Sari la conținut

Generația X. Alexandra Dariescu, prima pianistă româncă la Royal Albert Hall

Alexandra Dariescu avea 17 ani când a plecat cu o bursă internaţioală la o şcoală din Marea Britanie. A debutat în 2013 la Royal Albert Hall cu Filarmonica Regală din Londra, devenind prima pianistă româncă ce a concertat acolo.

Este cel mai tânăr muzician român distins de Casa Regală a României.

A concertat în faţa a mii de oameni, în toată Europa, în New York la Carnegie Hall, în Africa de Sud, în toată America şi în Emirate.

Alexandra Dariescu face concerte caritabile şi se implică şi în educaţie: colaborează cu şcoli din Germania şi Africa, dar şi ONG-uri din România şi Marea Britanie, unde susţine masterclass-uri. Secretul: pasiune, multă muncă şi perseverenţă.

La 9 ani am susţinut primul meu concert cu orchestra, un concert de Mozart cu orchestra din Chişinău. Nu-mi vine să cred că au trecut 20 de ani, este ceva care trece într-o clipă, dar în acelaşi timp câte mii de ore au fost de studiu şi dorinţa aceasta de a deveni mai bună în tot ceea ce fac. Asta este ceea ce mă îndrumă şi mă inspiră tot timpul”, spune Alexandra Dariescu.

„Prima dată, acum 13 ani, am plecat la Şcoala Pocklington din nordul Angliei, cu o bursă în clasa a XI-a. Iar apoi m-am mutat la Manchester la Colegiul Regal şi apoi, după 4 ani, în 2008 m-am mutat la Londra. Şi bineînţeles, Londra este capitala muzicii la momentul acesta, este cum era Parisul acum 100 de ani. Şi sunt foarte multe oportunităţi, prima mea agenţie de impresariat a fost la Londra care mi-a dat foarte multe ocazii de a concerta peste tot. Cele mai importante concerte care m-au ajutat foarte mult în carieră bineînţeles a fost debutul la New York, la Carnegie Hall, la Concertgebouw în Amsterdam, am fost în Africa de Sud, în America de Sud, am avut un turneu în Argentina, chiar în februarie anul acesta am fost în Dubai, în Emirate şi bineînţeles în toată Europa călătoresc. În fiecare săptămână sunt în altă parte. Muzica depăşeşte absolut orice barieră, limbajul muzicii este universal, nu trebuie să ştii o anumită limbă, să fii deschis la a înţelege muzica”, adaugă pianista.