Alegeri locale 2016| Când votanții sunt flotanți

Data publicării:
160605 alegeri firea 008 INQ Octav Ganea-2

Până la ora 16 şi 30 de minute, pe listele suplimetare din comuna Tătuleşti, votaseră deja 200 de persoane, adică jumătate din numărul celor aflaţi pe listele permanete. Pentru că au rămas fără buletine, preşedinţii secţiilor de votare au cerut de la Biroul Electoral Judeţean buletine suplimentare.

Florina Dumitrescu, preşedinte secţie votare: „Am solicitat dar nu un număr special pentru că nu ştim câte. De ce aţi solicitat? S-au terminat. Mai avem un buletin.”

O fată din Bucureşti vine să voteze. Tocmai din Bucureşti? Da, tocmai din Bucureşti.”

Tania Olteanu, purtătorul de cuvânt al BEJ Olt: „S-a făcut o solicitare către Biroul Electoral Central cu privire la posibilitatea de a suplimenta numărul de buletine de vot pentru anumite localităţi unde sunt mai mulţi alegători cu vize de reşedinţă.”

Comuna Tătuleşti a fost campioană şi alte alegeri. La scrutinul din 2012, prezenţa la vot a fost aproape 150 la sută.

În satul Cribovara din judeţul Timiş sunt 67 de alegători pe listele permanente. Numărul lor a fost, însă, depăşit cu mult de cei cu vize de flotant, care au votat pe listele suplimentare.

Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timişoara: „La ora 15:00, în satul Cribovara votaseră peste jumătate dintre alegătorii cu drept de vot de aici, iar pe listele suplimentare se înscriseseră aproape 100 de persoane. Prezenţa la vot ajungând astfel la un procent de 198%.”

Am la Timişoara domiciliul stabil şi am casă acolo. Vin vara aici. Aici am pământul, pe mama.”

Preşedintele secţiei de votare Cribovara: „Ăştia au fost cei care au venit cu acte în ordine, au prezentat, au fost verificaţi. Noi nu avem dreptul să refuzăm pe nimeni.”

Potrivit Poliţiei Judeţului Timiş nu a fost încălcată nicio lege electorală, vizele de flotant fiind eliberate legal. Numărul neobişnuit de mare al alegătorilor cu vize de flotant a dus şi aici la suplimentarea buletinelor de vot.

Mircea Băcală, prefectul judeţului Timiş: „Pe noi ne pune puţin în dificultate pentru că legea electorală prevede că noi trebuie să tipărim buletine de vot în funcţie de numărul alegătorilor plus maxim 10%.”

Prezenţă de 187%, în localitatea Ugruţiu din Sălaj la ora 18. Şi aici explicaţia este aceeasi: mulţi au viză de flotant.

Gavril Nicolae Colceriu, președintele secției de vot: „Pe listele permanente avem 23 de alegători înscriși și până la ora actuală avem un număr de 37 de alegători care au votat.”

Doar 6 din alegătorii de pe listele permanente votaseră la ora 18. Restul au fost cei cu viză.

Eu sunt cu flotant. Și cum de aveți flotant aici ? Veniți doar vara ? Mai mult aici stau.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri