Sari la conținut

ROMÂNIA FURATĂ. Privatizarea Tutunului Românesc, o afacere controversată care nu a fost niciodată cercetată penal 

Statul a dat, statul a luat şi, în final, toata lumea a pierdut. Aceasta este, pe scurt, povestea privatizării Societăţii Naţionale Tutunul Românesc: decizii controversate care au schimbat destinul companiei. O industrie care a adus la bugetul statului sute de milioane de euro trăieşte într-un prezent al ruinelor.

Înfiinţată prin decret, de Alexandru Ioan Cuza, în 1864, sub formă de monopol de stat, industria tutunului a funcţionat timp de mai bine de un secol sub zodia profitului.

Trei manufacturi de tutun, la Bucureşti, Iaşi și Timişoara, un institut de cercetare şi 12 inspectorate care supravegheau cultura şi fermentarea tutunului aveau menirea de a aduce bani în bugetul de stat.

România producea peste 47-50.000 de tone de tutun pe an”, spune Ioan Niculae.

Statul nu a renunțat niciodată la proprietatea asupra prelucrării tutunului: era industrie strategică. Profitul adus de exploatarea tutunului până în anii 50 îi face pe comuniști să mărească numărul de fabrici și plantații.

În 89 existau întreprinderi de stat care se ocupau de colectarea tutunului de la producătorii agricoli. Erau mai multe, chiar șapte fabrici de țigări”, spune Vasile Duță, director SNTR.

Într-o țară precum România, cu resurse materiale modeste, dar aflată pe locul patru în clasamentul european al fumătorilor, fosta Centrală a Tutunului, așa cum se numea înainte de 1989, venea cu o ofertă irezistibilă pentru consumatori: țigări ieftine și cu un renume câștigat în timp. Fie că vorbim despre Carpați, Snagov sau Bega, toate au rămas în memoria economică nu doar ca unități de măsura a viciului, ci și ca produse care își cuceriseră clienți și o cotă de piață stabilă.

Povestea Bulgar Tabak

O poveste scrisă până la un moment dat la indigo cu cea a vecinilor bulgari. BT, brandul național de la sud, a avut aceeași poziționare și, până la un punct, același destin: o companie aflată în portofoliul statului pe vremea comuniștilor și apoi privatizată.

După ce au fost preluate de privați, SNTR și Bulgar Tabak și-au despărțit drumurile: compania bulgărească deține în continuare o cotă de piață de 30%. Cea românească este într-un faliment recunoscut chiar și de administratorii săi, neconsemnat încă de Justiție.

Povestea tutunului românesc

Povestea prăbuşirii tutunului românesc începe în 1990, atunci când Centrala Industriei Tutunului devine, printr-o hotărâre de guvern, Regia Autonomă a Tutunului din România. Şapte ani mai târziu, statul decide să vândă şi transformă regia în ocietate comercială pe acţiuni - Societatea Naţională Tutunul Românesc. La momentul privatizării, SNTR avea opt fabrici de fermentare a tutunului, șase fabrici de ţigarete, o Staţiune Centrală de Cercetare pentru Cultivarea şi Industrializarea Tutunului, o fabrică de piese şi 4.000 de salariaţi.

Primul pas către dezastru a fost chiar felul în care s-a făcut privatizarea.

Trei privatizări pentru un singur câștigător

În anul 2000, Ministrul Agriculturii scoate prima dată la vânzare SNTR. Compania românească Interagro, a omului de afaceri Ioan Niculae, şi grecii de la Leaf Tabacco Michailides depun oferte de cumpărare. În spatele grecilor s-ar fi aflat un alt om de afaceri din topul celor mai bogati români: Dan Voiculescu.

„Ghinionul meu a fost că nu m-am uitat bine în jurul meu cine mai participă la licitație și s-a întâmplat ca la acea licitație să participe o înțelegere de patru societăți, formată dintr-un grec pe care l-au băgat în față, firma Grivco a lui domnul Voiculescu, Tabac Alera din Spania și încă o firmă din Germania, care au făcut o înțelegere ante-licitație în care își împărțiseră SNTR înainte de a-l lua la licitație”, acuză Ioan Niculae.

Pachetul majoritar de acţiuni este câştigat de Interagro, pentru 40 de milioane dolari. Firma lui Ioan Niculae își asumă și plata unor datorii vechi, de 55 de milioane de dolari. Leaf Tabacco Michailides contestă rezultatul în justiție, iar Curtea de Apel decide că Ministerul Agriculturii, condus la acea vreme de Ilie Sârbu, a încălcat procedura de privatizare. Licitația este anulată. Consecințele încep să apară.

Pentru a îşi recupera avansul plătit, Interagro dă statul în judecată și câştigă. Cere executarea silită a Societății Naționale Tutunul Românesc. Instanța spune că Ioan Niculae nu avea de recuperat doar 10 milioane de dolari, ci și dobânzi și penalități. Deși inițial face recurs, Ministerul Agriculturii preferă să ajungă la o înţelegere amiabilă cu Ioan Niculae. Motivația ar fi fost că, în anul de la începerea privatizării, situaţia companiei era din ce în ce mai proastă, iar datoriile SNTR crescuseră cu 20 de milioane de dolari.

„Statul s-a furat singur”

În decembrie 2001, Guvernul Adrian Năstase - prin Ministerul Agriculturii - încheie un contract de stingere a datoriei cu Ioan Niculae. În schimbul celor 10 milioane de dolari plus dobânzi şi penalităţi, ministerul cedează către SC INTERAGRO SA peste 1 milion şi jumătate de acţiuni, adică 53,72% din SNTR. Interagro, care acceptase cu un an în urmă să achite 40 milioane dolari pentru întregul SNTR, obţine controlul absolut cu doar un sfert din sumă!

Pentru Ioan Niculae, istoria privatizarii SNTR arată, însă, cu totul diferit.

Voiau practic din 10 milioane să-mi dea trei milioane înapoi. Am luat o decizie definitivă a Curții Supreme de Justiție și i-am obligat să-mi returneze acești bani. N-au vrut să-mi returneze banii și m-am dus și i-am executat silit prin Ministerul Agriculturii. Și în loc să cumpărăm 100% am cumpărat numai 52%, pe executare judecatorească, pe lichidare”, spune omul de afaceri.

Curtea de Conturi susţine, însă, că statul s-a furat singur. În raportul pe 2004, instituţia arată că pierderea statutului, de peste 11 milioane de dolari, se datorează managementului prost.

„Gestionarea necorespunzatoare de catre Ministerul Agriculturii si Alimentatiei a operatiunilor judiciare si extrajudiciare precum si exercitarea defectuoasa a calitatii de administrator al actiunilor detinute de stat la S.N. "Tutunul Romanesc" S.A. Bucuresti, a condus in final la diminuarea patrimoniului privat al statului, prin transferul unui numar de 1.591.778 actiuni la o valoare nominala de 223.000 lei/actiune reprezentand in total 355.000,0 milioane lei si 53,72% din capitalul social al S.N. "Tutunul Romanesc" S.A. Bucuresti, ca urmare a stingerii unor obligatii generate de anularea privatizarii si care puteau fi evitate printr-o atitudine prudenta a institutiei publice. In realitate, prin incheierea contractului de stingere a datoriei nr. 31702/12346/11.12.2001 Ministerul Agriculturii si Alimentatiei a transferat din proprietatea statului in proprietatea S.C. Interagro S.A. un pachet de actiuni reprezentand 53,72% din capitalul social al S.N. "Tutunul Romanesc" S.A. Bucuresti, in contul unor diferente de curs valutar si a unor dobanzi pretinse de acesta din urma, ca urmare a anularii de catre instanta a contractului de vanzare-cumparare actiuni nr. 1/11.05.2000, fara ca bugetul de stat sa beneficieze de venituri din aceasta "privatizare". Fara nici un efort financiar si in afara oricaror proceduri legale de privatizare S.C. Interagro S.A. a devenit actionar majoritar la S.N. "Tutunul Romanesc" S.A. Bucuresti”, se arată în raport.

Istoria privatizării SNTR continuă

Deşi nu mai este acţionar majoritar, statul ia decizia să ajute din nou societatea. Îi transformă în acţiuni datoriile ajunse între timp la 122 milioane de dolari. Pentru o sumă de 12 ori mai mare decât cea plătită de Ioan Niculae, statul român câştigă un pachet de acţiuni de cinci ori mai mic. Lui Ioan Niculae i se diminuează pachetul de acţiuni, iar statul preia controlul.

Fostul şef al Fondului Proprietăţii de Stat, Radu Sârbu, spune că procedura nu a fost una tocmai legală.

„Legea nr. 137 prevedea posibilitatea ca guvernul să treacă la datoria publică datoriile unor societăți comerciale cu capital majoritar de stat, „în vederea privatizării". Deoarece SNTR avea capital majoritar privat și nu se încadra în prevederile legii, au inversat raportul dintre acționari”, susține Radu Sârbu.

La șase ani după publicarea articolului „Privatizarea SNTR, tutun, terenuri, procese şi corupţie”, Radu Sarbu îşi nuanţează parerea: „Vă întreb eu pe dumneavoastră: există dovezi? Eu habar n-am.”

Statul ajunge să deţină 56,4% din acţiuni, iar SNTR trece din patrimoniul Ministerului Agriculturii la Autoritatea pentru Privatizare și Administrare a Participațiunilor Statului. Noul pachet majoritar de acțiuni e scos din nou la vânzare. A treia privatizare se perfectează în ianuarie 2004.

Consorţiul Tobacco UE/2003, format din firmele CTS, din Italia, şi Galaxy Energy International, înregistrată în Insulele Virgine, plăteşte 2 milioane de dolari pentru pachetul de 56,4% al APAPS. În plus, câştigătorul acceptă să achite 11 milioane dolari în contul datoriilor şi să investească 5 milioane dolari în companie. SNTR devine GALAXY TOBACCO.

Teoretic, câștigător era un consorțiu format din două firme străine. Practic, din spatele misterioasei Galaxy Tobacco, înregistrată în Insulele Virgine, avea să apară un personaj deja cunoscut: același Ioan Niculae.

„Era o firmă italiană de sine stătătoare. Sigur, eu am avut o relație de colaborare cu ei, pentru că nu puteai, erau doi acționari. Vroiai nu vroiai, trebuia să te întâlnești”, spune Ioan Niculae.

Domnul Niculae a negat că el ar fi în spatele celui care a cumpărat. Adică a folosit inclusiv un interpus. Nu, nu cred că a fost un partener cu statul român, mai ales că statul român nu a avut decât să piardă din această afacere”, consideră Gheorghe Piperea, profesor de drept comercial.

Nici ultima privatizare nu are parte de un final liniștit. La câteva luni după finalizare, președintele Curtii de Conturi de la acea vreme, Dan Drosu Șaguna, cere public anularea.

După încheierea procesului de privatizare, spune Drosu Şaguna, Ioan Niculae a majorat capitalul social din nou, fără a avea acest drept. Pentru a redeveni acţionar majoritar, Ioan Niculae ar fi adus în SNTR un teren care se afla în patrimoniul societăţii Dragon Medical Compex SA, situat într-o zonă rezidenţială din Bucureşti, pe malul lacului Herăstrău, pe strada Gârlei.

Firma, cu capital majoritar de stat, a fost înfiinţată în 1991, la iniţiativa fostului medic al echipei naţionale de fotbal de dinainte de 1989, Florin Brătilă. Avea ca obiect de activitate „construirea și exploatarea unui complex medical care să integreze medicina extrem orientală cu cea europeană, deservite de un complex de cazare, cu servicii hoteliere, alimentație și agrementă”.

Printre asociaţii doctorului Brătilă se numărau soţia fostului premier Teodor Stolojan, Elena Stolojan, Gheorghe Hogaş, fost colonel CIE - Divizia SUA, şi Dumitru Dragomir, şeful LPF. Iar printre acţionari, Societatea Națională a Tutunului Românesc (SNTR).

În 1991, SNTR, la acea vremea Regia Automonă a Tutunului, cedează societății Dragon Medical Complex terenul din Băneasa. 13 ani mai târziu, Ioan Niculae devine și el acționar al Dragon Medical Complex. Moment în care, spun foștii asociați, cere ca terenul de 8 hectare să fie înapoiat SNTR.

Am fost chiar la domnul Niculae în birou. M-a chemat în birou și i-am spus ce v-am spus și dumneavoastră: este un activ al societății Dragon, el nu poate fi restituit unuia dintre asociați pentru că este o chestiune ilegală”, spune Elena Stolojan.

Nu, nu, e o greșeală. Faceți o mare confuzie. Eu nu știu ce a spus Stolojan. Nu știu despre ce vorbiți. Habar n-am! Era o hotărâre veche, o lege veche care obligă statul român la orice privatizare după o perioadă de timp să își regăsească în capitalul social toate terenurile care la momentul privatizării nu avuseseră titluri de proprietate”, se apără Ioan Niculae.

Este categoric ilegal. Este chiar un abuz în serviciu. Dacă statul român a luat un teren al unei alte societăţi şi l-a constituit ca aport la capitalul social al acestei societăţi este evident că este ceva penal cât casa. Ce a făcut? A făcuit un cadou statului? O donaţie?”, afirmă Gheorghe Piperea, profesor de drept comercial.

În urma demersului lui Ioan Niculae, mai mulţi acţionari decid să se retragă din Medical Dragon Complex SA. Printre ei Elena Stolojan şi doctorul Florin Clement Brătilă.

„Eu m-am retras. Și acționarul majoritar a decis să facă altceva și îl felicit dacă reușește”, spune Florin Clement Brătilă.

Finalul neînţelegerilor dintre acţionarii Dragon Medical Complex a însemnat victoria omului de afaceri: în 2004, Ioan Niculae rămâne cu întregul Tutun Românesc.

Statul a dat, ANAF a luat

Bucuria nu a durat. După un an, la scurta vreme dupa ce PSD și Adrian Năstase pierd alegerile, Niculae primeşte o veste-șoc: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală îi cere să aducă un document, pe care chiar el se angajase să îl furnizeze. Un acord de la Consiliul Concurenţei prin care instituţia aviza finalizarea privatizării. Altfel, ANAF îi cerea înapoi toate datoriile de care îl scutise guvernul Adrian Năstase. Adică 100 de milioane de dolari.

Timp de patru ani, ANAF așteaptă în zadar hârtia de la Consiliul Concurenței. Apoi, trece la măsuri extreme care paralizează activitatea societății: suspendă licența de antrepriză fiscală și pune sechestru pe toate bunurile.

A fost acea ofensiva fantastica împotriva lui Niculae care a luat Tutunul Românesc”, adaugă Ioan Niculae.

ANAF-ul, în lipsa acestei notificări sau aprobări pentru un ajutor de stat, nu avea altă variantă decât să repună aceste datorii pe contul curent al societăţii. Suntem într-un cerc din ăsta vicios: nu au venit cu hârtia, ANAF a repus datoria, fiind datorii le-a anulat autorizaţia, anulându-se autorizaţia nu au putut să funcţionez”, declară Sorin Blejnar.

Ioan Niculae atacă decizia ANAF în instanţă şi, timp de 5 ani, încearcă să demonstreze că măsurile inspectorilor fiscali au fost abuzive. În iunie 2014, câştigă definitiv. Justiţia consideră că, după aderarea la Uniunea Europeană, Consiliul Concurenţei nu mai avea niciun drept să decidă în privinţa privatizării.

„Am câștigat, iar de doi ani de zile statul roman refuză să pună în aplicare o hotărâre definitiva și irevocabilă a Curții Supreme de Justiție”, susține afaceristul.

În timp ce Ioan Niculae se bate în justiţie cu statul român, fabricile de ţigarete mor una după alta. La București, Targu Jiu și Sfântu Gheorghe, oamenii sunt concediați și SNTR îşi începe drumul spre paragină. Până acum, fără întoarcere.

Utilajele și clădirile sunt în conservare, utilajele și depozitele sunt sigilate de Vamă. Acum mai sunt în depozite cam 2000 de tone de tutun și mai sunt și aproape 20 de tiruri de țigări care trebuie preluate de stat și distruse”, spune Vasile Duță, director SNTR.

Fabrica de țigarete din București, paradisul șobolanilor

În urmă cu patru ani, pe poarta ei intrau o mie de muncitori. Azi îi mai trec pragul doar directorul și câțiva angajați - un singur salariat cu normă întreagă şi o mână de oameni cu timp parţial de lucru. Halele de producție arată ca după bombardament, iar spațiile de depozitare sunt paradisul șobolanilor și al maidanezilor. Cele câteva spații funcționale sunt închiriate către firme private, iar frabrica încearcă să-şi ducă zilele de azi pe mâine din chirii.

„Cel cu normă întreagă este o fată de la contabilitate și mai sunt câțiva salariați cu normă parțială de două ore pe zi”, spune Vasile Duță.

La Iaşi şi Timişoara, peisajul este acelaşi - clădiri în ruină, utilaje sechestrate şi multă mizerie.

Chiar și după ce a primit vestea că Înalta Curte de Casație și Justiție a dat dreptate SNTR în procesul împotriva ANAF și a decis că datoriile către stat nu trebuie returnate, directorul Vasile Duță, angajat şi el part-time, nu este mai optimist: „Astăzi, societatea, din punct de vedere al dotării, poate să își reia oricând activitatea. Din punct de vedere legislativ, nu poate să își reia activitatea. Pentru că legea prevede ca societatea căreia i-a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal timp de cinci ani nu mai are dreptul legal să ceara reautorizarea. Juridic vorbind, e imposibil.”

Ioan Niculae se declară şi el resemnat. Însă, doar cu sfârşitul SNTR, pentru că producţia de tutun îl mai interesează încă. La marginea orasului Zimnicea, are o plantație de 300 de hectare, pe care cultivă materia primă pentru țigări. Destinația tutunului nu mai este, însă, România.

Recoltăm mecanic, ducem la uscare, după uscare avem o fabrică de trashing, o fabrică de prelucrare a foii uscate de tutun, de fapt e singura fabrică din zona aceasta a Europei de Est și face prelucrare inclusiv pentru Bulgaria și pentru Serbia”, se mândrește Ioan Niculae.

Pentru magnatul Ioan Niculae, dezastrul SNTR are un singur vinovat: statul român. Iar explicația sa este că instituțiile românești și-au dorit un alt partener: concurenții internaționali ai SNTR, care au cucerit piața românească în ultimii ani.

Recunosc încă o dată că statul român este cel mai bun competitor pentru producătorii români”, spune afaceristul.

Avocatul Gheorghe Piperea, profesor de drept comercial, crede că ecuația dezastrului SNTR are mai mulți factori: „Echipa care s-a ocupat de privatizare s-a jucat de-a privatizarea. S-au manipulat dispoziţii ale legii de la momentul respectiv. S-au folosit persoane interpuse. S-au simulat nişte procese, nişte proceduri. Probabil că, aşa cum Bulgar Tabak şi-a revenit după privatizare, ar fi putut să o facă şi SNTR.”

Tutunul Românesc, fumat până la filtru

După două încercări de privatizare, toate cu același câștigător, SNTR este, practic, a nimănui: toate bunurile sunt sub sechestru, iar producția nu are nici o șansă de a fi repornită în curând. Ioan Niculae se pregătește să ceară despăgubiri pentru blocarea activitătii SNTR și devine, astfel, cel mai bogat român care se consideră victima statului.

Același stat care l-a făcut pe Niculae acționar majoritar la SNTR, după ce magnatul a plătit de patru ori mai puțin decât promisese, a făcut două majorări de capital social controversate și a stârnit suspiciunile Curții de Conturi. Suspiciuni rămase nerezolvate, pentru că Justiția nu a considerat niciodată necesar să investigheze culisele afacerii Tutunul Românesc.

Parchetul General, DIICOT și DNA au comunciat oficial că privatizarea SNTR nu a fost niciodată cercetată penal. Raportul Curții de Conturi și cel al Autorității Naționale de Control nu le-au ridicat niciodată suspiciuni procurorilor și nici instituțiile respective nu au găsit necesar să facă vreo sesizare oficială. Şi nimeni nu ştie ce se va întâmpla cu industria românească producătoare de tutun. Singurele certitudini sunt moartea clinică, ruinele şi banii pierduţi de România.