Sari la conținut
News Alert

Primele imagini cu atentatorii de la Istanbul

41 de oameni au murit şi alţi 239 au fost răniţi după ce, marţi seară, trei atacatori sinucigaşi s-au aruncat în aer. 23 dintre cei care şi-au pierdut viaţa sunt de naţionalitate turcă, iar alţi 13 sunt străini. Un român a fost rănit uşor în haosul care a urmat atacului.

Foto: Haberturk

Atentatul nu a fost revendicat până în acest moment, dar oficialii turci susţin că ar fi fost organizat de gruparea teroristă Stat Islamic. Autoritățile turce au decretat miercuri zi de doliu național pentru victimele atentatului de pe Aeroportul Internațional Ataturk din Istanbul.

Coşmarul de pe aeroportul Ataturk a început la ora 21 şi 22 de minute a zilei de marţi, 28 iunie. Mai întâi s-au auzit focuri de armă aproape de intrarea în terminalul Sosiri Internaţionale. Apoi au început exploziile. Imediat s-a instaurat panica.

„Îmi înfoliam valizele când am auzit explozia. Poliţiştii ne-au spus să ne întindem pe jos. Aparatul de înfoliat ne-a protejat de focurile de armă. Trăgeau în poliţişti şi poliţiştii trăgeau în ei. Cineva de lângă mine a fost împuşcat, apoi am văzut o bombă explodând în aparatul de scanat bagaje. Toţi cei din jur au murit”, povesteşte un martor.

Potrivit oficialilor turci, trei bărbaţi au scos puşti mitralieră şi au început să tragă în pasageri şi poliţişti, apoi au detonat bombele pe care le aveau asupra lor. Cel puţin unul dintre ei a fost surprins pe camerele de supraveghere, când a fost încolţit de agenţii de securitate. Rănit, atacatorul a scăpat din mână arma automată AK 47 şi s-a prăbuşit pe podea. După doar câteva secunde, teroristul a activat explozibilul aflat asupra sa.

„Două bombe au explodat şi s-au auzit multe focuri de armă. Numeroşi oameni erau întinşi pe jos. Era panică, evident. Poate că după câteva minute, ne-au arătat o cale de scăpare. Aşa că am fugit”, spune unul dintre cei care se afla în aeroport.

Cuprinşi de panică, unii pasageri au gonit pe culoare căutând disperaţi o ieşire. Alţii, şocaţi de ceea ce li se întâmpla, au rămas pur şi simplu pe loc. Între timp, al doilea atacator s-a detonat în afara terminalului, iar cel de-al treilea, în parcarea din imediata apropiere a terminalului sosiri. După ce au încetat împuşcăturile şi exploziile, autorităţile au permis paramedicilor să intervină. Numărul răniţilor a fost atât de mare încât ambulanţele sosite la locul tragediei s-au dovedit insuficiente.

În tot acest haos, conducerea aeroportului Ataturk a suspendat decolările şi aterizările, iar pasagerii aflaţi în avioanele pregătite pentru decolare au fost evacuaţi.

Am fost duşi în hangar, într-unul din hangarele companiei Turkish Airlines.Pe fereastră văd membri ai forţelor de securitate. În avion atmosfera este calmă, nimeni nu a intrat în panică”, a spus jurnalistul BBC Mark Lowen, martor la atentatul din Istanbul.

Istanbul şi Ankara au fost zguduite începând de anul trecut de o serie de atentate în care şi-au pierdut viaţa peste 200 de oameni. Unul dintre cele mai mari atacuri a avut loc la Ankara, în octombrie, când peste 100 de oameni au murit după ce mai mulţi atentatori s-au aruncat în aer.