PNL şi USB n-au găsit calea de mijloc spre Primăria Capitalei

Data publicării:
colaj predoiu nicusor dan

Am făcut o propunere de pact politic anti PSD. Ce văd că se conturează e pro-PSD, din acţiunile interesant armonizate ale celor doi candidaţi, de la PSD şi USB”, a declarat liberalul Cătălin Predoiu.

Este incalificabil atacul pe care l-a făcut despre legătura mea cu PSD. Cu atât mai mult cu cât socrul domnului Predoiu are contract cu Primăria lui Oprescu. Contract de asistenţă juriddică”, a replicat Nicuşor Dan, candidatul Uniunii Salvaţi Bucureştiul.

Iar şirul replicilor acide a continuat.

Cătălin Predoiu: „Este o minciună, e dezinformat, nu am lucrat ca avocat pentru Primăria Capitalei, mai mult de atât nu pot spune. Să se uite la toate registrele de avocatură din lume”.

Nicuşor Dan a refuzat propunerea lui Cătălin Predoiu ca cel mai slab clasat în sondaje dintre ei să renunţe la competiţia electorală.

„Din acest moment, USB și candidatul lor poartă întreaga responsabilitate pentru divizarea voturilor anti-PSD. Nu înțeleg de ce își doresc atât de mult locul trei, dar de astăzi înainte ne vom lupta doar noi pentru un București care să nu devină o anexă a comunelor limitrofe din județul Ilfov”, a scris pe facebook Alina Gorghiu, copreşedintele PNL.

Nicuşor Dan: „Ei au încercat să mă convingă să mă retrag, discuţie din care nu a ieşit nimic. PNL nu are nicio şansă să câştige aceste alegeri şi gestul lor raţional ar fi să sprijine necondiţionat candidatura mea”.

Ambii candidaţi au anunţat că îşi vor continua campania pe cont propriu. Mai sunt doar patru zile până la alegerile locale iar joi seara Digi 24 vă oferă sondajul IRES referitor la opţiunile de vot pentru Primăria Capitalei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri