SUCCESIUNE LA VATICAN. Azi a ieșit iar fum negru pe coșul Capelei Sixtine

Data publicării:
13032013 20sanda-54579

Actualizare 12.39. Pe coșul Capelei Sixtine a ieșit fum negru. Votul pentru alegerea papei se va relua azi.

Știm sigur că nu va fi un conclav de lungă durată. Măcar pentru că, pe 24 martie, credincioșii catolici sărbătoresc Floriile, pe 31 martie este Paștele Catolic. Este foarte important ca, în cel mai scurt timp, un nou Suveran Pontif să fie instalat”, transmite trimisul special al Digi24 la Vatican, Sanda Nicola.

Dezamăgire pentru miile de oameni adunați în Piața Sfântul Petru. Fumul negru care a ieșit pe hornul Capelei Sixtine i-a anunțat pe cei prezenți că nu a fost ales un Papă.

De altfel, catolicii din întreaga lume, fie ei italieni, filipinezi sau mexicani, așteaptă cu nerăbdare alegerea unui nou Suveran Pontif.

Nu contează din ce țară e, de pe ce continent sau care e culoarea pielii sale. Ceea ce contează este să găsim acel lider religios care va permite Bisericii să intre în secolul al XXI-lea, care să depună eforturi pentru a face reformele de care este nevoie”, spune unul dintre aceștia.

Trei cardinali ar avea cele mai mari şanse de a-i succede lui Benedict al XVI-lea: brazilianul Odilo Scherer, italianul Angelo Scola și canadianul Marc Ouellet . De altfel, locuitorii din orășelul acestuia din urmă așteaptă cu sufletul la gură rezultatul votului.

„Ar fi ceva extraordinar pentru noi, sperăm că va fi el cel ales”, spune o canadiancă.

Cel mai lung conclav din istorie a avut loc în secolul al XIII-lea şi a durat aproape trei ani. Cel mai scurt, de numai câteva ore, a fost ţinut în secolul al XVI-lea.

Cardinalii vor vota de acum încolo de patru ori pe zi - de două ori dimineaţa şi de două ori în cursul după-amiezii, până când va fi ales noul Suveran Pontif.

Citiți și:

SUCCESIUNE LA VATICAN. Fum negru pe coșurile Capelei Sixtine - nu a fost ales noul Papă

Secretul fumului care iese pe coșul Capelei Sixtine, dezvăluit de Vatican

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri