ROMÂNIA FURATĂ. Flota, naufragiată în valurile privatizării

Data publicării:
flota-1

Compania Petromin e înfiinţată în 1990, după ruperea Întreprinderii de Exploatare a Flotei Maritime Navrom în trei companii ale statului. Petromin a primit floarea vaselor din flota comercială românească: 89 de petroliere şi mineraliere de mare tonaj.

Radu Sârbu: „Ceauşescu a murit lasând României a 9-a flota comerciala ca marime la nivel planetar”.

Companiile surori, Navrom şi Romline, şi-au închiriat cele 297 de vase moştenite de la IEFM către mici operatori privaţi. Petromin a căutat altă soluţie pentru a se adapta la economia de piață: asocierea cu mari companii din lume, din domeniul naval. Decizia a fost luată de Guvernul Petre Roman şi patronată de ministrul Transporturilor de la acea vreme, Traian Băsescu.

Compania Petromin a fost condusa de Călin Dragomir Marinescu, supranumit Şogunul.

Călin Dragomir Marinescu, fost secretar de stat Ministerul Transporturilor: „Pentru navele mari, în general, s-au făcut asocieri cu parteneri străini, care, au fost, deşi multă lume spune că nu erau benefice pentru flota română, au mers şi au ţinut navele în viaţă un număr de ani”.

Petromin şi Ermis au înfiinţat compania mixtă Minerva Shipping ltd, care a primit şapte nave. Afacerea i-a adus, însă, arestarea lui Călin Marinescu. Împreună cu Şogunul, au fost reţinuţi şi alţi membri ai conducerii Petromin.

Călin Dragomir Marinescu, fost secretar de stat Ministerul Transporturilor: „A fost o perioadă de pionierat, ceea ce nu s-a întâmplat nicăieri în lume şi, bineînţeles, poate s-au făcut greşeli sau... S-au făcut clar nişte greşeli şi opinii sunt foarte multe”.

Călin Dragomir Marinescu a fost condamnat, definitiv, în iunie 1998, la 12 ani de închisoare, unde a stat, în total, în perioade succesive, trei ani. Adjunctul său, Virgil Toanchină, s-a îmbarcat pe o navă şi a părăsit ţara cu o zi înainte de pronuntarea condamnării de şapte ani, în cazul său. În 2009 justiția a admis o cerere de revizuire, iar inculpații dosarului Minerva au fost achitați.

Un alt contract a fost cel încheiat cu societatea norvegiană Klaveness, care a preluat 16 nave româneşti în cadrul societăţii mixte Petroklav Bahamas, în care s-a asociat cu Petromin. Chiar şi Traian Băsescu ajungea la Parchetul Naţional Anticorupţie, în august 2003, ca urmare a încheierii acestei asocieri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri