Grapini a pierdut, Ghișe a câștigat. PPU-SL susține candidatura lui Cristian Popescu Piedone

Data publicării:
piedone crop-1

Candidatura lui Cristian Popescu Piedone a fost validată, deși co-președintele partidului, Maria Grapini, s-a opus candidaturii acestuia.

„S-au validat candidaţii la sectoarele 2, 3, 4 şi 5. La Sectorul 4, domnul Cristian Popescu. Domnia sa şi-a menţinut punctul de vedere, dar ceilalţi colegi au fost de acord”, a spus co-președintele partidului Ioan Ghișe.

Maria Grappini a precizat că se împotrivește în continuare candidaturii lui Cristian Popescu Piedone.

Nu susţin candidatura domnului Piedone. Nu cred că trebuie să tratez diferit cazurile unor persoane care îşi asumă să candideze, deşi au începută urmărirea penală”, a spus Maria Grapini.

Cristian Popescu Piedone i-a înfuriat pe cei care nu au uitat de tragedia din Colectiv. Victimele şi susţinătorii acestora i-au cerut să nu mai candideze. Noaptea trecută, cineva a scris pe geamurile sediului său de campanie că este asasin.

Voluntarii din echipa de campanie a lui Cristian Popescu Piedone au găsit scris pe ziduri şi pe geamuri „ucigaș”, „asasin”, „criminalule”. Au şters, au vopsit şi acum totul arată ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Oamenii din apropiere vin în continuare să-i dea semnături de susţinere celui care doreşte să candideze din nou la Primăria Sectorului 4.

Discuție reporter-voluntari din echipa fostului edil:

Reporter Digi24: La ce oră aţi venit şi aţi găsit scris?

Voluntar: La 6 dimineaţa.

Reporter Digi24: Cu ce era scris, a fost greu de curăţat?

Voluntar: Foarte greu, sunt oameni care sunt făcuţi pentru aşa ceva. Era cu vopsea sau...Nu, un spray de grafitti.

Reporter Digi24: Am văzut că aţi şi zugrăvit...

Voluntar: Eu, păi ne place munca. Toată lumea munceşte. Pas cu pas!!!

„Treaba asta cu asasin, asta-i chiar măgărie curată, faţă de ce a făcut el în sector, chiar măgărie curată, să-i spună lui treaba asta că, nu, nu are cum”, a adăugat un alt voluntar din echipa de campanie a lui Piedone.

„Ne-a ajutat, a făcut curăţenie, a făcut parcuri, a făcut parcări, multe, multe, multe”, a susținut un alt voluntar.

Susţinătorii lui Cristian Popescu Piedone sunt convinşi că vinovaţi pentru tragedia din Colectiv sunt pompierii şi patronii.

„Dacă nu au autorizaţie de pompieri, de ce au intrat mai mult de 400 şi e decât o singură intrare. Şi-au făcut-o cu mâna lor, nu e de vină dom' primar, nu e de vină cu nimica”, a declarat un susținător de-al fostului primar.

Puţini dintre cei care se învârt pe lângă sediul de campanie al fostului primar de la Sectorul patru au o părere ceva mai nuanţată.

Privind autorizaţia, el semnează ca primaru' şi ştie toată lumea cum semnează ca primaru. Responsabilitate o are ăla care a dat autorizaţia, care a eliberat un certificat de urbanism”, a fost de părere o altă persoană.

Cristian Popescu Piedone este urmărit penal în dosarul Colectiv, pentru abuz în serviciu.

Citiți și:

FOTO. Piedone nu se lasă. Campanie acerbă de strângere de semnături

Protest solitar în timp ce Cristian Popescu Piedone strângea semnături

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri