Sari la conținut

Eroii din adâncuri | Ce presupune viaţa de scafandru

Adâncurile mării nu mai au nicio taină pentru ei. Îmbrăcaţi doar cu un costum din neopren, cu măşti speciale şi butelii în spate care să le furnizeze în permanenţă oxigen, scafandrii de mare adâncime sunt eroii muţi din spatele unor misiuni deosebit de dificile. Platformele din Marea Neagră, lacurile montane sau epavele, toate au fost cercetate de mâinile lor dibace şi nu de puţine ori au trecut prin situaţii limită.

Reporter: Povestiţi-ne, vă rugăm, cum este viaţa de scafandru.

Laurenţiu Drăgoi, scafandru de mare adâncime: Viaţa de scafandru presupune originalitate, e ceva inedit, este ceva ce nu este accesibil oricui şi după mine presupune de la capacităţi mentale, până la o foarte bună condiţie frizică. Viaţa de scafandru presupune diversitate, adaptare.

Cum aţi început totul?

A început în 1984, decizia am luat-o în 5 minute, şeful cursei al centrului de scafandri a fost la centrul militar judeţean unde mă încorporam, a solicitat băieţi care vor să profeseze, care au aceste capacităţi.

Care este diferenţa dintre dumneavoastră, un scafandru de mare adâncime, şi restul?

Un scafandru de mare adâncime trebuie să parcurgă nişte etape, nişte cursuri de specialitate, cursuri pentru a profesa la aceste adâncimi, cursuri de specialitate însemnând cursuri cu lucru cu scule subacvatice, tăiere oxiarc sub apă, nişte autorizări, presupune lucrul cu exploziv, distrugeri. Sunt cursuri pe care le fac până ajung la partea lucrativă.

Aveţi o experienţă de peste 30 de ani. Spuneţi-ne ce misiune v-a rămas foarte bine întipărită în minte.

Am lucrat pentru asistenţa service la platformele de foraj marin, atunci aşa era trendul, eram pregătiţi în acest scop în a deservi partea de sub apă a extracţiei de petrol din Marea Neagră. Vizibilitate rea, condiţii de temperatură scăzută, nu se punea problema de condiţii optime, scufundarea nu o făceai atunci când vroiai, se făcea atunci când era nevoie: în primăvară, în lunile friguroase, în 2,3,5 ianuarie atunci când era nevoie se făcea scufundarea şi se făcea această deplasare în largul mării Negre, acolo unde erau platformele de foraj marin. S-a lucrat intens dar satisfacţiile au fost mari.

Era periculos, în sensul în care doi dintre s-au şi sacrificat acolo şi-au dat viaţa dar satisfacţiile au fost multiple, satisfacţia muncii împlinite. Se lucra în condiţii grele.

Alte misiuni?

Lucrările la lacurile de acumulare, aş numi aici salba de hidrocentrale de pe Olt, am lucrat pe Dunăre, în lacurile de acumulare de la Tarniţa, de la Ţuţura Prut, sunt lucrări multiple.

De ce v-au rămas în minte?

Au fost şi amintiri şi plăcute şi marea satisfacţie terminarea cu bine a activităţii acolo. Mai prindeam condiţii de vizibilitate bună în aceste lacuri de munte de la 20 metri în jos lumina dispare, se merge cu lumina artificială din echipamentul scafandrului sau în beznă. Pe pipăite, am fost pregătiţi să lucrăm şi aşa.

S-a întâmplat să se stingă lumina respectivă?

De multe ori! De asta presupune autocontrol, este una din capacităţiile scafandrului: autocontrolul, sângele rece, stăpânirea de sine, fără aceste calităţi nu se poate profesa. Momente neplăcute au mai fost: stoparea debitului de aer sau de gaz respirator. E o senzaţie ciudată.

Vă bazaţi întotdeauna pe colegii dumneavoastră?

Bineînţeles, am spus întotdeauna: scafanderia este o meserie de echipă, indiferent că este partenerul de scufundare, care este întotdeauna şi pe care te sprijini ţi îţi dă o oarecare siguranţă faptul că este lângă tine, până la echipa de suprafaţă.

Mă numesc Laurenţiu Drăgoi, scafandru de mare adâncime. În spiritul zilei naţionale doresc cetăţenilor români multă sănătate, fericire şi succes în viitor!