La final de 2013 Cantacuzino revine pe piaţă cu vaccinul gripal

La 21 de zile de la marea lansare, Agenţia Naţională a Medicamentului anunţă retragerea vaccinului antigripal pentru că nu e bun. Acelaşi rezultat a fost constatat şi de către Agenţia Medicamentului din Franţa care a analizat produsul şi a confirmat diagonosticul. O centrifugă ar fi fost responsabilă de deteriorarea serului.

Testele de laborator au arătat că vaccinul gripal produs de Institutul Cantacuzino fabricat pentru sezonul gripal 2013-2014 ar fi avut o concentraţie mai mare de endotoxină, care putea provoca febră sau chiar şoc anafilactic. Doi ani mai târziu, s-a dovedit că vaccinul putea fi administrat populaţiei fără niciun fel de problemă.

Adrian Ionel a fost director la Cantacuzino timp de un an şi acuză conducerea ministerului Sănătăţii din acea perioadă de faptul că i-ar fi grăbit pe angajaţi să scoată vaccin antigripal.

Adrian Ionel, managerul Institutului Cantacuzino: „Cei care au participat la procesul de fabricare al acestui vaccin la data respectivă au avut un mare handicap: au fost luaţi din şomaj tehnic după multe luni de stat acasă, după lipsa oricărui exerciţiu, cu destul de multe sincope din punct de vedere al resurselor umane şi al aparaturii şi au fost puşi să facă brusc în câteva... într-o decadă foarte scurtă, în câteva zile vaccinul antigripal, sub presiunea politică. Sub presiunea politică a unui pariu făcut la vremea respectivă, dacă vă aduceţi bine aminte, între domnul Nicolăescu şi domnul Ponta”.

Adriana Bilic, fosta şefa Laboratorului de Condiţionare de Seruri şi Vaccinuri a Institutului Cantacuzino: „Când ajunge să fie produs finit şi tu spui că nu este bun, e un semn de întrebare. Nu ajunge un vaccin să fie condiţionat şi să spui nu este bun. Nu ştiu. Ceva este. Un semn de întrebare este acolo”.

În 2014 nu mai sunt bani nici măcar de salarii. Angajaţii cereau demisia lui Radu Iordăchel, cel care conducea la acea vreme Institutul Cantacuzino

În timp ce angajaţii nu îşi primeau salariile de 6 luni, Radu Iordăchel liniştea presa că totul este sub control.

Radu Iordăchel, fostul manager al Institutului Cantacuzino: „În general este de muncă, problema se pune pe linia de producţie de vaccin gripal, unde este o parte din personal, dar care în această perioadă a activat pentru amenajarea ariei, e adevărat că nu pentru producţia de vaccin gripal. Anul acesta pentru că s-a întâmplat ce s-a întâmplat în iarna trceută nu a fost posibil - trebuie făcute o serie de remedieri care s-au făcut. Remedierile le-am făcut şi le-am demarat inclusiv împreună cu ajutorul unor specialişti de la organizaţia Mondială a Sănătăţii care ne-au venit în sprijin şi care la acest moment ne-au prkmis că ne vor asigura inclusiv asistenţa tehnică.

Reporter: Care e starea acum a Institututlui? Faliment? Insolvenţă?

Radu Iordăchel: Nu. Nu este nici faliment, nici insolvenţă. Institutul are într-adevăr datorii foarte mari.”

Din 2011 şi până în 2014 Institutul Cantacuzino a înregistrat numai datorii şi pierderi. În 2011 datorii erau de peste 4 milione de euro, iar pierderile de 1 milion de euro. La final de 2014 datoriile Institutului Catacuzino depăşesc 5.7 milioane de euro, iar pierderile înregistrate sunt de 2 milioane şi jumătate de euro.

În tot acest timp a pierdut şi la capitolul forţă de muncă. În 2011 la Cantacuzino lucrau peste 620 de oameni, iar la finalul lui 2014 mai erau aproape 490 de angajaţi.

Alexandru Rafila: „6 luni de zile neplătindu-le salariile... dumneavoastră dacă nu vă plăteşte 6 luni salariul, ce faceţi? Căutaţi în altă parte, nu? E foarte simplu”.

Adriana Bilic: „Institutul îşi asigura cea mai mare parte din bani din distribuţia produselor, (...) a tuturor producelor pe care Institutul le făcea. Institutul producea şi medii de cultură, pentru laboratoarele din ţară, producea foarte multe produse de diagnostic, deci nu numai seruri şi vaccinuri. Aşa că fondurile care veneau de la Minister nu ştiu câte erau, ce pondere erau, câte au venit după 89. Dar, cât eu am stat în Institut nu au existat probleme să nu ne primim salariile sau să nu avem efectiv cu ce să lucrăm pentru că nu putea fi cumpărat tot ce era nevoie pentru desfăşurarea unei activităţi fără sincope.”

Alexandru Rafila: „Dincolo de orice lucruri sentimentale, tradiţii, nume istorice o instituţie nu poate să funcţioneze fără personal pregătit calificat în domeniile de responsabilitate ale instituţiei respective şi aici dicutăm despre Institutul Cantacuzino. În momentul de faţă vreau să vă spun că (...) numărul specialiştilor, oameni care într-adevăr pot să facă cercetare, pot să facă referinţă, adică laboratoarele de sănătate publică şi respectiv producţie este relativ mic. Şi lucru acesta s-a întâmplat datorită lipsei unei politici de resurse umane care practic nu a fost susţinută sau sustenabilă în ultimii 12 ani, pe de o parte, şi pe de altă parte s-a ajuns în situaţia în care demedicalizarea acestui institut este evidentă deoarece la începutul anuilor '90 aveau circa 150 de medici angajaţi, iar acum, probabil, că numărul lor este în jur de zece sau chiar mai puţin de 10”.

Bani pentru ca România să fie prezentă pe piaţa vaccinurilor au venit din mai multe direcţii. În 2007, institutul a primit 11,5 milioane de euro împrumut de la Banca Mondială pentru a-şi moderniza secţiile în care se produceau vaccinuri şi seruri. În 2013, Ministerul Sănătăţii oferă aproape 2,3 milioane de euro din fondul de urgenţă al Guvernului pentru modernizarea liniei de producţie a vaccinului antigripal sezonier. În 2014, Ministerul Educaţiei, instituţie în subordinea căruia se află la vremea respectivă Cantacuzinoul, alocă şi el 10 milioane de euro.

Cea mai mare parte a fondurilor au fost investite în achiziţionarea aparaturii şi mai puţin în consolidarea secţiei propriu-zise.

Alexandru Rafila: „Ideea de a investi permanent într-o linie de vaccin gripal într-o clădire care şi din punct de vedere seismic cred că este nesigură nu ştiu dacă este cea mai bună idee. Mai mult, fluxurile întodeauna de producţie care se termină cu ambalarea finală a produsului, respectiv fiolarea sau condiţionarea în seringi preumplute, de exemplu, trebuie să se desfăşoare în acelaşi lor. Actualele facilităţi de la Cantacuzino nu oferă această posibilitate

Ei au teren în două locaţii în apropierea Bucureştiului la Băneasa şi al Dârvari - există premise dacă se doreşte, dar această construcţie sau eventuala mutare sau achiziţie de echipamente noi nu se poate face decât dacă merge concomitent şi cu calificarea personalului care să lucreze în această facilitate şi să permită iniţial obţinerea unor tranşee de probă dacă vreţi în produsele biologice la care Institutul Cantacuzino ar putea să producă în continuare şi ulterior să realizeze o producţie care să poată să fie administrată sau vândută pe piaţa medicamentelor din România şi nu numai”.

2013 a fost ultimul an în care s-a mai produs acest ser, deşi institutul era autorizat să-l producă până în noiembrie 2016.

Mircea Popa - director Cantacuzino: „Nu se poate rezolva într-un an ceea ce nu s-a putut face anterior. Va putea să producă vaccin în momentul în care vom pune la punct tot ceea ce este nevoie de pus la punct pentru ca să respectăm rigorile naţionale şi internaţionale, ceea ce sigur că va dura un timp.

Vaccinul gripal probabil că ar dura mai mult timp. (...) mai sunt şi unele aparate care mai trebuiesc să fie cumpărate. Avem în bună parte aparatura necesară, dar mai sunt încă aparate mari şi importante care trebuie să fie aduse în aşa fel încât vaccinul să iasă fără cusur şi să poată să fie distribuit către populaţia ţării noastre.”

Alexandru Rafila: „Am ajuns în situaţia în care acum discutăm despre reluarea producţiei pentru maxim două produse, mă refer la vaccinul gripal şi vaccinul BCG - foarte utile categoric. (...) dar era bine ca unele dintre produsele de bună calitate ale Institutului să fie fructificate, de exemplu, prin parteneriat cu un mare producător. Vedeţi uzinele Dacia au prosperat datorită parteneriatului cu un mare producător, cred că şi aici pentru unele dintre vaccinuri care erau de bună calitate - vaccinul rujeolic, vaccinul difteric, vaccinul tetanic - cred că se puteau găsi parteneriate în care măcar Institutul să poată să producă măcare o parte din vaccinurile combinate care se găsesc în momentul de faţă pe piaţa internaţională şi care se regăsesc şi în programul naţional de vaccinare din România sau programele din alte ţări europene.”

De pe urma declinului Cantacuzino au avut de câştigat marile companii producătoare de vaccin şi distributorii de medicamente. În perioada în care Institutul Cantacuzino nu a produs vaccin gripal, privaţii au încasat de la stat în jur de 14 milioane de euro.

Adriana Bilic: „Institutul era o mare, mare uzină. Existau apoi o categorie aparte de medici veterinari şi cu personalul auxiliar care se ocupa de creşterea şi asigurarea cu animale de laborator pentru controlul vaccinurilor, pe etape sau pentru producerea vaccinurilor (...) Institutul deţinea toate pârghiile de care avea nevoie pentru acest produs final, care se numeau vaccinurile, serurile sau tot ceea ce producea”.

Mircea Popa - director Cantacuzino: „Pot să spun că portofoliul era foarte mare, erau sute de produse şi că astăzi acel portofoliu este foarte redus”.

La finalul lunii septembrie Institutul Cantacuzino trece printr-o nouă schimbare.

Alexandru Rafila: „Este a treia (...). Întâi a trecut de la ministerul Sănătăţii la Cercetare, de la Cercetare la Ministerul Sănătăţii şi acum la ministerul Apărării Naţionale.”

Deşi Institutul va primi finaţare de la Apărare, în ograda Ministerului Sănătăţii vor rămâne laboratoarele de referinţă ale acestuia, locul unde se confirmă sau se infirmă, printre altele, toate cazurile de rujeolă sau gripă, dar şi circulaţia germenilor pe teritoriul ţării.