Sari la conținut

România Furată | Doi ani de la #Colectiv. Timpul pare că a stat în loc în spitale

Au trecut doi ani de la incendiul din Colectiv - cea mai mare tragedie produsă în România, după decembrie '89 - însă timpul pare că a stat în loc în spitalele care ar trebui să se ocupe de tratamentul pacienţilor care au suferit arsuri grave. Despre schimbările care ar fi trebuit să se producă în sistemul sanitar şi rezultatele concrete, într-un nou episod "România furată".

15 septembrie 2017 - Explozie într-un bloc din Botoşani. 5 oameni au fost răniţi, inclusiv un copil. Deflagraţia a fost atât de puternică încât a afectat structura de rezistenţă a blocului. Toţi locatarii au fost evacuaţi. Câţiva au fost scoşi pe braţe de pompieri.

Gheorghe Foceac, 71 de ani, suferă arsuri grave, în urma cărora decedează.

Dana Zamfir, fiica bătrânului decedat: „Aici e tata singur, în tinereţe şi mama cu el. Din câte văd e chiar ora exploziei efectiv, pentru că pe mine la 2 fix m-au sunat să mă anunţe.

El probabil a fost în partea cea mai ferită a casei, pentru că din ce mi s-a spus la spital nu avea fracturi, ci doar o contuzie toracică, cum l-a izbit suflu şi arsuri pe 50% din suprafaţa corpului - mâinile de la jumătate, picioarele. Na, nu ştiu exact, dar aşa am înţeles de la geenunchi în jos şi partea stângă mai afectată”.

Dintre cei cinci răniţi în stare mai gravă se află un bărbat care a suferit arsuri pe jumătate din corp. Rămâne ca medicii să stabilească dacă îl vor transfera la o altă unitate din ţară.

Diana Cimpoeşu - sefa primiri urgenţe Spitalul Sf Spiridon: „Colegii din UPU Botoşani s-au adresat întâi Bucureştiului, acolo nu erau locuri şi după o zi de spitalizare, Ministerul Sănătăţii a decis ca acest pacient să fie preluat aici în clinica noastră. El a venit în terapie intensivă, în clinica de chirurgie plastică şi arsuri. Un pacient cu arsură peste 50% pe suprafaţa corporală, cu arsură de căi aeriene şi un pacient care avea mai multe afecţiuni, cele mai importante fiind cele cardiovasculare.”

Dana Zamfir, fiica bătrânului mort: „Ultima dată când a putut vorbi a fost miercuri, deci cu aproape o săptămână înainte de a muri. Era foarte demoralizat. Efectiv vedeam că nu mai avea sclipire de Da, voi lupta. Era aşa... Nu mai pot. Duminică, de exemplu, a fost coborât la sala de jos pentru toaletare, dar de luni nu a mai putut fi coborât pentru că orice mişcare îi punea în pericol tensiunea.

S-a eliberat un loc la Bucureşti, dar starea lui deja se agravase şi nu mai putea fi transportat”.

Diana Cimpoeşu - sefa primiri urgenţe Spitalul Sf Spiridon, întrebată dacă existau mai multe şanse pentru pacient dacă era transferat sau dacă exista secţia: „Nu putem face astfel de aprecieri”.

Dana Zamfir, fiica victimei: „Am vorbit cu doamna doctor şi încă i-am şi spus că dacă ar fi să aleg eu ca şi fată, mi-aş asuma riscurile. Adică să îl duc acolo unde aş şti că ar primi tot ce este necesar. Am spus că dacă stă şi aici nu se poate face ceea ce trebuie, dacă se poate duce în altă parte cu riscul de a muri pe drum să zicem, dar dacă supravieţuieşte (00.09.00.19) şi supravieţuieşte cum trebuie. Dar, bineînţeles, nu e decizia mea”.

Diana Cimpoeşu - sefa primiri urgenţe Spitalul Sf Spiridon: „S-au făcut eforturi din partea terapiei intensive, din partea chirurgilor plasticieni. El a fost operat de mai multe ori. A beneficiat şi de tratament din punct de vedere al afecţiunilor cardiovasculare. Colegii din cardiologie au participat la îngrijirea acestui pacient. Din păcate evoluţia lui a fost una nefavorabilă şi nu putem afirma dacă în alte condiţii ar fi fost altfel. Asta este o apreciere pe care noi cei implicaţi în caz nu o putem face”. Dr. Cristian Niţescu, directorul medical Spitalul de Arşi: „Secţia de la terapie intensivă de la spitalul nostru este la nişte standarde foarte, foarte înalte, poate cele mai înalte din ţară, dar are doar cinci locuri.”

Ana Maria Giuglea, asistentă la ATI a Spitalului de Arşi: „Întotdeauna este plin, nu există niciodată un loc liber. Dacă se transferă un pacient de la noi de pe secţia de terapie pe secţia de Arşi, atunci se dă un timp anume pentru dezinfectarea salonului, pentru curăţare, în jur de şase ore maxim. După şase ore se poate aduce următorul pacient”.

Reporter: În curând se vor împlini 2 ani de la tragedia Colectiv. Unde am ajuns în aceşti doi ani?

dr. Cristian Niţescu, directorul medical Spitalul de Arşi: Speram să ajungem mai departe. Speram să avem un program de arsuri care să fie viabil. Deocamdată nu îl avem. Speram să avem mai multe paturi pentru arşi grav la nivel de ţară”.

Adina Apostol - supravieţuitoare incediul Colectiv. În noiembrie 2015 a fost transferată la Bruxelles, cu arsuri pe 50%, de gradul 2B şi 3. După doi ani încă mai are nevoie de operaţii.

Reporter: Cum eşti acum la doi ani?

Adina, supravieţuitor Colectiv: Mama mea îmi tot spune că m-am schimbat. Şi a spus asta şi anul trecut. Dar, nu ştiu în ce sens m-am schimbat. Da, presupun că sunt mai bine decât acum doi ani. Doar că, vezi tu, nervii şi frustrările sunt acolo...

Asta (tatuaj – n.r.) e făcut pentru prietenul meu care a murit acolo în Colectiv. Şi mai sunt câţiva prieteni care şi-au #findme, în diferite locuri ale corpului. Măcar atât putea face, ca să fie acolo o amintire”.

Spitalul Floreasca - 2015 avea o secţie nefuncţională de mari arşi în care s-au investit peste 4 milioane de euro. Ea e funcţională de anul acesta şi poate să primeasca 6 mari arşi.

Reporter: Doi ani de la Colectiv. Ce s-a întâmplat în tot acest timp aici la Spitalul Floreasca? Cu secţia de mari arşi? Când a primit primii pacienţi şi de a atunci a funcţionat?

Bogdan Opriţa - şefu SMURD Bucureşti, Spitalul Floreasca: Secţia a început să funcţioneze după perioada, după evenimentul de la Colectiv, de fapt, din zilele următoare, imediat sălile din blocul operatoriu au funcţionat şi au fost îngrijiţi astfel de pacienţi, după aceea pacienţii au fost treptat, treptat au început să fie internaţi în secţia respectivă...

Reporter: Răniţii de la Colectiv?

Bogdan Opriţa - şefu SMURD Bucureşti, Spitalul Floreasca: După aceea... După tragedie...

După tragedie ei au fost trataţi în blocul operator şi după aceea secţia a fost dată în folosinţă cu un singur pat şi ulterior cu restul paturilor pentru că nu toată dotarea, cel puţin pentru postcritici a venit - sumele au fost alocate în luna august 2016.

În momentul de faţă ea funcţionează cu şase paturi pentru pacienţii critici şi şase pentru pacienţii post critici. S-a completat inclusiv schema de personal”.

Dr. Cristian Niţescu, directorul medical al Spitalului de Arşi: „Ceea ce s-a întâmplat atunci la Colectiv a tras un mare semnal de alarmă la nivelul întregi ţări, dar eu zic că în continuare această patologie încă nu are la dispoziţie numărul suficient de paturi, personalul calificat şi multe alte probleme care decurg din aceste fapte. Nu putem să spunem că există centre de arşi în adevăratul sens al cuvântului în acest moment în ţară atâta vreme cât nu există cele mai bune condiţii fie de locaţie, fie de aparatură, fie de personal calificat şi aşa mai departe.”

Bogdan Opriţa - şefu SMURD Bucureşti, Spitalul Floreasca: „Discutăm de 400 de pacienţi arşi în proporţii de peste 30% într-un an de zile, să spunem din Bucureşti şi practic din toată ţara, care ajung la centrele din Bucureşti. Şi asta înseamnă un pacient pe zi. Pacientul ars care, în momentul în care, el este stabilizat, indiferent dacă va supravieţui sau nu va supravieţui, el va sta un număr de zile în acea secţie şi pe acel pat, este evident că este nevoie de mai multe locuri pentru situaţia care este acum”.

Dana Zamfir, fiica bătrânului mort, Gheorghe Foceac: „Şi eu chiar am încercat să sun la Bucureşti, la Minister, am încercat, am şi sunat şi cei de la Minister mi-au spus în continuare că nu au locuri disponibile şi cunosc situaţia foarte bine, dar nu au locuri disponibile, iar plecând spre Iaşi, pe drum am fost sunată că de fapt era un loc disponibil, dar el nu a mai putut fi transportat”.

Dr. Cristian Niţescu, directorul medical al Spitalului de arşi: „Sunt nişte promisiuni şi uneori şi realităţi, dar cum este cazul centrului de la Iaşi, dar fără, deocamdată nu există, înţeleg aparatură pentru acest centru”.

Spitalul "Sf Spiridon" din Iaşi, are de la începutul anului secţie destinată marelui ars, are personal calificat, dar nu are aparatură.

Diana Cimpoeşu - sefa primiri urgenţe Spitalul Sf Spiridon: „Estimarea este de 15 paturi, pentru mari arşi, din care o parte vor fi paturi de terapie intensivă. Dacă vor exista spaţiile, dotările corespunzătoare, nivelul de îngrijire va fi similar cu cel din Bucureşti şi dintr-un alt centru din Europa. Se va putea compara pentru că cei de aici au participat şi la multe programe de pregătire internaţională. Ei au fost în echipe internaţionale, au lucrat în diverse ţări.”

Adina, supravieţuitor Colectiv: „Am avut marele noroc de a fi transferată când au început transferurile noastre atunci cu Colectiv şi spun noroc pentru că aici nu erau pregătiţi din punct de vedere material să ne trateze, deşi aveau cadrele medicale care ar fi făcut probabil orice să ne salveze şi şi-ar fi consumat toate resursele să afle ce trebuie să facă, cum să procedeze, nu aveau cu ce să facă lucrurile astea şi atunci trebuie să continui tratamentul acolo şi de fapt îmi doresc să continui tratamentul acolo pentru că îmi este foarte frică să mă întorc în ţară, să mă operez într-un spital de stat”.

Dr. Cristian Niţescu - directorul medical de la Spitalul de Arşi: „Arsul mare e un consumator de bani. Finanţările pe marele ars prin Casa de Asigurări sunt foarte mici şi de exemplu un spital cum este al nostru în condiţiile în care medical vorbind pacientul ajunge acasă, deci scapă, da, şi stă pe o secţie de terapie intensivă a marelui ars o lună jumătate două el consumă (...) 80.000- 90.000 - 200.000 de euro, depinde de situaţie. Or, noi per pacient nu luăm decât maximum 15.000 de euro. Asta înseamnă că dacă din punct de vedere medical faci tot ce este omeneşte posibil - te ocupi de pacient astfel încât pacientul respectiv ajunge la un moment dat în sânul familiei şi a avut o arsură de 60%, de exemplu, deci acest pacient, din punct de vedere financiar, te trage în jos, ca şi unitate spitalicească. Deci ai tratat şi ai şi salvat să zicem 25-30 de pacienţi de o asemenea anvengură, practic eşti dator vândut ca şi spital.

Reporter: Când urmează să te întorci în Belgia?

Adina, supravieţuitor Colectiv: Acum o să mă întorc la sfârşitul lui noiembrie, pe 21. Teoretic ar trebuie să mai am o operaţie, acum de sfârşit de an, să spun aşa, de schimbare de grefă pentru mâna dreaptă şi sper să pot să mă întorc până de sărbători. Să fac sărbătorile aici.

Reporter: Mai ştii câte operaţii ai făcut în Belgia?

Adina, supravieţuitor Colectiv: Chiar îmi făcusem ieri un calcul aşa. Cred că au fost undeva în jur de 25 până acum. În Belgia şi Suedia, dacă le punem şi pe cele de la faţă. Şi ar mai fi vreo 14-15.

Nu ştiu, îmi doresc să cred că anul următor va fi ultimul an de genul ăsta. Dar, nu ştiu dacă... nu ştiu dacă pot pentru că fizic nu ai timp să le faci. Faci o operaţie, trebuie să aştepţi o lună, două să se vindece ca lumea, ca să poţi să o faci pe următoarea şi tot aşa. Tot timpul trebuie să laşi timp între ele, între operaţii şi de asta, nu cred că aş putea să termin, cu toate că îmi doresc foarte mult să termin anul viitor.

Reporter: Astăzi, dacă s-ar repeta o nouă tragedie asemănătoare cu cea de la Colectiv, cât de pregătită este România?

Dr. Cristian Niţescu, directorul medical al Spitalului de Arşi: Chiar astăzi, ziua în care vorbim, nu este foarte pregătită pentru că gândiţi-vă că paturile de la spitalul de arşi, plus paturile de la spitalul Floreasca împreună fac cât avea spitalul de Arşi la momentul Colectiv. Economic vorbind, un spital de genu ăsta sau un de centru de arşi se susţine, vorbesc când este subfinanţat, nu vorbesc de ţări serioase (...) el se susţine prin pacientul X care a venit azi şi a murit mâine, pentru că pe el iei 15.000 de euro, nu ai cheltuit aproape nimic pe el şi pe ăştia îi pui la ăla care scapă şi care ţie îţi dă tot 15.000 de euro dar tu vei cheltui 80.000 sau 100.000 sau 200.000. Şi atunci e o chestie iei de aici bagi dincolo. Deci, pentru ca unii să poată aşa, ceilalţi ...”

Dana Zamfir, fiica bătrânului decedat: „Părinţii tăi, ei îţi oferă o dragoaste gratuită, fără să ceară nimic în schimb. sunt singurii oameni de pe pământ care îţi oferă dragoste necondiţionată. Şi atunci e foarte greu, indiferent de vârsta noastră. Poţi avea 20, 30, 50 şi atunci când îţi moare un părinte cu siguranţă te pierzi şi tu.

O parte din viaţa mea efectiv nu mai. S-a dus. Cel mai important nu sunt cărămizile, nu sunt lucrurile care fie că sunt, fie că nu sunt, nu e o mare pagubă. E viaţa care contează cel mai mult, că s-a pierdut. Viaţa tatălui meu. Ea e cea mai importantă pierdere. Restul...”

Reporter: Cum a fost viaţa ta în aceşti doi ani?

Adina, supravieţuitor Colectiv: Agitată, agitată pentru că am fost tot timpul pe drumuri, tot timpul Bruxelles – Bucureşti. Nu am putut să stau numai acolo. Cel puţin nu sunt eu omul care să stea plecat aşa departe de familie, de prieteni mult timp. Mi-a fost foarte greu şi atunci când am venit acasă mi-am încărcat bateriile pentru următoarele operaţii, tratamente. Aşa am considerat. Aşa am simţit.

Rerpoter: Crezi că a trecut suficient timp în care ar fi putut să se schimbe mai multe lucruri sau e prea devreme să vorbim despre schimbare?

Adina, supravieţuitor Colectiv: A trecut prea mult timp de fapt. În ăştia doi ani se puteau face multe lucruri. S-a reveni la vechile obiceiuri şi nu se întâmplă nimic concret.

Rerpoter: Mai ai încredere în România?

Adina, supravieţuitor Colectiv: Că o să-şi revină? Sper să îşi revină. Că o să fie nasol dacă nu îşi revine.