Sari la conținut

FOTOGALERIE. Trenul Regal, călătorie de Ziua Națională

Trenul regal a pornit de Ziua Naţională, pentru al treilea an consecutiv, într-o călătorie de la Sinaia la Sibiu. Anul acesta călătoria a fost dedicată şi aniversării a 150 de ani de la întemeierea Casei Regale a României și de la promulgarea Constituției din 1866. Alături de Principesa Margareta şi Principele Radu, în Trenul Regal au mai fost prezente familiile Regale ale Belgiei și Bulgariei, dar şi elevi olimpici şi profesorii lor.

Trenul Regal a pornit dimineaţă din gara Sinaia. Prima oprire a fost în gara Predeal. Sute de oameni au venit pe peroane să întâmpine familia regală.

„Am venit aici să salut trenul regal care realizează un arc peste timp. Consider că alături de suflarea, simţirea românească care a făcut posibilă Unirea, Casa Regală, Monarhia şi Armata au fost pilonii determinanţi în acest eveniment", a spus un român. 

„Eu un eveniment deosebit nu se întâmplă de fiecare dată şi nu poţi în fiecare zi sau poate o dată în viaţă să fii aşa aproape de Alteţele lor Regale”, a adăugat o altă persoană. 

Deschideți galeria foto pentru a vedea mai multe imagini din călătoria Trenului Regal (click pe prima imagine): 

19

De asemenea, și în gara din Braşov, aproape 200 de oameni au primit cu bucurie familia regală.

„Pentru cei care înţeleg regalitatea şi simt e mai mult decât wow, e un feeling. Trecut, indentitate, naţionalism şi un viitor frumos”, a explicat un brașovean. 

Eu sunt monarhistă, sunt din Harghita, am venit din Miercurea Ciuc pentru a sărbători Ziua Unirii, 1 decembrie, ziua noastră a românilor”, a precizat o româncă. 

În cei aproape 90 de ani de existenţă, trenul a fost păstrat în condiţii excelente şi este şi astăzi unul dintre cele mai puternice simboluri regale. Trenul a fost construit în anul 1928, în Italia. Acesta a fost folosit atât pentru călătoriile familiei regale în ţară şi în străinătate, dar şi pentru călătoriile liderilor politici străini.

Trenul are în componenţă patru vagoane, toate dotate cu mobilier finisat cu furnir din esenţe nobile. Cu trenul regal au călătorit şi Regina Maria şi Regele Carol al II-lea dar şi Regina Mamă Elena şi regele Mihai.