Adriana Săftoiu: Nu poate fi Predoiu responsabil pentru rezultatul de la București

Data publicării:
adriana-saftoiu

"În mod evident, în București, rezultatul nu este unul care să ne bucure, nu e foarte încurajator. La nivel de țară, însă, lucrurile nu stau deloc prost. Pot să vă spun că, în acest moment, pe măsurătoarea paralelă pe care am făcut-o noi, având aproximativ 82% din secțiile din țară, partidul are un scor de 30,19% și avem peste o mie de primari, sunt zece primari din capitale de județ", a declarat Săftoiu, luni, la RFI.

Cât privește faptul că duminică seară Cătălin Predoiu a ieșit în conferință de presă fără să îi aibă alături pe cei doi copreședinți ai partidului, Săftoiu a precizat că a fost decizia acestuia.

"A fost o discuție între noi, domnul Predoiu, doamna Gorghiu, domnul Blaga, despre cum abordăm conferința de presă. A fost opțiunea domnului Predoiu, a spus că fiind și președintele organizației de București, pentru că toate exit-poll-urile erau concentrate pe București la momentul acela, ora 21,00, nu se știa nimic practic despre țară, a spus că dorește să-și asume acest rezultat și a fost opțiunea lui", a explicat Adriana Săftoiu.

Întrebată, în context, dacă PNL lasă impresia că Predoiu e singurul liberal care își asumă responsabilitatea pentru scorul din Capitală, ea a spus că nu.

"Este exclus! Domnul Predoiu nu este singurul responsabil, cu atât mai mult cu cât, să nu uităm, domnul Predoiu a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei destul de târziu, sunt asumate, sunt câteva greșeli de strategie, de tactică, pe care le-am avut, deci nu poate fi domnul Predoiu responsabil pentru rezultatul de la București", a răspuns Săftoiu.

Potrivit Adrianei Săftoiu, responsabilitatea pentru scorul PNL pe București ar trebui să și-o asume toți cei care au participat la luarea deciziilor. "Cred că noi toți, cei care am participat la luările de decizii, care am fost prezenți la strategie, tactică. Nu poți să arăți cu degetul doar într-o singură parte, doar către un om, doi sau trei", a spus Săftoiu despre asumarea responsabilității în partid.

Ea a precizat că se va face o analiză în partid, care trebuie să țină cont și de rezultatul pe țară al PNL.

Întrebată dacă s-ar impune unele demisii la vârful PNL, după scorul din București, ea a spus că "într-o anumită măsură, da".

"Într-o anumită măsură, da, probabil că ele vor fi, dar acum n-ar fi decent din partea mea să mă antepronunț. Cu siguranță va fi o analiză, miercuri va avea loc și un Birou Politic. Probabil până atunci se va decide cine, ce și cum", a conchis Săftoiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri