Sari la conținut

România XXL. Șapte tipuri de sport care pot fi practicate cu ușurință. Câte calorii consumă fiecare

Excesul de calorii trebuie consumat. Specialiştii recomandă cel puţin trei ore de sport în fiecare săptămână.

Şerban Damian, nutriţionist: „Un necesar optim de activitate fizică ar fi un minim de 30 de minute pe zi. Asta dacă vorbim de activitate fizică banală, mers pe jos, urcat scări, activităţi casnice, la care e bine să se adauge exerciţiu fizic, ceea ce înseamnă mai mult de a face aceste activităţi curente, să îţi soliciţi organismul la un prag mai înalt: vorbim de 180 de minute săptămânale”.

Nu toate sporturile sunt la fel de solicitante. Pentru a exemplifica, am calculat câte calorii arde o femeie de 55 de kilograme şi un bărbat de 85 de kilograme în timpul unei activităţi fizice de o oră. Am ales cele mai uzuale sporturi practicate de români şi am încercat să le programăm de-a lungul unei zile de vară.

Mulţi preferă să alerge dimineaţa, chiar înainte de serviciu. Alergarea arde multe calorii şi nu e nevoie decât de o îmbrăcăminte lejeră şi de încălţăminte adecvată.

Tenisul este un sport mult mai scump. Închirierea unui teren costă între 20 şi 100 de lei pe oră, o rachetă cel puţin 100 de lei, iar un set de mingi peste 20 de lei.

Cornel Ilie, muzician: „În medie, încerc să joc de 2-3 ori pe săptămână. Cred că este cel mai complet sport din punct de vedere intelectual, şi sportiv, şi emoţional, şi pentru respiraţie şi tonus. E un mod de viaţă, este un mod de rezervă de viaţă. Pentru că evadez foarte uşor spre zona tenisului”.

Plimbarea pe bicicletă este la îndemâna oricui. Şi poate avea şi o latură practică. Mersul pe bicicletă nu este numai un mod de a face sport, ci şi un mijloc de transport ecologic.

O bicicletă pentru amatori costă cel puţin 500 de lei dar beneficiile sunt pe măsură. O oră de pedalare este echivalentă cu un consum minim de 300 de kilocalorii. Acesta creşte în cazul unui ritm mai alert.

Fitness-ul are avantajul de a putea fi practicat indiferent de vreme. Este nevoie de un abonament, care costă între 100 şi 500 de lei pe lună.

Dimi Butilcă, Group Fitness Manager: „E foarte la modă să ai antrenamente scurte şi de intensitate! Dezvolţi forţă foarte bine şi poţi să lucrezi destul de controlat. Să ne gândim acasă când ai o uşă care nu mai funcţionează. Balamaua nu mai funcţionează. Ce faci? Pui ulei. Dacă eşti obişnuit să lucrezi cu corpul tău, să-ţi mişti toate încheieturile, toate sunt unse”.

Şi înotul presupune un abonament, care de cele mai multe ori este mai scump ca la sălile de fitness. Dar şi numărul de calorii consumate este mai mare. Este un sport universal, ce poate fi practicat la orice vârstă, în orice anotimp.

Mihai Machita, antrenor nataţie: „Ideal ar fi de trei ori pe săptămână, minim o oră, fiecare antrenament, bineînţeles în funcţie de disponibilitatea fiecăruia: de două ori, minim o dată pe săptămână ca să simţi beneficiile acestui sport”.

Un capitol aparte îl reprezintă sporturile de echipă. Sunt practicate mai ales seara, după ce oamenii îşi termină treburile cotidiene. Vara, baschetul poate fi practicat gratuit în locurile special amenajate din parcuri.

Pentru fotbal este nevoie de închirierea unui teren, dar costurile sunt mici, pentru că se împart la cel puţin 10 jucători.

Şerban Damian, nutriţionist: „Seara, sportul ar trebui să facă o trecere către liniştire, către somn, nu te duci la 10 seara şi tragi de fiare şi apoi într-o oră te culci”.

Mişcarea ţine departe şi doctorul. În cazul unei activităţi fizice moderate, o singură vizită anuală la medicul de familie e suficientă. Totuşi, în cazul practicării sporturilor intense sunt recomandate controale medicale la intervale de cel mult şase luni, pentru a preveni accidentările.

JOGGING

Consum calorii

femeie 55kg - 540 kcal/h

barbat 85kg - 840 kcal/h

Costuri reduse

TENIS

Consum calorii

femeie 55kg - 400 kcal/h

barbat 85kg - 600 kcal/h

Costuri ridicate

PEDALARE

Consum calorii

femeie 55kg - 300 kcal/h

barbat 85kg - 480 kcal/h

Costuri medii

FITNESS

Consum calorii

femeie 55kg - 360 kcal/h

barbat 85kg - 520 kcal/h

Costuri medii

ÎNOT

Consum calorii

femeie 55kg - 480 kcal/h

barbat 85kg - 800 kcal/h

Costuri medii

BASCHET

Consum calorii

femeie 55kg - 500 kcal/h

barbat 85kg - 620 kcal/h

Costuri reduse

MINIFOTBAL

Consum calorii

femeie 55kg - 450 kcal/h

barbat 85kg - 600 kcal/h

Costuri reduse