Sari la conținut

Carmen Iohannis a mers la vot însoțită de un agent SPP

Este foarte importantă prezenţa la vot, fiecare ar trebui să vină să îşi exprime dorinţa, pentru că este o datorie de onoare şi o necesitate, a declarat Carmen Iohannis, la ieşirea de la urne. 

Soţia preşedintelui Iohannis a declarat că a votat pentru continuitate. 

Am votat pentru ca să se continue proiectele începute în Sibiu şi pentru ca oraşul nostru să devină şi mai frumos şi să ne bucurăm de el în continuare, să fie unul din oraşele cele mai dorite din lume, să fie vizitat şi iubit precum îl iubim şi noi, a mai spus Carmen Iohannis. 


Ea a votat duminică, în jurul orelor 12.00, după ce a venit de la biserică, fiind însoţită doar de un angajat al SPP. Carmen Iohannis a votat în secţia 68. La secţia 70 a votat finul acesteia, Paul Porr, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România. 

Carmen Iohannis a fost la slujba de la biserică împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, susţin surse pentru
Agerpres. Preşedintele României este aşteptat să voteze la Bucureşti, aşa cum a anunţat anterior.