ROMÂNIA FURATĂ. Uzinele Vulcan S.A. la un pas de faliment. Terenurile fabricii au fost vânate de oameni de afaceri

Data publicării:
vulcan-1

În ciuda sacrificiilor făcute, care s-au tradus în mii de oameni concediaţi şi hectare de teren vândute pentru un pumn de bani, uzina Vulcan se află acum la un pas de faliment.

10.000 de angajați în 1989

Uzina Vulcan îşi are începuturile într-un mic atelier deschis de austrieci în Bucureşti, în 1904. Autorităţile de la acea vreme voiau o Românie industrializată, aşa că statul a investit bani în ceea ce avea să devină un mamut industrial. Încă din primii ani, noua fabrică exportă instalaţii pentru rafinării, locomotive cu abur şi vagoane în Serbia, Bulgaria şi Turcia. Emblematică pentru industria interbelică, Uzina Vulcan, bombardată în raidurile din 1944, este refăcută rapid după război.

În 1956, evident, ea a fost naţionalizată, din 1956 a început producţia de unităţi de pompare. Pe câmpurile patriei vedem acele unităţi de pompare albastre în exploatare la Petrom. Foarte multe dintre ele au fost puse în funcţiune prin anii 60-70 şi sunt şi astăzi în picioare”, spune Remus Borza, lichidator judiciar.

Pe lângă unităţile de pompare cu care Vulcan a dominat piaţa internă până anul trecut, statul comunist decide că uzina este singura capabilă să fabrice primul autobuz integral românesc. Construit din profile de tabla şi oţel, montate pe şasiu de camion, şi denumit după revoluţionarul chinez, Mao Tze Dun, acesta are o capacitate de 60 de locuri. Producţia se opreşte însă la autobuzul cu numărul o sută, când Gheorghe Gheorghiu Dej decide să fabrice vehiculele în altă parte, iar uzina Vulcan să rămână specializată pe subansamble industriale. În anii '60, pe lângă platforma din Dealul Spirii, unde se aflau principalele secţii de producţie, Vulcan primeşte un teren de 200.000 de metri pătraţi în Berceni, la marginea Bucureştiului, unde sunt construite alte hale. Revoluţia găseşte uzina în plină înflorire - avea 10.000 de angajaţi care fabricau 43.000 de tone de echipamente complexe pe an.

Revoluţia şi trecerea la economia de piaţă nu înseamnă pentru Vulcan o nouă şansă. Uzina devine societate pe acţiuni, iar managerii care se perindă la cârma ei nu reuşesc să găsească soluții viabile pentru imensa piaţă de desfacere reprezentată de URSS.

Societatea a fost foarte mult decapitalizată de inflaţie, de scăderea dramatică a vânzărilor şi de scăderea productivităţii muncii. În 1990 era în derulare un contract pentru Uniunea Sovietică atunci, contract care a fost reziliat şi, ca urmare, aproape întreaga producţie de unităţi de pompare a căzut şi vânzările au căzut”, explică Daniel Surdeanu, fost director al uzinei.

După 90 nu am dezvoltat această clasă vitală pentru industria şi economia românească, a managerilor. Avem foarte mulţi directori. E o diferenţă fundamentală între a fi director şi a fi manager. Un director aşteaptă sarcini, un manager împarte sarcini”, crede Remus Borza.

De la inginer metalurg la paznic

În 1992, dificultăţile financiare fac primele victime. Sute de oameni sunt disponibilizaţi. Gabriel Constantinescu a lucrat timp de 12 ani ca inginer metalurg la Vulcan. A construit piese pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă. În 1994 a plecat după ce producţia pentru centrală a fost oprită.

Eu am lucrat ca inginer metalurg la proiectare. Se formase un serviciu înainte de anii 89 pentru Centrala de la Cernavodă, piese, componente fitingăraie şi toate astea. Nu s-au mai alocat fonduri pentru unitatea 2, unitatea 1 era deja terminată. Rămăsesem cumva fără obiectul muncii. Veneai la serviciu, dar veneai ca să ai de unde să pleci”, povestește Gabriel Constantinescu, fost inginer metalurg la Vulcan.

Cu banii câştigaţi la Vulcan, şi-a deschis o tipografie, dar criza l-a falimentat. Acum singurul loc de muncă găsit este acela de paznic.

Disponibilizările de la începutul anilor 90 nu au efectele aşteptate, aşa că patru ani mai târziu, şefii de la Vulcan încep să vândă terenurile din Dealul Spirii. Pentru 42.000 de metri pătraţi se încheie promisiuni de vânzare cu şase firme dintre care cea mai importantă este Titan Mar - deţinută de familia lui Adriean Videanu, deputat la acea vreme. Societăţile Chemtraders, Calor srl, Corlina Comimpex, Shopping Center şi Elma Pati cumpără şi ele bucăţi din pământul uzinei. Preţul mediu de vânzare este de 15 euro/mp. În urma tranzacţiilor imobiliare, în conturile societăţii intră aproximativ 600.000 de euro. Însă doar după câţiva ani.

Terenul cumpărat de Adriean Videanu

Între timp, Guvernul continuă disponibilizările. De data aceasta este vorba despre o măsură drastică - jumătate dintre angajaţi sunt concediaţi în baza unei ordonanţe de urgenţă semnată de premierul Victor Ciorbea. În 1997, Executivul, la cârma căruia se afla acelaşi prim-ministru, decide să tranzacţioneze la bursă acţiunile deţinute la uzina Vulcan. Guvernanţii sperau să obţină astfel recunoaşterea pe piaţă şi implicit contracte pentru mamutul industrial.

Dar strategia Guvernului Ciorbea nu dă roade şi în următorii trei ani şi jumătate din uzină dispare. Este vorba despre toate construcţiile din Dealul Spirii. Turnătoria, remiza de vagoane, atelierul de tâmplărie şi întreţinere auto, depozitele şi clădirea de birouri - sunt rase de pe faţa pământului.

Erau trei cuptoare, două cuptoare la oţel, unu mai mic, unul mai mare şi cuptorul de elaborare fontă. Făceau fontă cenușie. Văd că se dărâmă să se construiască nu ştiu ce în loc. E bine că se pune ceva în loc atâta tot. Dar e una să se pună magazin în locul unei fabrici. E una să dai bani şi e alta să te duci într-un loc să ştii că iei bani”, spune Gabriel Constantinescu.

Planul urbanistic al zonei este aprobat de Consiliul Municipiului Bucureşti în ultima lună din mandatul celui care cumpărase terenul şi care între timp devenise primar al Capitalei, fostul deputat Adriean Videanu. Digi24 a încercat fără succes în nenumărate rânduri să obţină un punct de vedere de la fostul primar general.

Uzina Vulcan, sau mai bine spus ceea ce a mai rămas din ea, îşi continuă activitatea pe platforma din Berceni. În 2000, ea intră însă pe lista neagră a Băncii Mondiale care conţine 50 de societăţi comerciale cu probleme pe care Guvernul Isărescu trebuie să le privatizeze. Trei ani mai târziu, statul vinde 83,15 la sută din acţiuni firmei Tender SA din Timişoara.

Totul se vindea, oferta era mare, statul vindea mult, cererea era mică, străinilor le era frică să vină pentru că le era frică să nu ne întoarcem la comunism. Şi din această cauză, pentru că s-a putut cumpăra ieftin. Era păcat să nu cumpăr”, punctează Ovidiu Tender.

Uzina îi aduce noului patron două milioane de dolari în conturi, 1.800 de angajaţi, dar şi datorii de şase milioane de euro. Prin contractul de privatizare, Ovidiu Tender se obligă să cumpere materie primă de două milioane de euro, să investească cinci milioane în retehnologizare şi alte 500.000 în programe pentru reducerea poluării. Şi, nu în ultimul rând, trebuie să scape uzina de datorii. În următorii cinci ani, societatea Vulcan funcţionează în virtutea inerţiei. Produce staţii de pompare pentru Petrom, fiind sigurul furnizor de pe piaţa internă. Chiar şi aşa, alţii 700 de oameni sunt disponibilizaţi.

Insolvența

Criza din 2008 dă lovitura de graţie uzinei bucureştene. Contractele dispar rând pe rând, în timp ce disponibilităţile financiare se epuizează. Ovidiu Tender caută salvarea în străinătate.

Managerii străini se angajează să aducă noi contracte şi să scape uzina de datoriile acumulate. După patru ani rezultatele se lasă însă aşteptate.

M-au dezinformat. Veneau cu rapoartele şi cu promisiunile de viitor în care am crezut. Au luat credite, credite pe care le-au luat pe baza unor programe, a unor studii de fezabilitate, a unor analize. Analize care au fost confirmate de către bănci din moment ce li s-au dat”, susține Ovidiu Tender.

În cei şase ani de criză, datoriile uzinei cresc exponenţial. Dacă în 2008, societatea avea creanţe totale care se ridicau la 85 de milioane de lei, în 2013 acestea ajung la 193 de milioane. Muncitorii nu îşi mai primesc salariile, iar protestele se ţin lanţ.

Pentru a onora contractele în derulare, Ovidiu Tender aduce bani pentru materie primă de la alte firme pe care le are în proprietate.

În incapacitate de plată şi cu conturile blocate, în mai 2013, uzina Vulcan îşi cere insolvenţa.

Societatea este suspendată de la tranzacţionarea pe bursă şi un administrator judiciar este chemat să rezolve problemele pe care nu le soluţionaseră toţi cei care se perindaseră la conducerea uzinei în ultimii 23 de ani. 63 de societăţi se înscriu pe lista creditorilor. Cele mai mari sume le au de recuperat Banca Comercială Română, Ovidiu Tender prin firmele sale şi statul.

Prima măsură luată la Vulcan, încă din 21 iunie, a doua zi de la descălecatul lui Vodă aici la Vulcan a fost decapitarea conducerii. Toţi directorii de la Vulcan au fost demişi. Am adus o garnitură de directori din Vulcan, din producţie. Oameni care au început la Vulcan activitatea profesională încă în urmă cu 30-40 de ani”, spune Remus Borza, administrator judiciar.

Au rămas 700 de angajați

Ca să reziste condițiilor dure impuse de economia de piață, Vulcan încearcă să-şi convingă foştii beneficiari să încheie noi contracte.

După 110 de ani de existenţă, uzina Vulcan este pe marginea prăpastiei. Din cei 10.000 de oameni care lucrau în trei schimburi, în 1989, acum au mai rămas doar 700, care petrec şase ore pe zi la serviciu. Puţinii angajaţi rămaşi lucrează în doar trei secţii din cele 11 care funcţionau odinioară.

Mai bine de 50 de ani a fost singurul constructor de pompe petroliere din România. Acum, şi cel mai sigur contract al societăţii se clatină. În iunie anul trecut, cu sprijinul statului român, care s-a tradus în 27 de milioane de euro, principalul competitor, compania americană Lufkin Industries, şi-a deschis cea mai mare sucursală, în România.

Acum, americanii produc pompe petroliere la Ploieşti. Asta în timp ce bătrâna uzină Vulcan, nemodernizată din anii 80, cu datorii de două ori mai mari decât capitalul social şi cu creditorii la uşă, încearcă să convingă justiţia că nu falimentul este destinul ei. Ultimul termen - mai 2014, la distanță de o sută de ani de când un mic atelier de pe Dealul Spirii începea o călătorie gândită pentru succes. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri