Sari la conținut
News Alert

OAMENI. Preotul care a decis să facă mai mult pentru comunitate

În primii ani de preoţie, bănuţii care trebuiau să fie salariul meu se duceau în construcţia şi dotarea bisericii. Biserica pe care o vedeţi nu exista. Biserica pe care o vedeţi s-a început şi terminat în 2004. Dacă v-aş spune cu ce bani am început această biserică, nu m-aţi crede. Pentru că toţi cei care vin şi o văd cât este de frumoasă nu cred că am început-o doar cu 20 de euro”, spune Vasile Boldeanu, preotul satului Cărăpceşti.

"Într-o iarnă o femeie din sat m-a chemat să o împărtăşesc, pentru că se simţea foarte rău. Pentru că era seară şi mâncase nu aveam voie să o împărtăşesc. Am mărturisit-o şi i-am promis că a doua zi o să vin să o împărtăşesc. Iar la maxim jumătate de oră după ce am plecat am văzut o salvare care intra în sat, am văzut că a oprit acolo, m-am întors la casa unde locuia femeia şi am aflat că a făcut un stop cardiac şi a murit în salvare, în drum spre Tecuci. A fost momentul în care mi-am dat seama că într-un sat preotul trebuie să fie mai mult decât un preot, trebuie să suplinească şi lipsurile dintr-un sat. Şi în anul 2002 m-am înscris la o şcoală de asistenţi medicali. M-au ajutat şi pe mine şi pe oameni. Omul ştie că e cineva în sat care poate oferi primul ajutor.

Am avut bucuria de a creşte şi de a avea grijă de o fată care la vârsta de 16 ani a făcut cancer. Am ţinut-o la noi şi mi-am dat seama că oricât de greu ar fi pentru noi oamenii să întindem o mână de ajutor celor care au nevoie, proportional cu dificultatea acestui gest este şi bucuria şi fericirea de a ajuta pe cineva. Am cumpărat un lot de pământ de 2 hectare şi jumătate, două hectare şi 30 de arii.

Aşa mi-a venit ideea de a construi pe acest teren o clădire în care să reuşesc să adun oamenii cu probleme, unde să putem să le oferim cazare, să putem să le oferim o hrană.

În primul an de preoţie am mers în cimitir să fac pomenile care se fac de Paşti. Şi la un mormânt o băbuţă cu o săpăligă curăţa mormântul şi cu o pensulă refăcea scrisul de pe mormânt. Mi-a spus că este mormântul domnului învăţător. Eu, în fiecare an îi fac curăţenie la mormânt pentru că eu ţin minte că domnul învăţător este primul care m-a învăţat să-mi leg şireturile. Sper şi eu ca atunci când vor ajunge să-mi viziteze mormântul aşa cum făcea bătrânica, sper ca copiii să-şi amintească de ce i-am învăţat”, povesteşte preotul.