Sari la conținut

Imnul național, oglinda istoriei

Este unul dintre simbolurile naţionale, menţionate în Constituţie. Imnul de stat al României are o istorie de peste 150 de ani. Din anul 1862, când a fost compus primul, intitulat „Marş Triumfal”, si până în prezent, România a avut 6 imnuri. Şi asta pentru că toţi cei care au venit la putere au schimbat atât ziua naţională cât şi însemnele ţării. Pe scurt, imnul este oglinda istoriei.

Primul imn a apărut în anul 1862, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În urma unui concurs public al cărui premiu era de 100 de galbeni câştigătorul a fost compozitorul şi violonistul Eduard Hubsch, cu piesa „Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor”. Melodia nu a avut însă versuri până în anul 1881, când poetul Vasile Alecsandri a compus textul pentru viitorul „Imn Regal Român”, intonat, pentru prima dată, la încoronarea regelui Carol I, în anul 1884.

Poate că cel mai aproape de sufletul şi de mintea românilor a fost imnul pe care România l-a avut între 1866 şi 1947, Imnul regal. Vorbim şi de faptul că imnul, ziua naţională care devenise ziua întregii naţiuni române, au contribuit la realizarea unei legături mai strânse între dinastia de Hohenzollern şi poporul român”, spune Alin Ciupală, istoric.

În anul 1948, odata cu instalarea regimului comunist, în ziarul „Flacara”, a fost publicat noul imn al României, „Zdrobite catuşe", pe muzica lui Matei Socor. O melodie cu versuri de propagandă in care era preaslăvită Republica Populară și prietenia cu poporul rus eliberator.

În anul 1953, în plină sovietizare a României, imnul „Zdrobite cătușe” a fost înlocuit cu „Te slăvim, Românie!” pe versuri de Eugen Frunza și Dan Desliu. Partidul a hotărât că poporul să se bucure adânc de faptul că armata rusă era încă în țară, elitele României își aflau sfârșitul în închisoare iar libertatea de expresie devenise o amintire interzisă.

În anul 1975 imnul naţional al României a fost din nou schimbat. Ceaușescu și-a dorit o altă melodie mai puțin stalinistă. Așa au ajuns românii să cânte „Pe-al nostru steag e scris Unire”, pe muzica lui Ciprian Porumbescu. Melodia a devenit, ulterior, imnul naţional al Albaniei, la propunerea poetului Victor Eftimiu, de origine albanez.

În anul 1977 noul Imn al Republicii Socialiste România a devenit „Trei culori cunosc pe lume”, imn care a fost intonat până la sfârşitul anului 1989.

Eram obligați să-l cintăm pe stadioane, în scoli, la toate adunările populare.

„Cum bine ştim versurile erau strict încropite în acea perioadă şi se pare că unele sunt făcute chiar de Nicolae Ceauşescu”, spune Adrian Cioroianu, istoric.

În anul de grație 1989 ne-am trezit din somnul cel de moarte și am ieșit în stradă. Interzis în perioada comunistă, „Deşteaptă-te, române!", la origine, „Un răsunet", a devenit Imnul Naţional al României. Dar cât de reprezentativ este pentru țară? Andrei Pleșu crede că versurile sunt destul de depresive, anacronice ca ,, Deșteaptă-te române” descrie un neam somnolent, asuprit constant de tirani, de barbari și de dușmani cruzi. În trei dintre cele patru strofe, cuvântul „moarte” este nelipsit.

„Am socotit că ne obligă să ne identificăm cu o postură de popor sugrumat, învins, prăbuşit şi adormit care este somat să se trezească. Nu cred că aşa arătăm de fapt, n-am nimic împotriva acelui text şi asupra istoriei lui, el are toate legitimităţile dar, din punctul meu de vedere, nu este ceva care să reprezinte cu adevărat firea şi aspiraţiile noastre”, spune Andrei Pleșu, scriitor.

Într-un singur secol, România a avut șase imnuri și asta pentru că cei care au venit la putere au stabilit de fiecare dată o altă zi națională, alte însemne de stat, un alt imn.

Mă gândesc c-am fi fost ceva mai întregi astăzi dacă printr-o supoziţie ilogică, regimul comunist ar fi păstrat imnul regal. România ar fi arătat altfel. Putea să-i schimbe cuvinte, putea să-i schimbe orice dar e un sentiment de continuitate şi tradiţie a cărei logică noi ne facem că n-o-nţelegem dar toate ţările care se respectă, îşi respectă în primul rând tradiţiile. Dacă schimbi zi de zi decorul casei tale, până la urmă nu te mai simţi acasă”, adaugă Adrian Cioroianu, istoric.