Sari la conținut

GENERAȚIA X. Criticul de artă Maria Rus Bojan a cunoscut succesul în Olanda

Înainte de a părăsi România, Maria Rus Bojan a fost curator al Muzeului de Artă din Cluj şi director al unei fundaţii culturale. A studiat în Austria şi apoi în Olanda. În 2011, a fost curatorul Pavilionului României la Bienala de la Veneţia.

În Amsterdam, unde locuieşte acum, este curator şi critic de artă, a organizat numeroase expoziţii internaţionale în muzee şi galerii din întreaga lume şi este şi preşedintele unei asociaţii culturale româno-olandeze. Face cercetări şi are un birou de expertiză în arta est-europeană. De asemenea, este membru al comitetului de achiziţii al Tate Modern din Londra.

Recent, Maria Rus Bojan a organizat expoziţia unui artist plastic român, Mircea Suciu, la Muzeul de Artă Contemporană din Bucureşti. Mircea Suciu a expus mai mult în străinătate decât în ţară, iar lucrările sale au fost prezentate şi apreciate la cea mai prestigioasă bienală de artă din Asia.