Sari la conținut

România XXL. Tabere de nutriție pentru adoptarea unui stil de viață sănătos

Primii 30 de cursanţi de la Bran au început programul de vară în această săptămână. În cele şapte zile pe care le vor petrece aici, cursanţii vor merge la ore de nutriţie şi de gătit. O mare parte a programului este dedicată activităţilor în aer liber.

Florina Păduraru, participant: Am doi copii acasă şi-mi este greu să îmbin, să fac sport, să am un stil de viaţă sănătos şi am zis că asta ar fi o motivaţie pentru mine.

Virginia Sandu, participant: Aduce o linişte sufletească, o relaxare. Uiţi de problemele de acasă, de la birou.

Totuşi, o detoxifiere drastică, dublată de un regim alimentar şi de viaţă severe, timp de câteva zile, nu e reţeta reuşitei pe termen lung. E nevoie de perseverenţă şi de continuitate.

Geo Bogdan, iniţiator program: În lipsa unei motivaţii puternice foarte mulţi oameni cad înapoi în obiceiuri vechi şi confortabile, cum ar fi fumatul, cum ar fi mâncatul seara târziu.

Pentru copii, calea spre succes trebuie să conţină neapărat şi multă joacă. Anamaria Iulian a organizat până acum 14 ediţii ale unei tabere de nutriţie şi se pregăteşte pentru alte patru în această vară. Şi ea merge tot la Bran, unde îi învaţă pe copii armonia cu sine şi cu tot ceea ce îi înconjoară.

Anamaria Iulian, psiholog de nutriţie comportamentală: Am construit tabăra asta pentru a schimba stilul de viaţă al românilor, pentru a ajuta mămicile care au probleme de greutate, dar pentru a merge mai departe şi a fi un fel de trend setteri.

Ca şi în cazul taberelor pentru adulţi, programul include ore de sport, de gătit, cursuri pentru dezvoltarea personală şi plimbări prin zonă. Toate - menite să îi îndrume spre înţelegerea şi apoi aplicarea unor concepte care nu lasă mult loc pentru zahăr, prăjeli şi sedentarism.

Anamaria Iulian, psiholog de nutriţie comportamentală: Nevoia noastră este să modificăm, să transformăm comportamentul alimentar al familiei. Înseamnă că noi învăţăm acei copii să aducă în organism nutrienţii de care au nevoie.

Efectele programului din tabără trebuie menţinute şi acasă, unde acest lucru este responsabilitatea familiei. Uneori, familia lasă copilul singur în faţa acestei provocări.

Anul trecut, Alexia, o adolescentă de 12 ani, a slăbit spectaculos în câteva luni. Revenită din vacanţă, a recuperat rapid kilogramele cu care se luptase. Pur şi simplu, nu s-a descurcat pe cont propriu, în timp ce atenţia mamei se concentra pe fratele abia născut.

Mihaela Nica, mama Alexiei: A putut şi nu prea... Nu prea, da. Vacanţa de vară, după ce a venit din tabără, ocupându-mă de cel mic mai mult timp am pierdut-o puţin.

Alexia Nica spune că îi plăcea dovlecelul umplut cu brânză şi multe legume, dar după ce s-a terminat tabăra doar o dată a mai mâncat această mâncare.

- A apărut îngheţata şi am uitat de dovlecel.

Acum, mama se ocupă cu seriozitate de revenirea la un meniu sănătos. Iar Alexia se pregăteşte să meargă din nou în tabăra de nutriţie. De data aceasta, e convinsă că nu va mai eşua.

Tot cu kilogramele s-a luptat şi Teodora. Până acum le-a învins, dar tot mai vine în tabără.

Teodora Tudor: Mai mult mi-am dat seama că erau mai multe haine care îmi plăceau şi nu-mi mai veneau... Acum îmi vin. Nu mănânc toate legumele şi aş vrea să văd toate felurile în care pot fi pregătite.

Tabăra durează şase zile şi costă 1.600 de lei. Alţi 35 de copii, de data aceasta toţi supraponderali, vor merge la Straja, în Hunedoara.

Reporter: Cum reacţionează când văd porţii mai mici sau alt fel de mâncare?

Diana Sas, organizator al taberei: Bine... la început nu se obişnuiesc şi, e şi normal, că văd porţiile mai mici şi se gândesc: Uau! Numai atât ne puneţi? Mai mult nu? Dar se obişnuiesc şi în trei săptămâni şi se văd.

În acest caz, tariful este de 3.000 de lei pentru un copil. Părinţii îi pot însoţi trei zile, pentru acomodare, contra unei taxe de 430 de lei. Dar cel mai important este să îi aştepte acasă pregătiţi să continue împreună cele învăţate în tabără.