Sari la conținut

ROMÂNIA FURATĂ| EXCLUSIV: Contractul semnat de EADS Deutschland şi Fujitsu Siemens Computers. Cine sunt subcontractorii prin care s-ar fi dat mita

Negocierea contractului pentru securizarea frontierelor începe, în 2003, pe vremea ministrului de Interne Ioan Rus.

Cel care a coordonat, prin ordin de ministru, toată această procedură şi structură creată în subordinea domniei sale era chestorul şef Toma Zaharia”, spune un alt fost ministru de Interne, Marian Săniuţă.

Chestorul şef Toma Zaharia, supranumit T-Zeu, era în 2004 secretar de stat şi prim-adjunct al lui Ioan Rus. El a fost desemnat, prin ordin de ministru, negociator cu germanii de la EADS.

„Contractul s-a încheiat (...) de către societatea comercială COMICEX SA (...) şi de către domnul secretar de stat Toma Zaharia, în prezenţa cancelarului german Schroeder şi a premierului din 2004 a României”, mai spune Marian Săniuţă.

COMICEX era societatea deţinută de Ministerul de Interne, prin care se derulau importurile şi exporturile instituției. Contractul în valoare de 650 de milioane de dolari este semnat pe 12 august 2004, pe vremea ministrului de Interne Marian Săniuţă, de COMICEX şi de Rainer Hertrich, reprezentantul European Aeronautic Defence and Space Company, EADS, Germania. Contractul prevedea ca statul român să achiziţioneze un sistem integrat pentru securitatea frontierei de stat, dar fără a stabili clar care sunt componentele acestuia.

În ianuarie 2005, după ce este numit ministru de Interne, Vasile Blaga cere Corpului de Control al MAI să cerceteze modul în care a fost negociat şi semnat contractul cu EADS.

„Avea multe puncte slabe. În primul rând, nu erau precizate foarte clar pentru ce se alocă cele 650 de milioane de euro. Adică nu era descris foarte clar sistemul de securizare”, a spus fostul ministru de Interne.

Inspectorii Corpului de control al Ministerului de Interne ajung la concluzia că, la încheierea contractului, s-ar fi comis nereguli grave.

În primul rând, înţelegerea ar fi fost încheiată în baza unui studiu de fezabilitate care a costat 430.000 de euro. Studiul ar fi fost făcut într-o singură zi, de firma Bearing Point, şi era, de fapt, o sinteză unor rapoarte făcute, anterior, de alte firme.

Apoi, se arată în raportul Corpului de Control, la negocierea contractului nu s-ar fi luat în calcul detalierea bunurilor, serviciilor şi preţul acestora. Ceea ce însemna că preţul de 650 de milioane de euro nu era unul fix, ci doar unul orientativ. El creştea în funcţie de solicitările ulterioare ale Ministerului de Interne.

În al treila rând, afirmă inspectorii, Ministerul de Interne a semnat în octombrie 2004 un act adiţional prin care contractul este transformat dintr-unul de achiziţie de bunuri, care avea costuri fixe, într-unul de achiziţie a unor sisteme integrate, cu cost variabil.

Concluzia Corpului de Control: contractul EADS nu a fost încheiat în interesul statului român.

Emil Hurezeanu: „Afacerea Microsoft plus EADS este considerată cea mai gravă din istoria informaticii”

„Nu am niciun fel de problemă legată de EADS şi nici de alte situaţii de acest tip. Va fi anchetă probabil şi se va vedea cine a avut sau nu a avut. Puncte de vedere poate să aibă oricine. Sigur, când au început discuţiile privitor la EADS eram ministru de Interne. Când s-au finalizat sau pe la jumatea drumului am plecat şi au fost cei care au venit după mine care au materializat acest contract”, a spus Ioan Rus.

Negociatorul şef al înţelegerii, Toma Zaharia, refuză orice comentariu.

„Nu sunt în ţară. Nu pot să vă răspund. La revedere”, a fost singurul său răspuns la întrebarea reporterilor Digi24.

Dupa controlul din 2005, Vasile Blaga decide renegocierea contractului.

Contractul renegociat a ajuns de la 650 la 524 de milioane de euro”, a spus el.

Costurile scad pentru că o parte dintre bunuri ar fi fost achitate cu fonduri PHARE.

„Eu am făcut o plângere penală faţă de cei care au negociat în 2004, domnul general Toma Zaharia şi ceilalţi. Până la urmă s-a finalizat cu NUP”, a mai spus Vasile Blaga.

În 2009, guvernul se schimbă, iar costul contractului EADS este majorat cu peste 200 de milioane de euro. Preţul final ajunge la 750 de milioane.

„Asta trebuie să-l întrebaţi pe domnul Dan Nica şi pe cei care au semnat prelungirea contractului la începutul lui 2009”, spune Vasile Blaga.

Dan Nica refuză să comenteze, dar fostul său coleg de partid şi predecesor la şefia MAI Marian Sănuţă are o explicaţie pentru creşterea preţului. El susţine că actul adiţional din 2009 a fost semnat în baza cerinţelor tehnice impuse de ministrul Vasile Blaga.

„O soluţie tehnică pe care toate studiile pe care le-am avut la dispoziţie o arătau ca fiind mai scumpă. Mă rog. Şi cred că asta a şi dus în 2009 la majorarea contractului cu peste 200 de milioane de euro”, spune el.

În 2014, DNA începe o anchetă privind achiziţia de softuri pentru administraţia publică şi ajunge şi la contractul cu EADS. Anchetatorii spun că pentru încheierea contractului cu clauze favorabile, EADS ar fi fost condiţionat să subcontracteze o parte din servicii, în valoare de 60 de milioane de euro, către Fujitsu Siemens Computers (FSC), firmă condusă de Claudiu Ionuţ Florică. De aici, o parte din bani urma să plece către conturile unor oficiali, pentru încheierea contractului.

DIGI 24 a intrat în posesia unui contract de colaborare încheiat între EADS Deutschland şi Fujitsu Siemens Computers, semnat din partea germanilor de către Karmi Nuetzel, vicepreşedinte EADS, şi de către Dekan Mazinger, vicepreşedinte al Fujitsu Siemens Computers. Înţelegerea a fost parafată pe 24 mai 2004, cu trei luni înainte de semnarea contractului de 650 de milioane de euro. DNA spune că, prin acest contract, EADS ar fi acceptat ca Fujitsu să intermedieze afacerea cu oficialii români.

Fujitsu Siemens Computers, spun anchetatorii, era deja o prezenţă cunoscută în cercurile de la Bucureşti, companie care ar fi intermediat şi încheierea contractului Microsoft, prin intermediul unui off-shore din Liechtenstein, cu conturi în Elveţia, Profinet.

Asemănări cu dosarul Microsoft

Astfel, în decembrie 2003, Fujitsu Siemens Computers încheie un contract de consultanţa cu Profinet, în valoare de 14 milioane de dolari, majorat, peste câteva zile la 15,5 milioane de dolari.

Cinci luni mai târziu, Guvernul României semnează contractul cu Microsoft.

Dupa doar 13 zile, în aprilie 2004, Profinet emite o factură de 15,5 milioane de dolari către Fujitsu Siemens Computers. Banii sunt viraţi într-un cont din Zurich.

Acelaşi succesiune de evenimente şi plăţi se petrece şi în cazul EADS.

În mai 2004, EADS şi Fujitsu Siemens Computers încheie un contract de consultanţă, cu sumă neprecizată.

În august acelaşi an, Ministerul de Interne semnează contractul cu EADS, pentru 650 milioane de euro.

Trei luni mai târziu, Profinet emite o nou factură catre Fujitsu Siemens Computers, în valoare de 7,2 milioane de dolari. Factura e achitată în acelaşi cont din Elveţia.

DNA susţine că serviciile facturate de Profinet nu au fost prestate, iar plăţile de 15,5 şi 7,2 milioane de dolari au fost achitate în avans, contrar prevederilor contractuale.

La sfârşitul lui ianuarie 2005, EADS mai plăteşte încă 4,6 milioane de euro firmei Fujitsu Siemens Computers. În mai, compania austriacă încheie încă două contracte de consultanţă, unul cu Profinet, căreia îi achită două milioane de euro, şi altul cu GESSA Advisory Services, căreia îi bagă în cont 280.000 de euro.

Profinet a fost deţinută de Dragoş Stan, Thomas Heinschel şi Dinu Pescariu. DNA spune că Dinu Pescariu i-a facut legătura lui Claudiu Ionuţ Florică, directorul Fujitsu Siemens Computers, cu Dorin Cocoş, Dumitru Nicolae zis Niro şi Remus Truică. Aceştia din urmă ar fi făcut trafic de influenţă pe lângă miniştrii şi secretarii de stat implicaţi în negocierea contractelor şi tot ei le-ar fi dat banii de mită.

Lista subcontractorilor

În baza aceluiaşi contract cu EADS, Fujitsu Siemens Computers ar mai fi plătit alţi şapte subcontractori. Procurorii DNA susţin că aceştia ar fi dat mită oficialilor din Ministerul de Interne, care au negociat contractul cu EADS.

Fujitsu Siemens Computers a virat 1,56 milioane de euro firmei Smart Control, deţinută de Costel Gabriel Tănase şi Cristinel Marius Tănase.

CG & GC Inteligent Technology, firma familiei Giurgea, Tatiana Claudia şi Cornel Liviu, a încasat 1,75 milioane de euro. Procurorii DNA spun că au interceptat un email din care rezultă că această firmă a fost recomandată directorului Fujitsu Siemens Computers chiar de către o persoană din conducerea Ministerului de Interne.

ASSECO SEE a primit 650.000 de euro. Membru în Consiliul de Administraţie al acestei societăţi era chiar unul dintre acţionarii off shore-ului Profinet, Dragoş Şerban Stan.

O altă societate administrată de el, Net Consulting, a încasat 40.000 de euro.

Midocar Consulting ar fi primit în conturi 6.000 de euro. Această firmă era administrată de Cătălin Cedric Ghigea, directorul EADS România.

Centrul de Pregatire în Informatică ar fi încasat 9.000 de euro, iar Societatea de avocatură Boştina şi Asociaţii - 1,8 milioane de dolari.

DIGI 24 i-a contactat pe reprezentanţii Fujitsu Siemens Computers din România, dar aceştia refuză să ofere un punct de vedere.

Un fost reprezentant al EADS în România explică modalitatea de alegere a subcontractorilor.

„Toţi furnizorii au fost aleşi de departamentul de achiziţii al societăţii din Germania (titulara a contractului). Societatea din România a avut numai atribuţii de implementare. Toţi aceştia au fost selectaţi pe baza a două coordonate: îndeplinirea cerinţelor tehnice prevăzute de contract şi apoi cel mai bun preţ", spune el

Fostul ministru de interne Marian Saniuţă susţine că toţi subcontractorii au primit avize de la serviciile secrete.

„Toţi cei care erau propuşi ca subcontractori trebuiau să treacă de filtrul avizelor pe care să le dea Direcţia de Informaţii a Ministerului de Interne şi SRI-ul, pentru acces la informaţii confidenţiale”, spune el.

Nu am primit niciun fel de semnal, nici de la structura proprie, nici de la alte structuri ale statului român că ceva ar fi în neregulă”, adaugă fostul ministru.

Contractul EADS – nouă ani, șapte miniștri

Afacerea EADS s-a întins pe nouă ani. Contractul a fost pe mâna a șapte miniştri de Interne - Ioan Rus, Marian Săniuţă, Vasile Blaga, Cristian David, Gabriel Oprea, Liviu Dragnea şi Dan Nica. Contractul iniţial a fost secretizat de ministrul Marian Săniuţă în 2004. În 2005, înţelegerea cu EADS a fost făcută publică de către ministrul Vasile Blaga, după care, în 2007, a fost secretizată din nou de Cristian David. În permanenţă, lista subcontractorilor cu statul român a fost secretă.

Foştii reprezentaţii EADS în România nu au vrut să comenteze acuzaţiile. Conducerea EADS din Germania a refuzat şi ea să răspundă întrebărilor DIGI 24. Fosta conducere a EADS România a dorit să facă o singură precizare: „EADS nu a solicitat niciodată secretizarea contractului. Această decizie a aparţinut exclusiv Guvernului României”.

Cele două mari contracte, EADS şi Microsoft, au în comun câţiva oameni de afaceri pe care DNA îi acuză de trafic de influenţă. Fiecare ar fi intervenit pe lângă oameni politici pentru încheierea contractului.

Remus Truică este fostul şef de cabinet al premierului Adrian Năstase. A fost partener de afaceri cu celebrii Alexandru Bittner şi Adrian Petrache. Numele lui a fost vehiculat în mari scandaluri de corupţie. De la modul suspect în care a participat la retrocedarea unor terenuri şi păduri din Snagov, până la contractele Microsoft şi EADS. Procurorii i-au percheziţionat deja casa acum câteva săptămâni.

Nicolae Dumitru, zis Niro, este unul dintre cei mai bogaţi 300 de români. Are 23 de firme, prin care desfăşoară afaceri în imobiliare, comerţ, presă şi turism. Cele două offshore-uri care apar în rechizitoriul procurilor DNA ca posibile intermediare de transfer a banilor, Meneldil şi Running Total Group, apar la Registrul Comerţului care foste acţionare la firma Central Residential Park. Aceasta a ridicat un ansamblu de locuinţe de lux în Bucureşti, unde ar fi cumpărat câte un apartament politicieni de top.

Dorin Cocoş este unul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri din ultimii 20 de ani. A fost partener cu Dumitru Nicolae în firma Niro 95 Impex. Numele celor doi apar în rechizitoriul procurorilor DNA ca posibili beneficiari ai mitei din dosarele Microsoft şi EADS. Procurorii le-au percheziţionat casele şi au fost audiaţi la DNA.

Cătălin Harnagea e fost şef al Serviciului de Informaţii Externe. După ce a părăsit această instituţie, a intrat în afaceri. E acţionar la șapte firme, în majoritatea dintre ele îl are ca partener pe fostul consilier prezidenţial Dorin Marian. Una din firmele sale a oferit consultanţă germanilor de la EADS. 

Aderarea la Schengen, amânată din cauza corupției

La 10 ani de la semnarea înţelegerii cu EADS pentru secretizarea frontierelor în vederea acceptării în Uniunea Europeană şi spaţiul Schengen, România se chinuie încă să fie primită în spaţiul de liberă circulaţie. Corupţia este unul dintre reproşurile constante aduse de oficialii europeni care refuză guvernelor de la Bucureşti acceptarea în Schengen. Astăzi, contractul care a costat bugetul 750 de milioane de euro e pe cale să dinamiteze întreaga clasă politică. O parte dintre intermediarii mitei au fost arestaţi în dosarul Microsoft şi sunt chemaţi să dea declaraţii şi în privinţa dosarului EADS.