Sari la conținut

Vreau să știu! - Diferențele dintre învățământul de stat și cel privat

V-aţi întrebat de unde apar dezinvoltura şi încrederea în sine la copii de numai 8, 9, 10 ani? Răspunsul vine din două surse: mediul familial şi cel şcolar. Aici intervin diferenţe înstre sistemul de stat şi cel privat. De exemplu, Şcoala Montessori cultivă dezvoltarea individuală a copiilor, prin conexiune între informaţia teoretică şi realitate. În plus, copiii au aici execiţiul responsabilităţilor.

„Spunea Maria Montessori că a-i da copilului libertate totală înseamnă a trăda însăşi ideea de libertate. Un copil, la început, poate să aleagă între puţine variante, două, trei. Apoi, pe măsură ce se concentrează, îşi lărgeşte câmpul de a alege”, spune Mariana Uliţă, director administrativ al Şcolii Montessori Bucureşti.

Şcoala evreiască Lauder Reut este echivalentul unei pregătiri complexe care să permită elevului să-şi facă planuri de viitor în orice ţară.

„La primară am început să implementăm mai multe limbi străine, în cluburi: italiană, rusă, spaniolă, germană, franceză. Noi ştim în ce lume trăim. Cu cât ştii mai multe limbi străine, cu cât ştii cultura mai multor ţări, eşti mai pregătit pentru viaţă, îţi găseşti un loc de muncă în viitor, te realizezi în viaţă”, spune Tova Ben Nun-Cherbis, directorul şcolii Lauder.

La Şcoala franceză, programa este mai riguroasă, dar indiscutabil centrată în jurul elevului şi cu accent pe dezvoltarea calităţilor fiecăruia.

„Învăţătorul are de făcut o muncă de pregătire individuală enormă. Adică nu se ghidează doar după manual ca să îşi ţină ora, ci din contră, îl construieşte şi, de asemenea, un elev găseşte în manual exerciţii din mai multe discipline de făcut”, afirmă Alain Houille, directorul Şcolii Franceze.

Sunt principii de care învăţământul românesc de stat par la ani-lumină distanţă. În oraşe, clasele sunt supraaglomerate iar dascălul nu are fizic timp pentru fiecare copil.

„Nu, nu este deloc confortabil să lucrezi cu 32 de elevi sau cu mai mulţi decât ar trebui să fie. Asta presupune mult mai mult consum din partea noastră, dar pe de altă parte, trebuie să ne adaptăm”, spune Jenica Cojocaru, învăţător la Şcoala Nr. 2 Galaţi.

„N-am lucrat niciodată cu copii mai puţini în clasă. Sunt obişnuită în a lucra cu peste 30 de elevi în clasă. dar facem faţă situației”, adaugă Gina Trotuşanu, învăţător la C.N. ''Costache Negri'' Galaţi.

Ceea ce înseamnă că învăţătoarea încearcă, din clasa I până în a IV-a, să ofere fiecăruia dintre cei 30 de copii la fel de multă atenţie, la fel de mult sprijin. Chiar dacă ei sunt inegal pregătiţi emoţional şi intelectual pentru şcoală. Lucru şi mai greu de făcut la ţară, unde încă există învăţământ simultan.

„-Bună ziua! Clasa a III-a, astăzi vom avea clasa de limba şi literatura română. Vom lucra pe fişe. Clasa a IV-a, vom face recapitulare şi o să vă dau un test model.”

Aşa arată lupta zilnică pentru lumina cărţii în şcoala din comuna clujeană Aşchileu. Venită din oraş, învăţătoarea s-a obişnuit greu cu lipsurile şi clasele simultane, dar nu se plânge. A preferat să ne spună câtă nevoie ar avea de un psiholog pentru elevi.

În primul rând, vin aici copiii în clasa I, nu ştiu să numere până la 10, nu ştiu să îşi deschidă guriţa. Aici înseamnă că nici mamele nu vorbesc cu ei acasă. Sunt două fetiţe din clasa a III-a şi un băieţel. Fetiţei i-a murit mama de 29 de ani în decembrie, iar băiatului i-a murit mama acum o lună şi ceva, 34 de ani”, exemplifică Liana Prunean, învăţătoare.

Ştie că, lipsiţi de sprijin, asemenea copii ajung repede să abandoneze şcoala. De aceea, învăţătoarea cultivă în ei dorinţa de a răzbi dincolo de universul îngust în care s-au născut. Însă unii dintre ei nici să viseze nu ştiu.