Sari la conținut

România XXL. Sporturile recomandate pentru fiecare vârstă

Mens sana in corpore sano. Dictonul latin defineşte de 2.000 de ani nevoia de mişcare. Sportul este esenţial pentru sănătate din primii ani de viaţă.

Chiar înainte de a face primii paşi, bebeluşii pot lua primele lecţii de înot.

Toma Alexandru, instructor înot: De la un an sau doi ani, să se poată obişnui cu apa, cu mediul. Iar vârsta ideală ar fi de la 4-5 ani, când încep să conştientizeze, să aibă forţa de a se deplasa prin apă. Până la acea vârstă, învaţă să plutească, să facă scufundări şi să scape de frica de apă.

Părinte: Cel mare a început de la vârsta de patru ani, iar cel mic de nicio lună, de două săptămâni.

Cel mic are un an şi nouă luni. Până la 3-4 ani, 15 minute de mişcare în fiecare zi sunt suficiente pentru întărirea musculaturii. Suprasolicitatarea este periculoasă.

Şerban Damian, medic nutriţionist: Necesitatea sportului este foarte mare, îi ajută să se dezvolte armonios pe toate planurile. Aceştia trebuie să înceapă cu sporturi uşoare, cu o activitate fizică de bază, ceea ce numim educaţie fizică.

După patru-cinci ani, apar mai multe alternative. Copiii trebuie încurajaţi, nu obligaţi să facă sport. Activitatea fizică trebuie percepută de cei mici ca o joacă, nu ca o corvoadă. Şi durata antrenamentelor este importantă: cel mult o oră pe zi.

Adriana Vârbanciu, antrenoare de tenis: Chiar şi la 3 ani poate să ţină o rachetă. Există rachete pe dimensiuni, în funcţie de vârstă. Nu cred că există o vârstă ideală.

Părinţii au de ales între sporturile individuale - atletism, ciclism, tenis, care dezvoltă personalitatea şi încrederea de sine, şi cele colective - fotbal, baschet, handbal, care ajută la formarea spiritului de echipă şi la integrarea socială.

Dumitru Mitracov, antrenor de fotbal: Copiii încep de la vârsta de patru ani şi jumătate, cinci ani respectiv, cei mai mici având patru ani şi jumătate, iar procesul de iniţiere durează în jur de 2-3, poate şi mai mult.

Până la 18 ani, majoritatea renunţă la sportul de performanţă, însă mişcarea nu trebuie să lipsească din programul niciunui adult.

Până la 30 ani, greutatea şi forma fizică se menţin uşor, deoarece organismul arde calorii chiar şi în perioadele de repaus. Adultul are nevoie de trei ore de sport pe săptămână. După 40 de ani, este însă nevoie de mai multă precauţie.

Şerban Damian, medic nutriţionist: Odată cu înaintarea în vârstă, organismul involuează. Sporturile de impact, în care e riscul mai mare de fractură, ar trebui evitate, sportul care se desfăşoară în condiţii de căldură, unde poate apărea şocul hiportermic, e o problemă la adultul vârstnic pentru că el are această problemă.

Peste 60 de ani, înotul şi alergarea sunt cele mai bune forme de mişcare.

- Eu am 61 de ani, mă numesc Benghea Martin şi alerg de cinci ani. Sportul mi-a schimbat viaţa. Trăiesc vârsta asta cu plăcere şi duc o viaţă ordonată.

Băcăuanul a fost printre protagoniştii Semimaratonului Bucureşti din luna mai. A trecut linia de sosire cu zâmbetul pe buze, după 21 de kilometri.