Demisie la șefia PSD Cluj-Napoca

Data publicării:
aurelia cristea psd

La trei luni după validarea sa în funcție, candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca a rămas fără sprijin politic. Aurelia Cristea a fost înlocuită pe ultima sută de metri cu Octavian Buzoianu, un independent susținut acum de alianța PSD - ALDE.

Mi-a fost retras sprijinul politic de la conducerea centrală. Firesc era că dacă acest proiect politic a fost invalidat ca și eu să îmi dau demisia din funcția de președinte al organizației municipale”, a spus Aurelia Cristea, deputat.

Remus Lăpușan, cel care conduce organizația PSD la nivel județean, crede că demisia era necesară, deşi în toamna anului trecut își declarase susținerea necondiționată față de colega lui.

Doamna Cristea a făcut un lucru foarte bun că a demisionat. Dânsa nu se putea motiva să conducă o organizație așa puternică ca PSD să mergem la victorie”, a spus Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj.

Noul reprezentant al PSD, Octavian Buzoianu, e încrezător în şansa lui: „Încep prin ale mulțumi membrilor din întreg spectrul politic. Și-au sacrificat proprii candidați pentru a răspunde la nevoile clujenilor.”

Şi la Braşov candidatul propus de judeţ nu mai corespunde cu cel propus de la centru.

Constantin Niţă: Nu este membru PSD, nu poate să fie acest candidat. Simplu.

Marian Neacşu: Domnule preşedinte, nu e vorba de ce am discutat, este vorba de două acte de autoritate ale Biroului Permanent Naţional.

Constantin NIţă: Da, domnule, şi noi nu le recunoaştem, nu le recunoaştem.

Discuţia aprinsă a avut loc vinerea trecută, când membrii PSD Braşov au fost anunţaţi că partidul va susţine în alegeri un alt candidat independent, Cătălin Leonte, fost membru al partidului

Evident că nu ni s-a dat niciun argument de ce se fac aceste schimbări”, a spus Constantin Niţa, deputat PSD.

După ceartă, Liviu Dragnea le-a cerut membrilor PSD să voteze pe cine vor candidat la primărie. Răzvan Popa a câştigat detaşat cu 100 de voturi faţă de 44, câte a primit Cătălin Leonte.

Faptul că am obţinut 44 de voturi în acest timp scurt reprezintă pentru mine un mare câştig. Rezistenţa la schimbare este foarte mare”, a spus Cătălin Leonte, candidat independent la Primăria Braşov.

Cred că ceea ce a contat foarte mult a fost vocea organizaţiei municipale”, a spus Răzvan Popa, consilier local PSD.

Organizaţia suferă din faptul că relaţia mea cu unii membri ai Biroului Permanent e proastă, inclusiv cu preşedintele Dragnea. Domnule, nu sunt oamenii mei, că nu dorm cu ei acasă”, a mai spus Constantin Niţă, fost preşedinte Organizaţia Judeţeană PSD Braşov.

Situatia din PSD Braşov nu este clară nici acum. Candidatul final va fi nominalizat după întrunirea Comitetului executiv Naţional.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri