Olguţa Vasilescu vrea un nou mandat la Primărie

Data publicării:
olguta

 

Ea a spus că dosarul de candidat este însoţit de peste 40.000 de semnături de susţinere, în condiţiile în care avea nevoie de mai puţin de 2.600 de semnături.

„Astăzi, mi-am depus candidatura pentru funcția de primar al Craiovei, susținută de o lista pe care au semnat, în ultimele patru zile, peste 40 000 de craioveni cărora le mulțumesc pentru încredere. Le mulțumesc și celor care vor merge la vot pentru a mă sprijini și îi rog să mă ajute cu votul lor și pentru ca PSD să obţină majoritatea în Consiliul Local și Consiliul Judeţean. Un primar care nu are majoritate nu face altceva decât să se certe patru ani cu un consiliu ostil, iar în toată această perioadă nu se întâmplă nimic bun pentru localitatea sa.

De aceea, îmi doresc ca toți cei care au încredere în mine, să mă ajute să îmi continui proiectele alături de consilierii PSD-UNPR la Craiova și să voteze și lista PSD de consilieri județeni, alături de care urmează să implementam Masterplanul de deșeuri, Masterplanul 2 de apa și canalizare, precum și construcția Aducțiunii Izvarna 2”, a scris Olguţa Vasilescu pe Facebook.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri