Sari la conținut

Traian Băsescu, mesaj pentru "dragă Emile": Hai să stăm amândoi un mandat!

 

FOTO: Facebook Traian Băsescu

„O spun eu, ca prieten, ca om care îl apreciază foarte mult pe primarul Clujului, Emil Boc. El este un foarte bun om politic și un bun primar. Dar Clujul are nevoie de un primar foarte bun, nu de unul bun. Așa că la toți ne vine rândul să predăm ștafeta unuia mai bun decât noi, iar prietenului meu Emil Boc îi spun, cu toată prietenia: dragă Emile, a venit timpul să predai ștafeta unuia și mai bun decât tine. Și, cu siguranță, mult mai entuziast”, a spus Traian Băsescu, în fața câtorva sute de participanți la lansarea candidaților PMP în județul Cluj.

Traian Băsescu a mai spus că acum municipiul Cluj-Napoca are nevoie de un altfel de primar.

„Poate Clujul are nevoie și de mai multă fantezie, are nevoie de tinerețe, are nevoie și de alte atracții decât cele pe care le-a creat primarul Boc. Sunt convins că Adrian va putea să dea o probă de ce înseamnă să fii un primar foarte bun și acesta este mesajul pe care eu îl transmit și public prietenului meu Emil Boc: hai să stăm amândoi un mandat”, a adăugat Traian Băsescu, în aplauzele participanților.

Traian Băsescu și Cristian Diaconescu au participat, sâmbătă, la lansarea candidaților clujeni ai partidului pe care îl conduce pentru alegerile locale.

Candidatul PMP la Primărie Cluj-Napoca este deputatul Adrian Gurzău.